Evaluare Națională – clasa a II-a. Durata de rezolvare a testului să fie prelungită, propune Inspectoratul Școlar Sibiu / Pentru elevii de clasa a IV-a, testele să fie date pe platforme pentru reducerea consumului de hârtie

1.714 vizualizări
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev
Foto: Freepik.com
În privința Evaluării Naționale de la clasa a II-a, o propunere a Inspectoratului Școlar Județean Sibiu vizează prelungirea duratei de rezolvare a itemilor, după cum apare în raportul inspectoratului. Este vorba despre raportul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu cu privire la Evaluările Naționale de la sfârșitul claselor a II-a și a IV-a.

Conform Manualului de administrare a Evaluărilor Naționale, timpul de lucru este de câte 30 de minute pentru fiecare test administrat la clasa a II-a și de câte 60 de minute pentru fiecare test administrat la clasele a IV-a și a VI-a.

La clasa a II-a, în privința aspectelor de îmbunătățit, inspectoratul școlar notează „prelungirea duratei pentru rezolvarea testului (30 de minute este extrem de puțin)”.

Foto: Captură – Raport ISJ Sibiu

Alte două propuneri se referă la formularea clară a cerințelor în cazul unor itemi la matematică și simplificarea procedurilor de raportare a rezultatelor.

În privința aspectelor pozitive sunt enumerate următoarele, conform raportului de mai sus: perioada de aplicare a evaluării a favorizat proiectarea unei evaluări sumative mai bine organizate de către cadrele didactice la sfârșit de an școlar; prezența învățătorului clasei în timpul clasei a fost benefică pentru starea emoțională a elevilor; rezultatele elevilor sunt folosite pentru elaborarea planurilor individualizate de învățare a elevilor.

Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii de clasa a II-a la Limba română – scris, Limba română – citit și Matematică. Evaluarea Națională la clasa a II-a a început pe data de 9 mai și s-a încheiat pe 12 mai, conform calendarului oficial.

Evaluarea națională de la clasa a II-a:

  • Limba română scris — marți, 9 mai 2023
  • Limba maternă scris — marți, 9 mai 2023
  • Limba română citit — miercuri, 10 mai 2023
  • Limba maternă citit — miercuri, 10 mai 2023
  • Matematică — joi, 11 mai 2023
  • Limba română pentru minoritățile naționale, scris-citit — vineri, 12 mai 2023
De ce este nevoie de evaluare la clasa a II-a

Evaluarea la clasa a II-a este prima testare în cadrul căreia copilul este expus unor subiecte făcute de altcineva decât cadrul didactic cu care este obișnuit. Părinții pot compara, astfel, rezultatele obținute de copil la această testare națională cu rezultatele obișnuite primite de elev de la învățătoare și pot vedea dacă a fost evaluat corect în timpul anului.

Rezultatele ar trebui să îi ajute pe părinți să afle pe ce anume să insiste, în lucrul cu copiii, pe timpul verii.

Un alt obiectiv al evaluărilor este de a-i obișnui pe copii cu condițiile de examen, pentru a nu se trezi la final de clasa a VIII-a, când au un examen care le hotărăște traseul școlar, pentru prima oară în fața unei evaluări naționale.

Aceste testări trebuie să radiografieze în mod real în ce măsură au înțeles copiii elementele prevăzute de curriculumul național, dar și efortul depus de învățători.

Evaluarea Națională de la clasa a IV-a

Referitor la Evaluarea Națională de la clasa a IV-a, o sugestie se referă la administrarea testelor pe platforme în vederea reducerii consulului de hârtie și consumabile. Sunt amintite și erorile din caietul cadrului didactic (LLR și Matematică).

Textele oferite suport la limba maternă, limba germană sunt mult prea luni, ar trebui să fie scurtate, conform raportului Inspectoratului Școlar Județean Sibiu.

Foto: Captură – Raport ISJ Sibiu

Printre aspectele pozitive se remarcă faptul că atât testul 1, cât și testul 2 au avut același grad de dificultate. Un alt aspect pozitiv constă în diagnosticarea stării de fapt în pregătirea elevilor și a modificărilor care pot fi făcute la programele școlare.

Subiectele pe care le-au avut de rezolvat elevii de clasa a IV-a la Limba română și Matematică.

Evaluarea națională de la clasa a IV-a 2023:

  • Limba română — marți, 16 mai 2023
  • Matematică — miercuri, 17 mai 2023
  • Limba maternă — joi, 18 mai 2023

Raportul Inspectoratului Școlar Județean Sibiu:

Ministrul Educației, Ligia Deca, a făcut un apel la profesori și învățători ca în anul școlar care va începe în septembrie să valorifice mai mult evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a: „Pentru anul școlar 2023-2024, voi face un apel la cadrele didactice din România să valorifice mai mult evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Acest efort de evaluare trebuie să fie urmat de adaptarea predării, de discuții cu părinții și de activități remediale,”

Evaluarea națională pentru elevii de clasa a VI-a nu s-a mai organizat în anul școlar 2022-2023, ca urmare a grevei din sistemul de Învățământ.

„Art. 2 Prin derogare de la prevederile art. 74 alin.(4) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, în anul școlar 2022-2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a, nu se organizează”, conform unei ordonanțe de urgență.

Inițial, examenele ar fi trebuit să se desfășoare pe 24 și 25 mai, însă au fost amânate în contextul grevei angajaților din Învățământ. Pe 30 mai, Ministerul Educației anunța că probele vor avea loc în zilele de 12 și 13 iunie, fiind publicat și un ordin în Monitorul Oficial.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Surse: Universitățile cu domenii de licență în științe și inginerie vor primi cu 33% mai mulți bani pentru burse și protecție socială, prevede proiectul Legii Deca, în care apare și un „Program Național” de sprijin pentru educație în științe exacte și inginerie / Cîmpeanu anunța „susținere privilegiată” pentru domeniile STIM

Un “Program Național de sprijinire a învățării științelor exacte, a ingineriei și matematicii” (PNSTIM) urmează să se înființeze în baza viitoarei Legi a învățământului superior, în continuarea unui program similar…
Vezi articolul

Un nou instrument pentru verificarea atestării și specializărilor psihologilor, ListaPsihologi.ro – pus la dispoziția celor care au nevoie de intervenții pentru copii sau de alte servicii de specialitate

Persoanele care caută psihologi pentru servicii decontate de intervenție pentru copii sau pentru activități dedicate celor cu tulburări de spectru autist, precum și o serie largă de specialiști din domeniul…
Vezi articolul

Să vedeți unde s-a ajuns din disperare, spune Simion Hăncescu, FSLI: Sunt profesori calificați care au acceptat să predea sub 20 de ore, am cazuri de 9 ore, 10 ore, 12 ore, ca să nu moară de foame. Este o bătaie de joc

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a adus în atenție că sunt profesori calificați care au acceptat să predea sub 20 de ore. „Să vedeți unde s-a…
Vezi articolul

Punctajele finale ale profesorilor, directorilor și inspectorilor școlari, pentru gradația de merit 2025, au fost publicate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București – document

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a publicat documentul cu punctajele finale ale profesorilor, directorilor și inspectorilor școlari pentru gradația de merit 2025. Cadrele didactice nemulțumite de punctajele inițiale pentru gradația de merit…
Vezi articolul