Tendințe. O universitate britanică oferă programe de licență în România, pe fondul schimbărilor cu care se confruntă studenții internaționali care vor să urmeze studii în Marea Britanie, după Brexit

1.621 de vizualizări
Abertay University / Sursa: Abertay.ac.uk
Cursuri de licență ale unei universități din Scoția vor fi putea fi urmate la București, în urma unui parteneriat încheiat de respectiva instituție cu un partener din România. Potrivit unui anunț referitor la acest proiect, mutarea vine în condițiile în care regulile de finanțare și tarifare aplicate studenților europeni din Marea Britanie s-au schimbat în urma Brexit.

Parteneriatul a fost încheiat de Universitatea Abertay din Scoția și Bucharest International School of Management din România. În cadrul înțelegerii, trei programe de licență, în domeniul afacerilor, ale instituției britanice vor putea fi urmate la București.

Anunțul o citează pe Liz Bacon, Deputy Vice-Chancellor la Universitatea Abertay, potrivit căreia, prin parteneriat, aceasta „devine prima școală de business din Marea Britanie care desfășoară programe de licență în România”.

Contextul prezentat: studenții străini din Marea Britanie care până în momentul Brexit puteau accesa un împrumut guvernamental pentru a acoperi taxele de școlarizare nu mai au această posibilitate, iar Brexitul a determinat și o creștere a taxelor de școlarizare în instituții britanice de învățământ superior.

Programele incluse în proiect urmează curriculumul britanic, dar sunt adaptate la nivel local, sunt în engleză, iar organizatorii susțin că taxa de școlarizare ar fi mai mică decât cea aplicată în Marea Britanie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada Națională de Biologie 2024. Subiectele la probele teoretică și practică și baremele – descarcă / Elevii au fost premiați miercuri seară, iar joi, 25 aprilie, se întorc acasă – rezultatele finale

Subiectele și baremele de la etapa națională a Olimpiadei de Biologie (ONB) 2024, organizată la Sibiu, și rezultatele finale pentru elevii de liceu participanți au fost publicate pe site-ul competiției.…
Vezi articolul

„Elevii sunt îngrijorați de amânarea examenelor, dar nu putem lăsa un guvern care și-a bătut joc de noi, ne-a tăiat bursele, ne-a tăiat transportul să se folosească de aceste sentimente de îngrijorare”, spune Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța

Președinta Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, prezentă la proteste care continuă și miercuri în fața prefecturii din Constanța, a spus la Digi24: „Nu putem lăsa un guvern care și-a…
Vezi articolul

Echipele mobile de vaccinare vor merge în peste 2.400 de școli, anunță Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale: Au fost vaccinați 69 de elevi din 3 județe, în prima săptămână de școală

„Sunt 2.468 de unități de învățământ care vor beneficia de vaccinare cu sprijinul echipelor mobile”, după cum a declarat Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea…
Vezi articolul