Examene comune pentru admitere în universitățile din Finlanda, din 2025, pentru a ușura condițiile de acces în învățământul superior

[jp_post_view]
Foto: © Akeksandr Berdyugin | Dreamstime.com
Finlanda aplică, începând din acest an, o reformă a admiterii în instituțiile de învățământ superior, pentru a susține accesul candidaților la studii universitare, așa cum, recent, a spus că dorește să se întâmple și în România noul ministrul al Educației Daniel David. Potrivit unei prezentări făcute pe platforma europeană Eurydice, schimbările vizează în principal modul de organizare a examenelor de admitere, urmând să fie desfășurate examene comune pentru mai multe universități.

Prezentarea precizează că, în Finlanda, cei mai mulți studenți sunt admiși la facultate pe bază de dosar, ce ia în calcul rezultatele de la examinarea de final de liceu. Există însă un număr de absolvenți de liceu care dau examen de admitere la facultate, examinare ce urmărește să evalueze pregătirea lor academică generală și unele competențe specifice domeniului.  

Numărul acestor examene, la nivel național, va fi redus, însă, prin decizia de organizare a unor examene comune pentru admiterea la diverse facultăți. Astfel, dacă până acum pentru admiterea la facultățile finlandeze erau organizate în total 120 de examene, de acum vor avea loc doar 9, iar acestea vor combina mai multe domenii de studiu.

  • Ele vor fi organizate în așa fel încât să fie evitate suprapunerea testelor, lucru care va permite candidaților să dea admitere la oricâte programe doresc.

Totodată, aceste examene vor fi organizate mai târziu decât până acum, așa încât acei candidați care nu au primit încă rezultatele la examinarea de final de liceu să poată să le primească și eii și, astfel, să nu mai fie nevoiți să se pregătească pentru examenul de admitere, dacă nu este nevoie de acesta.

O a treia schimbare este reducerea „semnificativă” materialelor de pregătire pentru examenul de admitere.

Scopul reformei este, potrivit prezentării Eurydice, reducerea dificultăților pentru candidați și acordarea mai multor oportunități de înscriere în diverse programe de studii sau la mai multe universități. Reforma nu vizează decât examenele, nu și testele de aptitudini, precum cele care se dau în cazul programelor de formare a profesorilor.

  • Examenele de admitere vor avea două componente – o secțiune comună pentru toți candidații, care să evalueze pregătirea lor academică generală și competențele general relevante pentru domeniile de studiu acoperite de acel examen, respectiv o secțiune specifică fiecărui domeniu de studiu, care să evalueze competențele și abilitățile specifice acelui domeniu.

Potrivit sursei citate, reforma reprezintă o extindere a unei practici existente deja în domenii precum ingineria sau educația, unde examene comune au loc de mai mulți ani și și-au dovedit eficiența atât pentru candidați, cât și pentru universități.

Foto © Akeksandr Berdyugin | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 42% dintre profesori au participat la programe de formare continuă desfășurate prin casele corpului didactic, în anul școlar trecut, potrivit datelor unui raport al Ministerului Educației

Peste 42% din cadre didactice au participat la programe de formare continuă desfășurate prin casele corpului didactic, potrivit datelor Raportului privind starea învățământului preuniversitar 2021-2022. Concret, la aceste programe au participat…
Vezi articolul

Profesorii Merito fac apel la colegii din cancelarii, părinți și elevi pentru un vot informat, un vot pentru valorile democratice, un vot în cunoștință de cauză și conștiință liberă

Comunitatea MERITO, formată din profesori, oameni de afaceri și profesioniști implicați în educație, a lansat primul apel public la vot din partea unei astfel de organizații, subliniind importanța valorilor democratice,…
Vezi articolul