Eurobarometru: Peste jumătate dintre românii de 15-30 de ani care ar vrea să învețe o nouă limbă străină ar învăța germana

1.052 de vizualizări
SURSA: pixabay.com
Românii sunt pe locul al doilea în Europa, după croați, la dorința de a învăța o nouă limbă străină. Potrivit Eurobarometrului ”The European Education Area”, 87% dintre cei care au participat la interviurile telefonice, în cadrul sondajului reprezentativ la nivelul populației de 15-30 de ani din cele 28 de state membre, au declarat că ar vrea să învețe o nouă limbă străină. În Croația procentul este de 89%, iar după noi sunt Italia (87%), Grecia (86%), Belgia (84%), Lituania (84%). Ungaria este pe ultimul loc în acest clasament, cu 61% doritori de a învăța o nouă limbă străină.

Dintre cei care au răspuns că ar dori să învețe o nouă limbă străină, 51% au declarat că germana ar fi acea limbă – cel mai mare procent de doritori de germană din Uniunea Europeană. Iar germana este populară (fiind cel mai frecvent răspuns) în doar 6 state din UE. După noi sunt portughezii (48%), spaniolii (42%), croații, slovenii și letonii.

În România, după cei care vor germana au urmat doritorii de franceză, italiană și engleză, cu câte 17% dintre răspunsuri. Pe locul a cincilea fost limba spaniolă cu 14%. 18% au vrut alte limbi străine și doar 8% rusa.

La nivel european, spaniola (35%) este limba cel mai des menționată în răspunsuri, urmată de germană (23%) și franceză (20%). Cu mai puțin de o cincime din mențiuni sunt și italiana (17%) și rusa (11%). Surprinzător, doar mai puțin de unul din 10 a spus că ar vrea să învețe engleza (7%), asta, evident, pentru că engleza deja este cunoscută de majoritatea locuitorilor UE.

Când au fost întrebați ce limbă străină ar vrea să-și îmbunătățească, românii au răspuns că engleza, 67%, urmată de franceză (26%), germana (10%) și spaniolă (6%).

Când au fost întrebați în câte limbi străine știu să vorbească, 17% dintre români au spus că în trei limbi, 48%, în două limbi străine, iar 29% au declarat că știu o limbă străină.

În timpul studiului au fost procesate 8.153 de interviuri, câte 300 în fiecare stat.

 

 


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De la 1 septembrie, indemnizațiile nete a peste 120 de mii de părinți, care sunt în concediu de creștere copil sau de acomodare după adopție, vor fi tăiate cu 10% lunar, potrivit legii Bolojan care le impune și lor contribuția de sănătate – anunță CNAS / În 2024 România a avut cel mai mic număr de nou-născuți din istoria sa

Din 1 septembrie, părinții care sunt în concediu de acomodare sau concediu de creștere și îngrijire copil vor beneficia în continuare de calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate,…
Vezi articolul

De ce nu poate România să afle ce-i fac absolvenții? Consiliul de Prognoză a Învățământului Superior: Eforturile s-au blocat în 2018 / Ministerul Educației nu are acces la datele privind salariații

România nu a dezvoltat un sistem de monitorizare a traseului profesional al absolvenților, instrument pe care piața europeană îl consideră esențial pentru adaptarea sistemului de învățământ la nevoile studenților și…
Vezi articolul