„Examen de nota 10”, o serie de sfaturi video pentru elevii care susțin Evaluarea Națională 2022 și Bac 2022, de la reprezentanța Comisiei Europene în România

15.703 vizualizări
Foto: Captură video
Reprezentanța Comisiei Europene în România anunță că vine în sprijinul elevilor care dau examenele anul acesta, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Într-o serie numită „Examen de nota 10”, vor fi publicate pe rețelele de socializare opt clipuri cu recomandări pentru probele scrise la Limba și literatura română și Matematică pentru pregătirea la Evaluarea Națională 2022 și Bacalaureat 2022.

Clipuri cu teme ca „Atenție la neatenție”, „#evaluaredezece” sau „Tips&Tricks pentru cea mai bună lucrare la BAC” vor putea fi urmărite, în perioada 2-14 iunie, pe rețelele sociale ale Reprezentanţei Comisiei Europene în România și ale Spaţiului Public European.

Fiecare clip, susţinut de elemente grafice, conține atât sfaturi oferite de profesori și exemple concrete de rezolvare a celor mai dificile exerciții, cât și detalii despre structura subiectelor și baremul de corectare. Conținutul a fost gândit de cadrele didactice astfel încât să fie clar, concis, atractiv și să acopere cea mai mare parte a materiei din programa celor două examene, se arată în comunicat.

Clipurile reprezintă o modalitate în plus de consolidare și recapitulare a cunoștințelor. Am oferit și câteva sugestii prin care pot fi evitate cele mai frecvente greșeli în rezolvarea exercițiilor. Sperăm să le fim de ajutor elevilor și le dorim mult succes la examen”, spune inițiatoarea proiectului „Pauza de mate”, unul dintre cele mai urmărite canale Youtube dedicate pregătirii elevilor la matematică.

În perioada 2-7 iunie, vor fi postate pe rețelele sociale ale Spațiului Public European, materiale video dedicate absolvenților de gimnaziu care susțin Evaluarea Națională. Ascestea cuprind:

  • Recapitulare la algebră – cele mai importante noțiuni
  • Cele mai frecvente 18 greșeli de gramatică
  • Atenție la neatenție – capcanele problemelor de geometrie
  • Cum abordăm subiectele de redactare de la Limba și literatura română

Filmele pentru absolvenții de liceu care susțin examenul de Bacalaureat pot fi urmărite în perioada 9-14 iunie:

  • Sfaturi și modele de rezolvare la proba de matematică (M1)
  • Tips&Tricks la Română și greșeli frecvente
  • Cum să nu pierzi puncta prețioase la geometrie (M2)
  • Eseu fără emoții la Limba Română

Primele două video au fost publicate deja, sunt cu sfaturi pentru Evaluarea Națională 2022. În primul clip elevii sunt sfătuiți cum să recapituleze eficient la Matematică. Cum rezolvi exercițiile-capcană, pași simpli pentru ecuații grele, câte puncte poți pierde din neatenție.

Cum eviți cele mai frecvente 18 greșeli, cum abordezi subiectele dificile, de ce e important să recitești lucrarea:

Citește și: Bacalaureat 2022: Încep examenele orale / Elevii de clasa a XII-a susțin proba orală la Limba română în perioada 6-8 iunie


1 comment
  1. Excelentă idee.
    Și realizarea este foarte bună.
    Vă mulțumim !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O clasă de liceu din patru dispare în anul școlar 2026-2027, sunt mai puțini elevi la clasa a VIII-a decât în anii precedenți, spune Sorin Ion / Directoarea Ionela Neagoe: Efectul va fi dramatic. La liceele bune va crește media de admitere

„Avem mai puțini elevi la clasa a VIII-a decât în anii precedenți și chiar mai puțini decât în viitorii ani. E fel de minim. Pe de altă parte, creșterea numărului…
Vezi articolul

Apelul lansat de Colegiul Franței, după rezultatele obținute de extrema dreaptă în primul tur al alegerilor parlamentare: Educația pentru o gândire critică, cultura și cunoașterea să rămână piloni esențiali ai democrației

Educația pentru o gândire critică, cultura și cunoașterea să rămână piloni esențiali ai democrației – acesta este apelul lansat de Colegiul Franței pe 1 iulie, după rezultatele obținute de extrema…
Vezi articolul

Controversata Academie a Oamenilor de Știință din România, finanțată de stat, lansează la Constanța, în parteneriat cu Asociația Română de Prietenie cu China, una dintre cărțile lui Adrian Năstase

Controversata Academie a Oamenilor de Știință din România, finanțată de stat, lansează la Constanța, în parteneriat cu Asociația Română de Prietenie cu China, una dintre cărțile lui Adrian Năstase, conform…
Vezi articolul

Elevii care vor reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului, testați în ultima clipă pentru stabilirea lotului final. Părinții copiilor acuză coordonatorii lotului de lipsă de implicare, cu anunțuri pe ultima sută de metri / Regulile erau știute de o lună și jumătate / Inspectoarea Cătălina Șerban: Cine v-a semnalat? De ce să ajungă în presă și să nu ajungă la mine sau la Minister?

Lotul care va participa la Olimpiada Internațională de Științe ale Pământului nu a fost încă stabilit de profesorii coordonatori, deși mai sunt două zile până la termenul limită de înscriere…
Vezi articolul