Evaluarea Națională 2023, rezultate finale. 76,4%  dintre elevi au medii mai mari sau egale cu 5, după contestații

3.034 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
În urma contestațiilor, ponderea elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este 76,4%, în creștere cu 0,20%, față de rezultatele inițiale (76,2%). Astfel 291 de elevi au trecut peste pragul mediei 5. În anul 2022, rata mediilor mai mari sau egale cu 5 (cinci) a fost 82,4%.

76,4% dintre elevii care au susținut Evaluarea Națională au luat medii egale sau peste 5, după contestații, potrivit rezultatelor anunțate de Ministerul Educației.

Inițial, înainte de contestații, procentul mediilor peste 5 la Evaluarea Națională 2023 a fost de 76,2.

A crescut, de asemenea, numărul elevilor cu media generală 10: de la 429 la 466 (237 în anul 2022).

Rata de participare în sesiunea 2023 a examenului a fost 95,3%: 154.115 absolvenți ai clasei a VIII-a prezenți din totalul absolvenților înscriși (161.652). În ultimii doi ani, rata de prezență a înregistrat următoarele valori: 93,9% în sesiunea 2021, respectiv 95,5% în sesiunea 2022.

Dintre aceștia, 36.317 candidaţi (23,6 %) au obţinut medii sub 5 (cinci). Au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă 3 (trei) elevi, lucrările acestora fiind notate cu 1 (unu).

Procentual, la nivel național, 71,2% dintre notele contestate – 19.320 de lucrări (74% în 2022) au fost modificate cu diferențe mai mici de 0,5 puncte, 4.597 (16%) note au fost modificate cu diferențe între 0,5 și 1 punct, 226 de note cu diferențe între 1 și 2 puncte (sub 1%), iar 6 note au înregistrat diferențe mai mari de 2 puncte (3 la Limba și literatura română și 3 la Matematică).

La nivel național, la proba de Limba și literatura română, 120.268 de elevi  (77,8%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Dintre aceștia, 1.500 de elevi au obținut nota 10 (+46 în raport cu prima afișare).

La Matematică,116.369 de elevi (75,4%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 3.188 au obținut note de 10 (+122 în raport cu prima afișare).

La Limba și literatura maternă, 8.513 elevi (90,5%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 64 de candidați au obținut note de 10 (+1 în raport cu prima afișare).

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere, calculată pe baza rezultatelor obținute la evaluarea națională, constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal.

În prima etapă a admiterii în învățământul liceal din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 6 – 7 iulie și 10 – 17 iulie. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2023 – 2024 va avea loc în data de 19 iulie.

Informații de context

Ministerul Educației a anunțat că au fost înscriși la Evaluarea Națională din acest an 161.500 de elevi, în condițiile în care tot Ministerul Educației anunțat în luna martie că în clasa a VIII-a sunt înscriși peste 177.000 de elevi. Diferența de 15.500 de elevi a fost explicată de secretarul de stat în Ministerul Educației Florian Lixandru. Acesta a spus despre cei 15.000 de elevi care nu au fost înscriși la Evaluarea Națională că „sunt elevi care fie nu au promovat clasa a VIII-a, elevii declarați repetenți, fie sunt și elevii care nu doresc să susțină Evaluarea Națională. Este un procent comparabil cu anii anteriori”.

Citește și:
BREAKING Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate


2 comments
  1. foarte interesant este că la contestații avem profesori mult mai indulgenți, dacă înțelegeți ce vreau să spun.

    1. Mai incompetenți,având în vedere că nu se mai poate face contestație pentru scaderea notei.😡

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Cu ce se mândresc universitățile românești în fața studenților străini: Promovare cu promisiuni de “educație de vârf, creștere personală, costuri mici și experiență de milioane”, în facultăți precum cea unde a învățat Kovesi / Plus „unele” apariții în rankinguri internaționale

Studenții internaționali sunt ademeniți către universitățile românești printr-un clip de promovare, lansat miercuri, ce promite studii la facultăți precum cea unde a învățat șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, acces…
Vezi articolul

Un grup de intelectuali cere demiterea unui subsecretar de stat care a participat la o manifestare în onoarea lui Nicolae Paulescu: A fost autorul celui mai radical discurs antisemit cunoscut în spațiul românesc

Un grup de intelectuali solicită demiterea subsecretarului de stat Irina Cajal Marin de la Ministerul Culturii, acuzată că a participat la manifestarea organizată de Academia Română în onoarea lui Nicolae…
Vezi articolul

EXCLUSIV Uniunea Internațională de Geografie cere ministerului Educației din România să păstreze Geografia obligatorie la liceu: Viitoarele generații riscă să devină analfabete spațial, cu costuri enorme atât pentru societate, cât și pentru mediu

Uniunea Geografică Internațională (IGU) solicită Ministerului Educației din România să mențină Geografia ca materie obligatorie în toți cei patru ani de liceu, avertizând că eliminarea acesteia din curriculumul obligatoriu va…
Vezi articolul

Directoarea Andreia Bodea, despre fișa de feedback din noul Statut al Elevului: Mă întreb şi acum ce voi face în situaţia în care un număr important de feedbackuri sunt pozitive şi un număr important de feedbackuri sunt negative

Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a vorbit, pentru Prima TV, despre fișa de feedback pe care o au de completat elevii pentru profesorii de la…
Vezi articolul