Un stetoscop electronic care poate asculta de la distanță ce se întâmplă în corpul uman, dezvoltat de cercetătorii portughezi. Medicii au fost nevoiţi să renunţe la instrumentul tradițional din cauza măsurilor de protecție faţă de pacienţii cu noul coronavirus

177 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
O tehnologie care permite ascultarea de la distanță a organismului uman, cum ar fi ascultarea plămânilor în cazul bolnavilor de coronavirus, a fost dezvoltată de cercetătorii de la Universitatea Coimba din Portugalia, transmite Agerpres. Tehnologia ar putea fi folosită în cazurile tratării bolilor infecțioase, cum este COVID-19, evitându-se astfel utilizarea unui stetoscop tradiţional şi riscul de infectare, a anunţat marţi universitatea.

Tehnologia foloseşte un stetoscop electronic care transmite sunetul din zona pieptului către medic printr-o aplicaţie pentru smartphone, a explicat universitatea într-un comunicat.

Aplicaţia, care va fi pusă în mod gratuit la dispoziţia întregii comunităţi medicale internaţionale, a fost dezvoltată de o echipă de oameni de ştiinţă de la Facultatea de Ştiinţe şi Tehnologie a universităţii, în parteneriat cu medici de la CHUC. De asemenea, cercetătorii vor pune la dispoziţie codul sursă (software) în domeniul public, astfel încât alţi oameni de ştiinţă să poată contribui la îmbunătăţirea şi chiar extinderea funcţionalităţii soluţiei.

Stetoscopul este un instrument esenţial în practica medicinei, la care medicii au fost nevoiţi să renunţe din cauza măsurilor de protecţie şi a distanţei de siguranţă faţă de pacienţii infectaţi cu noul coronavirus, se arată în comunicat. Potrivit reprezentanților universităţii, faptul că stetoscopul tradiţional nu poate fi utilizat creează dificultăţi în diagnosticarea şi evaluarea corectă a pacienţilor cu boala COVID-19 şi necesită utilizarea altor metode de diagnostic mai costisitoare, precum radiografiile sau ultrasunetele.

„Practic, oamenii de ştiinţă au dezvoltat un ‘software’ ce permite conectarea de la distanţă între stetoscopul plasat pe pacient şi medic’, iar ‘conexiunea poate fi realizată prin cablu sau prin Bluetooth”, se arată în comunicatul universității.

„Prin ascultarea plămânilor se pot auzi şi distinge sunete caracteristice diferitelor situaţii clinice bronhopulmonare. Această soluţie va face posibilă obţinerea acestor informaţii utile de la distanţă şi va permite adoptarea unei poziţii terapeutice susţinute”, a declarat pneumologul Carlos Robalo Cordeiro de la Departamentul de Pneumologie al Spitalului şi Centrului Universitar din Coimbra (CHUC).

Aplicaţia, care va fi pusă în mod gratuit la dispoziţia întregii comunităţi medicale internaţionale, a fost dezvoltată de o echipă de oameni de ştiinţă de la Facultatea de Ştiinţe şi Tehnologie a universităţii, în parteneriat cu medici de la CHUC. De asemenea, cercetătorii vor pune la dispoziţie codul sursă (software) în domeniul public, astfel încât alţi oameni de ştiinţă să poată contribui la îmbunătăţirea şi chiar extinderea funcţionalităţii soluţiei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Directoarea și 8 profesori ai unui liceu din Argeș au plecat astăzi în Tenerife, pentru o săptămână. Directoarea adjunctă: Nu aveau cum să renunțe este un proiect european, iar reprogramarea a fost făcută de Ministerul Educației

Directoarea și 8 profesori ai unui liceu din Mărăcineni au plecat astăzi în Tenerife, pentru o săptămână. “Este un proiect european pentru schimb de experiență, derulat de anul trecut”, oprit…
Vezi articolul

A rămas o săptămână până la simulările pentru Evaluarea Națională 2023 / Elevii de clasa a XII-a încep probele în data de 27 martie. Calendarul complet și lista conținuturilor eliminate

Simulările pentru Evaluarea Națională 2023 se desfășoară în perioada 20-22 martie, iar cele pentru examenul de Bacalaureat 2023 au loc între 27 martie și 30 martie, potrivit calendarului oficial. Vezi mai jos,…
Vezi articolul

Vom lua o decizie săptămâna aceasta față de persoanele care vor fi vaccinate în perioada următoare / Numărul de doze de la AstraZeneca este suficient de mare încât nu mai avem nevoie de o prioritizare strictă a personalului din Învățământ- Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare

O decizie privind programarea profesorilor la vaccinare va fi luată în această săptămână, a anunțat astăzi Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19. El a adăugat că din 15…
Vezi articolul