Eurostat: Șomajul în rândul românilor cu studii superioare, al treilea cel mai scăzut în Europa în 2018

2.381 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Șomajul în rândul persoanelor cu studii superioare care au vârste între 25 și 64 de ani era de 1,8% în România, în anul 2018, potrivit datelor Eurostat analizate de Edupedu.ro. Cea mai mică valoare a șomajului, dintre țările Uniunii Europene, pentru cei cu educație de nivel universitar a fost în Cehia 1,1 procente, urmată de Ungaria 1,3%.

Cel mai mare nivel al șomajului în această categorie de persoane era în Grecia – 13,7%, și Spania – 8,5%. Media UE la acest capitol a fost de 3,9% șomaj în rândul populației cu vârste între 25 și 64 de ani, cu studii superioare. La egalitate cu noi sunt Malta și Polonia, iar Germania are un șomaj de 1,9%.

Din 2014 până în 2018 nivelul șomajului pentru cei cu studii superioare a scăzut cu aproape 3%, arată datele citate. Cota atinsă în 2018, de 1,8%, este cea mai scăzută din 1997 încoace, de când exista date Eurostat despre acest subiect.

Pe graficul alăturat se poate vedea că nivelul șomajului în rândul celor care au studii medii și profesionale este de asemenea la cel mai mic nivel din istoria măsurătorilor acestui indicator. În privința celor cu studii elementare, după o relativă stagnare a nivelului celor fără loc de muncă între anii 2005 și 2014, urmează o creștere mare în 2015, de peste un punct procentual, până la 7,7%. După care scăderea în bloc a tuturor valorilor până în 2019, inclusiv.

Șomajul este din ce în ce mai mic în rândul persoanelor care au un nivel de educație mai ridicat – concluzia este evidențiată pe toată această perioadă (1997-2018) existentă în statistica Eurostat. De fapt, este o concluzie valabilă la nivelul întregii Europe.

Prezența României în top 3 state europene cu un șomaj foarte mic în rândul celor cu studii de nivel terțiar arată și adâncirea unei crize a forței de muncă din România, menționată drept „tensionare” în rapoartele BNR din noiembrie 2018.

FOTO: Photo by bruce mars from Pexels


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Generația 2023. Peste 50 de mii de copii care au început clasa I acum 12 ani nu au mai ajuns să se înscrie la Bacalaureat, adică 24% din întreaga generație / Educația a avut 16 miniștri în acești 12 ani

Generația tinerilor care au terminat clasa a XII-a în 2023 a intrat în școală la un an după ce fusese adoptată actuala lege a Educației. Pentru că era proaspăt aprobată,…
Vezi articolul

Ministerul Educaţiei, despre cei 3.456 de elevi din clasa a VIII-a apăruţi în „sistem” între Simulare şi Evaluarea Naţională: „Datele pe care le prezintă MEN sunt de la directorii şcolilor”

Aplicaţia informatică a Ministerului Educaţiei afişa pe 28 iunie 2019 un număr de elevi înscrişi în clasa a VIII-a cu 3.456 mai mare decât cel care figura în aceeaşi aplicaţie…
Vezi articolul

OFICIAL Peste 1.600 de directori de școli au fost schimbați cu persoane numite „în interesul învățământului”, prin decizii ale inspectoratelor școlare. Doar pentru 300 dintre ei motivul schimbării a fost „deficiențe de management”

Peste 1.600 de directori și directori adjuncți de școli au fost schimbați din funcții în luna august, reprezentând 18.5% din totalul posturilor de conducere din sistemul preuniversitar de învățământ, potrivit…
Vezi articolul

Situațiile de criză aduc cuplurile împreună și le determină să-și construiască fonduri de urgență. Totuși, este nevoie mai mare de educație financiară – studiu / Trei tipologii de cupluri din perspectiva relației cu banii

Majoritatea cuplurilor de lungă durată și care locuiesc împreună pun veniturile la comun, iar datoriile și crizele apropie cuplurile, și le determină să aibă un fond de urgență, arată studiul…
Vezi articolul