Eurobarometru: Tinerii români, cei mai convinși din UE că nu au fost expuși la dezinformare / Ce își doresc de la UE în următorii 5 ani

309 vizualizări
Foto: Freepik.com
Nu mai puţin de 19% dintre tinerii români care au participat la un sondaj Eurobarometru efectuat în septembrie-octombrie 2024 au declarat că nu au fost expuşi niciodată dezinformării în ultimele şapte zile, fiind cei mai încrezători europeni din acest punct de vedere, urmaţi de bulgari, lituanieni şi estonieni, transmite Agerpres, scrie G4Media.ro.

Întrebaţi care ar trebui să fie priorităţile UE în următorii cinci ani, cei mai mulţi tineri din România au răspuns situaţia economică şi crearea de locuri de muncă (41%), educaţia şi instruirea (32%), respectiv protecţia socială şi accesul la îngrijiri de sănătate (31%), în timp ce la nivelul UE tinerii au indicat ca principale priorităţi creşterea preţurilor şi a costului vieţii (40%), mediul şi schimbarea climatică (33%) şi situaţia economică şi crearea de locuri de muncă (31%).

Proporţia tinerilor din România care susţin că sunt favorabili UE şi modului în care funcţionează în prezent este de 42%, mai mare decât media UE (31%), în timp ce 37% dintre românii din categoria de vârstă 16-30 de ani spun că sunt mai degrabă favorabili UE, dar nu şi modului în care funcţionează în prezent, cu cinci puncte procentuale în plus faţă de media UE (32%).

Apoi, 15% dintre tinerii români spun că sunt mai degrabă sceptici în privinţa UE dar că şi-ar putea schimba opinia dacă UE va funcţiona mai bine, proporţie mai mică decât în UE (21%), în timp ce doar 2% din tinerii români afirmă că nu cred în ideea de UE în general (faţă de 6% media UE).

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul a promis sindicatelor că va fi adoptat un memorandum pentru majorările salariale din noua lege a salarizării. Memorandumul este un act intern al Guvernului, fără nicio valoare pentru populație

Guvernul a promis sindicatelor din învățământ că va fi adoptat un memorandum în privința majorărilor salariale solicitate în cadrul noii legi a salarizării, potrivit unui comunicat de presă. Premierul Ciucă…
Vezi articolul

FOTO O profesoară de limba română din Oradea a fost nominalizată în Top 50 „Global Teacher Prize”, ai celor mai buni profesori din lume. Mirela Tanc: Am creat mai multe soluții la problemele cu care se confruntă învățământul în acest moment, i-am învățat pe elevi nu numai să memoreze, dar să și gândească critic

O profesoară orădeană de limba și literatura română a fost nominalizată în Top 50 Global Teacher Prize – „Oscarul din Educație” pentru profesori merituoși din întreaga lume, în valoare de…
Vezi articolul

Elevii pot primi încă 60 de minute timp de lucru, pentru lucrările anulate în situații obiective, la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Pentru transcrierea unei pagini complete, se acordă cel mult 15 minute – procedura Ministerului Educației

Timpul de lucru poate fi prelungit cu maximum 60 de minute pentru lucrările anulate la Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024, în situații obiective, neimputabile elevilor. Pentru transcrierea unei pagini complete,…
Vezi articolul

Un stetoscop electronic care poate asculta de la distanță ce se întâmplă în corpul uman, dezvoltat de cercetătorii portughezi. Medicii au fost nevoiţi să renunţe la instrumentul tradițional din cauza măsurilor de protecție faţă de pacienţii cu noul coronavirus

O tehnologie care permite ascultarea de la distanță a organismului uman, cum ar fi ascultarea plămânilor în cazul bolnavilor de coronavirus, a fost dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea Coimba…
Vezi articolul