Emilia Șercan, după decizia Consiliului de Etică în cazul cărții lui Lucian Bode: „Așteptați-vă în viitor să vedeți că mediul academic românesc e plin de erori de citare, noul eufemism al plagiatului. Eratori, nu plagiatori”

[jp_post_view]
Foto: Pixabay.com
Decizia Consiliului Național de Etică potrivit căreia liderul PNL Lucian Bode nu a plagiat în cartea bazată pe teza sa de doctorat, teză în care a fost constatat plagiatul, este pusă de jurnalista Emilia Șercan în legătură cu diluarea normelor privind etica academică, în noua lege a învățământului superior. Ea face trimitere la prevederile privind erorile de citare și scrie: „Așteptați-vă în viitor să vedeți că mediul academic românesc e plin de erori de citare, noul eufemism al plagiatului. Eratori, nu plagiatori.”

Ea notează că „soluția” erorilor de citare a fost invocată, înaintea Consiliului Național de Etică (CNECSDTI), în prima decizie a Comisiei de Etică a UBB, care a apreciat, inițial, că teza de doctorat a lui Lucian Bode include elemente limitate de plagiat, înaintea soluției ulterioare, în care aprecia că teza este profund „viciată” de plagiat și citare defectuoasă.

Potrivit Emiliei Șercan:

  • „Placa erorilor de citare a fost introdusă prima dată în draftul legii învățământului superior de plagiatorul dublu academician Cîmpeanu, apărătorul suprem al plagiatorilor din politică și mediul academic. Prevedere a fost retrasă de buna prietenă a lui dublului academician, ministra Ligia Deca, când încerca să ne arate că e, vai, corectă și principială, însă ea a fost reintrodusă de PSD în plin scandal legat de plagiatul plagiatorului, de această dată fiind susținută de Deca. Proiectul a devenit lege aseară.”

Mesajul jurnalistei, integral:

https://www.facebook.com/emilia.sercan/posts/pfbid0TZ24uy7VfPwRCtH2ECtpYwQYBNvxVFkiRuhj5C8tcdcnRysV5qE9jhnUwJwJe28Ul

CNECSDTI a decis, săptămâna trecută, că volumul „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicat de Lucian Bode, “nu este plagiat, dar conține un număr mare de greșeli de citare, precum și un stil neuniform de citare”, conform raportului de analiză publicat marți. Decizia a fost luată după ce forul a analizat o parte (27 de pagini de text, jumătate dintre grafice) din acest volum realizat pe baza tezei de doctorat a actualului ministru de Interne.

Citește și:
OFICIAL Decizia Consiliului de Etică în cazul cărții publicate de Lucian Bode în baza tezei de doctorat “viciate” de plagiat: “Nu este plagiată, dar conține un număr mare de greșeli de citare” / “O potențială problemă este că nu s-au folosit ghilimelele” / Forul spune că a analizat doar 27 pagini de text
Proiectul de lege a învățământului universitar a fost aprobat de comisia de învățământ a Camerei Deputaților: Erorile materiale de citare apar ca excepții la normele de etică universitară, au fost introduse amenzi pentru persoanele care cumpără sau vând lucrări de licență, masterat, doctorat
Ligia Deca explică ce este eroarea materială de citare: Nu putem să spunem că atunci când cineva a citat o lucrare și a spus pagina 11 în loc de pagina 12 intenționează să fure


3 comments
  1. &” Luju” a publicat o listă de magistrați pensionari care au solicitat să se reîntoarcă în magistratură , după pensionare, probabil intenționând să-și crească veniturile de pensionari și cu salarii de magistrați așa cum politicienii și CCR au favorizat, unii dintre ei ajungând la proba scrisă și interviu, probabil cu acceptul CSM, ? Dacă printre asfel de candidați, pensionari de la magistratură, pentru posturi de magistrați activi, sunt și spețe de sustragere, prin pensionare, de la verificare unor eventuale doctorate , ?

  2. Domnul Dacian Dragos,si-a dat demisia prea tarziu,trebuia sa isi dea demisia dupa ce comisia revistei Ultrastructural Pathology a evidentiat plagiatul Prof.dr.Leon Danaila in lucrea The Cordocyte,iar Hotararea CNECSDTI Nr.34/15,12,2022 nu a avut nici o pozitie la acest plagiat. Hotararea CNECSDTI Nr.34/15.12.2022 pe care a semnat-o este rusinoasa si jenanta,o pata neagra pe activitatea lui.Sa nu se mai lamenteze-adevarul (plagiatul Prof.dr.Leon Danaila) pe care nu a vrut sa-l recunoasca s-a razbunat si i-a dat o lectie pe care,sunt sigura,o ignora… va face tot ceea ce a fost instruit sa faca…

  3. Acum, că ne-am lămurit, putem avea încredere în valoarea lucrării domnului Bode. Și cum suntem în plină criză energetică, „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual” va fi cartea noastră de căpătâi, ne va scoate din necaz. Domnul Bode nu are ce căuta la interne, să vină la energie și să-și aplice teza pe sistemul românesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Reducerea orelor de Limbă și literatură română” ar fi în discuții la nivelul Ministerului Educației, susține președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop / El califică educația antreprenorială drept „năzbâtie” și pledează pentru studiul Limbii latine

La Ministerul Educației ar exista discuții despre „reducerea orelor de Limbă și literatură română”, a susținut, într-un discurs rostit cu ocazia Zilei Limbii Române, președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. Acesta…
Vezi articolul

Repartizarea computerizată la liceu 2024 are loc miercuri, 24 iulie. Dosarele de înscriere se depun de joi, 25 iulie, și până marți, 30 iulie – lista documentelor

Repartizarea computerizată generală a candidaților va avea loc miercuri, 24 iulie, când rezultatele acestei primei etape vor fi publicate pe admitere.edu.ro. Depunerea dosarelor de înscriere, cu alte cuvinte confirmarea repartizării la liceu,…
Vezi articolul
Mircea Miclea / Sursa foto: Ciprian Hord

VIDEO Mircea Miclea, despre cum se definește succesul învățării: Dacă eu la școală primesc o notă mare pentru că am reprodus două sau trei propoziții notate în caiet, treptat, eu îmi fac o teorie cum că învățarea înseamnă acest lucru – a reține 3-4 propoziții

Psihologul Mircea Miclea, fondator al școlii cognitive în psihologia românească, a explicat cum se definește succesul învățării în rândul elevilor. Invitat la Starea Nației, Mircea Miclea a spus că fiecare…
Vezi articolul

Alianța organizațiilor studențești cere creșterea fondului de burse, bani pentru dotări în universități, subvenții mai mari pentru cămine și sprijin pentru centrele de orientare în carieră

Creșterea fondului de burse și a subvenției pentru cămine, o subvenție pentru centrele de orientare în carieră și bani pentru îmbunătățirea dotărilor din Universități sunt printre principalele cereri ale Alianței…
Vezi articolul