Evaluarea Națională 2021: Conferință online pentru elevi și profesori, de prezentare a noii programe de examen la Limba și literatura română, miercuri la ora 15

14.113 vizualizări
Foto: Pixabay.com
Conferință online de prezentare a noii programe de examen la Limba și literatura română organizată de ministerul Educației miercuri, 16 decembrie, de la ora 15, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Evenimentul este primul dintr-o serie dedicată Evaluării Naționale 2021, examen care se susține pentru prima dată după o nouă programă, de către elevi care au învățat după un nou curriculum bazat pe competențe, nu pe conținuturi.

Întâlnirea online este dedicată prezentării noii programe de examen pentru disciplina Limba și literatura română și a modalității de aplicare acesteia, în perspectiva examenului ce va fi susținut, în anul 2021, de elevii clasei a VIII-a.

Complementar acestor sesiuni vor fi organizate în următoarea perioadă întâlniri online cu specialiștii din Ministerul Educației și Cercetării, ai Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație și ai Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, sesiuni în care se va răspunde întrebărilor legate de competența lingvistică și de conținuturile ce vizează elementele de construcție a comunicării (de limbă și comunicare), mai scrie ministerul în comunicatul primit.

Ulterior, și programa de examen pentru disciplina Matematică va face obiectul aceluiași tip de abordare și prezentare. Obiectivul urmărit de minister și partenerii săi în acest demers este acela de pregătire a cadrelor didactice și a elevilor pentru Evaluarea Națională, examen pe care absolvenții clasei a VIII-a îl vor susține în anul 2021.

Foto: Pixabay.com


4 comments
  1. Deci dupa aproape 2 ani in care am facut scoala online ar fi frumos din partea dumneavoastra ( a celor care concep acest examen) sa ne dati ceva de dificultate medie . Credeti-ma ca nu toti elevii din romania isi permit sa dea banii pe meditati , iar faptul ca mai nou totul este online imping parinti sa scoata o suma impriesionanta din buzunar pentru acest examen. Din punctul meu de vedere examenul ar trebuii nu sa fie tocmai cel mai usor din lume, dar sa fie unul la care sa putem raspunde din ceea ce ni s-a predat la scoala.

  2. După un an in care acesti copii au fost in online, au primit un singur model de examen schimbat de 2 ori , macar acum sa anuntati o simplificare a materiei de examen… oricum, cu „o floare nu se face primavara”, dar decat nimic, si aceasta prezentare e de folos!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O nouă simulare pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2024, în perioada 17-19 aprilie, organizată de Inspectoratul Școlar Iași / Directorii de școli decid înscrierea la simulare

Elevii din județul Iași ar putea susține în perioada 17-19 aprilie o nouă simulare a examenelor naționale de Evaluare Națională și Bacalaureat 2024, organizată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași.…
Vezi articolul

ANALIZĂ Rezultatele elevilor din București la Evaluarea Națională 2025, înainte de contestații: A crescut numărul mediilor între 9 și 10 cu echivalentul a 45 de clase, iar între 8 și 9 cu 32 de clase / Mediile de admitere la unele licee de top vor crește

În București, numărul elevilor cu medii între 9 și 10 la Evaluarea Națională 2024 a crescut cu cu 1.179, față de 2024 (echivalentul a 45 de clase cu câte 26…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mircea Miclea: Rezultatele de la Evaluarea Națională reflectă o funcționare cosmetizată a sistemului, oglindesc efortul părinților de a asigura meditații și ocolesc deficitele din ultimii 2 ani. Ce nu au putut cosmetiza este diferența mult prea mare dintre mediul rural și mediul urban. Copiii din rural au obținut de 3 ori mai multe medii sub 5 decât cei din urban

Rezultatele obținute de elevi la Evaluarea Națională 2022, cu un procent al mediilor peste 5 care a ajuns pentru prima dată peste nivelul dinaintea introducerii camerelor de luat vederi în…
Vezi articolul