EXCLUSIV 5 firme au câștigat achiziția de măști pentru elevi și profesori lansată de Ministerul Educației. UNIFARM – firma de stat din cauza căreia prima procedură a fost anulată – revine printre câștigători

3.666 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Procedura de achiziție de măști pentru elevii și profesorii care încep marți pregătirea în școli în vederea susținerii examenelor a fost finalizată, după ce primul demers al Ministerului Educației a fost ratat. Instituția a încheiat contract cu 5 furnizori, care au termen până mâine să distribuie măștile la Inspectoratele Școlare Județene. Firmele câștigătoare sunt SANROTEX, GENERAL MEDICALS, DUPLEX, UNIFARM și SAPE, a declarat pentru Edupedu.ro secretarul de stat Luminița Barcari. De remarcat că printre câștigători revine compania de stat UNIFARM, din cauza căreia Ministerul Educației a anulat prima procedură de achiziții de măști, în urmă cu o săptămână.

15.188.000 este numărul total de măști pe care cele 5 firme trebuie să le distribuie. “Acesta este necesarul stabilit pe baza datelor furnizate de fiecare Inspectorat Școlar Județean, iar contractele acoperă toate cele 15.188.000 de măști”, a afirmat Barcari.

Contractele au fost atribuite pe prețuri de la 1,42 lei pe mască, până la 1,77 lei pe mască, valori fără TVA, a declarat secretarul de stat, pentru Edupedu.ro. Oficialul a afirmat că nu are în față valoarea contractului defalcată pe fiecare câștigător, și nici numele furnizorilor acestor firme. “Nu pot să vă spun, nu dețin aceste informații, ar trebui să mă uit în dosarele lor. Dar atâta timp cât au dovadă de la Agenția Națională a Medicamentelor că sunt autorizați să distribuie pe piața din România, noi nu avem nicio problemă”, a precizat Barcari, pentru Edupedu.ro.

Secretarul de stat Luminița Barcari, care a fost președintele comisiei de evaluare în cadrul procedurii de achiziție de măști, a precizat pentru Edupedu.ro că reține că “ SANROTEX are 1 milion de măști și GENERAL MEDICALS – 420.000”.

“În acest moment, județul Neamț a primit măștile”, a anunțat Barcari.

Secretar de stat responsabil cu învățământul preuniversitar, Luminița Barcari a declarat pentru Edupedu.ro că “în momentul în care Ministerul Educației a publicat anunțul pe site, în care comunica intenția de a organiza procedura de achiziție de măști [25 mai – N.Red.], 31 de firme și-au manifestat disponibilitatea. Noi am primit documentele de la 17 agenți economici care au intrat în procedură de evaluare. În urma procedurii de evaluare, s-au calificat pentru etapa de negociere 7 firme. Aceștia au fost declarați eligibili”.

“S-a întocmit un punctaj în care noi, în afară de prețul cel mai mic, am apreciat și anumiți parametri, cum ar fi permeabilitatea respiratorie și, în funcție de punctaj, s-a făcut un clasament astfel încât am încheiat contract cu 5 furnizori, ca să fie numărul total de măști de care avem nevoie”, a continuat Barcari.

Întrebată dacă Ministerul mai are încredere în UNIFARM, după ce prima procedură lansată de Ministerul Educației a fost anulată chiar în urmă cu o săptămână – moment în care instituția a precizat că UNIFARM nu a putut să livreze toate măștile, Luminița Barcari a declarat, pentru Edupedu.ro: “La UNIFARM au fost chestii mărunte de documentație, iar ei și-au revizuit dosarul. Atunci, ei nu aveau întreaga cantitate de măști. Ei au venit cu o mostră de la un furnizor și pe urmă au spus că au întreaga cantitate, dar de la 3 furnizori. Însă noi nu verificasem decât de la un furnizor, iar în comisie am avut și reprezentant de la Agenția Medicamentelor, care trebuia să verifice tot. Și după ce finalizasem achiziția, ne-au anunțat că, de fapt, numărul total de măști pe care l-au ofertat era de la 3 furnizori”.

“De data aceasta, au rămas în contract doar cu 2 furnizori din 3 și au adus mostră și de la cel de-al doilea, de data aceasta. A fost o comunicare defectuoasă. Pur și simplu, cine a venit la negociere nu a verificat cu atenție. A fost o greșeală și nu vrem să acuzăm pe nimeni de nimic. Pur și simplu a fost o comunicare defectuoasă”, a afirmat Barcari, pentru Edupedu.ro.

“Aseară am semnat contractele-cadru. Sunt bucuroasă că totul s-a derulat bine și măștile deja au început să ajungă în județe. Cel mai târziu pe 1 iunie măștile trebuie să fie în școli, pentru ca pe 2 iunie ele să le fie date copiilor”, a adăugat aceasta.

Oficialul a anunțat că, “până mâine [30 mai – N.Red.], cele 5 companii trebuie să distribuie măștile la Inspectoratele Școlare Județene. Noi le-am dat grafic, telefoane, tot, iar inspectoratele trimit mai departe către școli”.

Amintim că prima achiziție de măști de protecție pentru toți elevii de clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a, precum și pentru profesorii și personalul din școli a fost anulată de Ministerul Educației, cu doar 10 zile înainte de reînceperea școlii. Aceasta este a doua încercare a Ministerului de a cumpăra măștile pe care este obligat prin lege să le asigure participanților la cursuri și examene.

Ministerul cumpără cele 15 milioane de măști printr-o procedură de negociere fără publicare prealabilă, lansată la aproape o lună de la anunțul oficial că școlile se redeschid pe 2 iunie pentru a-i pregăti pe elevi pentru examene. Ministrul Educației a declarat în urmă cu o săptămână pentru Edupedu.ro că Ministerul va recupera banii de achiziție din fonduri europene. „Ministerul Educației este prins în ghidul solicitantului publicat de Ministerul Fondurilor, ca eligibil pentru decontarea sumelor pentru achiziția de măști”, a precizat Monica Anisie.

Citește și:

 


4 comments
  1. Gandul ca aceste masti sunt produse in China-deci dam de lucru chinezilor, ca sunt firme din Romania care isi puteau adapta fluxul de productie pentru noua nevoie nationala si chiar europeana dar care nu au fost incurajate in acest sens, ca vom umple Romania de deseuri-ca nu avem destule, ca romanii care lucrau in acele fabrici de textile aveau de lucru, banii putand sa circule in economia romaneasca, ca puteam sa devenim noi furnizorii de masti ai UE, ca nu avem viziune doar bani ce trebuie cheltuiti cumva, cumva…offf, Doamne Dumnezeule, care era unul dintre capurile de acuzare in procesul Ceausescu: subminarea economiei nationale, parca?

  2. O frectie la picior de lemn de 4,5 milioane EURO pe niste batiste de pus pe fata, la suprapret. Efectul real pozitiv va fi zero dar vom avea munti de gunoaie si bani cheltuiti.

    O masca ca sa fie eficienta in blocarea particulelor de virusi trebuie sa contina un strat filtrant din plastic topit, dificil de produs si care nu este suficient pe plan mondial nici macar pentru personalul medical. Aceste masti cumparate de pe o zi pe alta cu siguranta nu au acest strat ci un inlocuitor pur decorativ, ca sa scrie „masca in trei straturi” pe cutie!

    1. VÍRUS, (1) virusuri, (2) viruși…din DEX

      Se dau singuri de gol in alta stire:

      https://www.news.ro/politic-intern/orban-a-anuntat-ca-pentru-prima-oara-in-romania-o-fabrica-va-realiza-stratul-filtrant-pentru-mastile-chirurgicale-si-mastile-ffp2-1922402429002020051919376493?source=biziday

      Despre acest strat este vorba. Probabil capacitatea de productie va fi de sub 100.000 pe zi. “Marea” China are capacitate de circa 2 milioane pe zi cu strat importat, pentru ca nu il produce inca, conform Financial Times.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cinci „categorii de profesori” identificate de președinta ARACIP, agenția care evaluează, acreditează și autorizează școlile / Mariana Dogaru: În momentul în care gândim generalități ce duc mai degrabă la etichetare, nu avem cum să obținem rezultate

Într-un mesaj publicat pe Facebook, președinta ARACIP, Mariana Dogaru, susține că dacă „gândim generalități ce duc mai degrabă la etichetare, nu avem cum să obținem rezultate”, în contextul dezbaterii create…
Vezi articolul

Mesajele online ce promovează stereotipurile problematice privind masculinitatea tind să apară singure în feed-urile băieților, fără ca ei să caute asemenea conținut / Printre efecte: singurătate și stimă de sine mai scăzută – studiu

Conținutul online ce promovează stereotipuri problematice cu privire la masculinitate tinde să apară „de la sine” în feed-urile băieților pe social media, fără ca aceștia să caute acest tip de…
Vezi articolul

Mircea Miclea, către Minister, după rata de eșec de la Evaluarea Națională: Arătați-ne planurile individualizate de învățare, aplicați-le în after school și evaluați profesorii după ce au făcut cu copiii

Aproape 40% dintre elevii înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului au luat medii sub 5 sau au lipsit de la Evaluarea Națională 2019. „Rata aceasta de eșec este…
Vezi articolul

Aproximativ 34% dintre copiii români erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială în anul 2024 – cu 5% mai puțin decât în 2023, potrivit Eurostat / România se plasează pe locul al treilea în topul statelor celor mai afectate de acest fenomen din UE

Aproximativ 34% dintre copiii români erau expuși riscului de sărăcie sau excluziune socială în anul 2024, cu peste 5% mai puțin decât în anul 2023, arată datele Eurostat. Deși România…
Vezi articolul