Eroare materială în Monitorul Oficial, anunță ministrul Educației. Anisie: Va fi publicată o erată la OUG privind transportul elevilor, ca să asigurăm transportul gratuit și rutier, și feroviar

559 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Adriana Neagoe
„Dintr-o eroare materială, în Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanța de Urgență într-o altă formă” decât cea adoptată în ședința de Guvern din 4 februarie 2020, susține Ministerul Educației. Astăzi va fi publicată o „erată la această ordonanță”, anunță ministrul Anisie, la Realitatea TV. „Îi asigur pe elevi că eu mi-am ținut promisiunea și asigur transportul gratuit și rutier, și feroviar”, a continuat ministrul.
  • Precizările ministrului Educației vin după ce marți, în Monitorul Oficial, a fost publicată o OUG care prevedea decontarea navetei școlare doar pentru transportul rutier, „aspect discriminatoriu pentru navetiştii cu trenul”, au spus elevii.

Ministerul Educației a anunțat că „va fi publicată în Monitorul Oficial o rectificare” și precizează că a eliminat din textul inițial sintagma ‘transport rutier’, păstrând termenul ‘transport’.”

Comunicatul integral al Ministerului Educației:

„Precizări ale Ministerului Educației și Cercetării cu privire la publicarea în Monitorul Oficial a OUG cu privire la transportul elevilor

Ca urmare a publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței de Urgență cu privire la transportul elevilor, Ministerul Educației și Cercetării face următoarele precizări:

Dintr-o eroare materială, în Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanța de Urgență într-o altă formă. În cursul zilei de mâine, 12 februarie 2020, va fi publicată în Monitorul Oficial o rectificare, în acord cu forma adoptată în ședința Guvernului din 4 februarie 2020, pentru corectarea erorii materiale apărută în circuitul adoptării actului normativ.

Facem precizarea că Ministerul Educației și Cercetării a eliminat din textul inițial sintagma ‘transport rutier’, păstrând termenul ‘transport’.”


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Florian Lixandru, secretar de stat în Educație: Faptul că nu ai timp ca părinte nu este o scuză. În momentul în care ai un copil și îl duci la școală, datoria ta de părinte este aceea de a te interesa periodic de modul în care acest copil evoluează și se comportă

„Colaborarea cu familia este esențială. Implicarea familiei în comunitatea școlară, în viața școlii, este cel mai bun și cel mai la îndemână mijloc de a preveni astfel de fenomene”, a…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor ia poziție pentru păstrarea actualului sistem de burse școlare: Respingem orice propunere de redimensionare a bugetului / Este o decizie periculoasă, nedreaptă și contrară interesului elevului

Consiliul Național al Elevilor (CNE) solicită păstrarea actualului sistem de burse școlare, în forma reglementată prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, și „respinge ferm” orice propunere de diminuare a fondurilor…
Vezi articolul