Eveniment în limba română pentru profesorii de Fizică de liceu, la CERN în Elveția, la care cadrele didactice pot aplica până pe 9 martie, anunță Facultatea de Fizică a UB – o săptămână de formare despre fizica nucleară

1.783 de vizualizări
Foto: CERN via home.cern
Profesorii de fizică din liceele din România pot petrece în vară o săptămână la CERN, în Geneva, într-un program de formare în domeniul științelor exacte, potrivit unui anunț al Facultății de Fizică a Universității din București (UB). Sesiunea este gratuită, inclusiv cazarea, masa și transportul, iar profesorii se pot înscrie până pe 9 martie printr-un formular, cu o scrisoare de intenție, CV și adeverință din partea școlii că predau în aceasta.

Evenimentul este organizat sub egida European Organization for Nuclear Research (CERN) și, în cadrul sesiunilor și atelierelor propuse, vor fi prezentate temele de cercetare abordate la CERN, inclusiv contribuția României, dar și noțiuni introductive de fizica particulelor elementare și activități (cu materiale suport) ce pot fi abordate cu elevii, conform sursei citate.

„Programul “CERN Romanian Teacher Programme (RTP)” va avea loc în perioada 9-14 iunie 2024 și este dedicat profesorilor de fizică din învățământul preuniversitar liceal. În cadrul sesiunilor și atelierelor propuse, vor fi prezentate temele de cercetare abordate la CERN, inclusiv contribuția României, dar și noțiuni introductive de fizica particulelor elementare și activități (cu materiale suport) ce pot fi abordate cu elevii.

Sesiunile de prezentare, vizitele și atelierele vor fi susținute de cercetători români și străini și cadre didactice universitare care colaborează sau își desfășoară activitatea la CERN. Evenimentul va avea loc în principal în limba română, exceptând sesiunile susținute de invitații străini. Programul își propune ca toate cadrele didactice participante să devină și ambasadori care să transmită subiectele abordate generațiilor viitoare de fizicieni, ingineri, specialiști IT”, scrie în anunțul cu regulile de participare, care poate fi consultat mai jos în articol.

Cum se face înscrierea. Pentru a aplica, este necesară completarea unui formular până la data de 9 martie 2024. „Vă rugăm să aveți pregătite toate documentele necesare: curriculum vitae (CV), scrisoare de motivație (maxim 500 de cuvinte) și o adeverință eliberată de unitatea de învățământ la care predați care să ateste calitatea de cadru didactic.

Selecția se va face de către o comisie internațională formată din cercetători și cadre didactice din România și de la CERN, iar rezultatele vor fi comunicate prin intermediul adresei de e-mail furnizate. Cadrele didactice selectate trebuie să participe pe întreaga durată a programului. În cazul în care unul dintre profesorii selectați nu mai poate participa, va fi înlocuit cu un candidat din lista de rezervă”, potrivit regulamentului.

Cine organizează programul

„Programul este coordonat Facultatea de Fizică, Universitatea din București, alături de cercetătorii din grupul ATLAS/CERN-Romania din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH) și grupul “Education, Communication and Outreach” CERN. Nu există taxă de participare, stagiul fiind gratuit.

Costurile pentru cazare (la CERN Hostel) și masă vor fi acoperite prin modulul CERN-RO (PNCD IV — Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării/ Institutul de Fizică Atomică), proiectul DUROCERN — Descoperă Universul cu Romania@CERN (DUROCERN), coordonat de Institutul de Științe Spațiale — Filiala INFLPR. De asemenea, se va asigura transportul din București până la Geneva în limita unui buget maxim. Dacă sunteți selectat/ă, va trebui să vă asigurați că aveți un document de identitate valabil și că respectați condițiile de intrare și regimul de ședere în Elveția, disponibil aici”, conform documentului cu instrucțiunile de participare, de mai sus.

Citește și:
Internship de fizică nucleară la CERN pentru liceenii pasionați de științe. Înscrieri până pe 9 martie, anunțate de Facultatea de Fizică a UB


1 comment
  1. Buna ziua, predau educație fizică dar și fizica la liceu și gimnaziu, pot participa și eu? Cum ne putem înscrie? Lăsați un link va rog sau mai multe informații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Finanțarea școlilor după nevoile lor reale, restructurarea formării inițiale a profesorilor, curriculum bazat pe competența “a învăța să înveți” – priorități pe termen mediu ale Ministerului Educației, pentru învățământul preuniversitar

Restructurarea sistemului de formare inițială a profesorilor, o finanțare a școlilor legată de nevoile reale ale acestora, revizuirea evaluărilor elevilor și folosirea sistemelor informatice pentru aceste evaluări se numără printre…
Vezi articolul

Klaus Iohannis: Ne dorim să deschidem cât mai repede școlile / Vaccinarea se va face etapizat. E vorba în prima fază de personalul medical, grupele de risc, lucrătorii din educație

Președintele Klaus Iohannis a declarat marți, într-o conferință de presă la palatul Cotroceni, că săptămâna viitoare va fi făcută publică strategia de vaccinare la nivel național împotriva coronavirusului. ”Vaccinarea se…
Vezi articolul

Ilie Bolojan: Avem clase întregi cu burse de merit, peste 9,50, dar la Bacalaureat iau note de 5 sau 7 sau nu îl iau. Se pune întrebarea când a fost notarea corectă, la Bacalaureat sau la clasă? Nu mai știm ce înseamnă meritul

Reforma burselor este inclusă în măsurile fiscale prezentate de premierul Ilie Bolojan miercuri, 2 iulie, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Nu mai știm ce înseamnă meritul. Avem clase…
Vezi articolul

Președintele Asociației Colectiv, despre afișarea în public a premierului Cîțu cu primarul Piedone: „Îmi pun întrebarea acum dacă omul este lipsit total de empatie, dacă nu realizează efectiv ce face, cu cine se afișează?”

Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010 și tatăl lui Alexandru Iancu, victimă a teribilei tragedii din 30 octombrie 2015, a reacționat față de imaginea de la deschiderea anului școlar…
Vezi articolul

Ministrul Educației: Avem colegi profesori, din păcate, care au fost departe de programa pe care ar fi trebuit să o respecte în interesul elevilor / La matematică, avem nevoie de o abordare mai practică și mai puțin abstractă

„Este îngrijorător, de exemplu, faptul că 15% dintre elevi nu au reușit să facă 10+10:10. (…)  Chiar mă întreb cum acei profesori nu au observat în clasa a V-a, în…
Vezi articolul