EXCLUSIV Calificativ „Foarte bine” dat de Ministerul Educației Marcelei Mrejeru, fosta inspectoare școlară generală din Gorj, consilier județean PSD, dată afară tot de ministru „pentru abateri grave” și „încălcarea legii”

[jp_post_view]
Foto: PSD Gorj
Fosta inspectoare școlară generală din Gorj, Marcela Mrejeru, a fost evaluată cu calificativul „foarte bine” de către Ministerul Educației și Cercetării, pentru activitatea depusă de aceasta în anul școlar 2023-2024, an în care tot Ministerul o revocase din funcție. Ministerul Educației și Cercetării a confirmat oficial, într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro, că Marcela Mrejeru a fost evaluată cu calificativul „Foarte bine” pentru activitatea sa din anul școlar 2023–2024, deși ministerul o revocase pe Mrejeru din funcție pe 23 aprilie 2024 pentru abateri administrative grave și încălcări ale legii, în baza unui raport oficial de control, despre care Edupedu.ro a relatat aici.

Marcela Mrejeru, fostă inspectoare generală a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Gorj, revocată de Ministerul Educației pentru încălcarea legii și abateri administrative grave, a fost ulterior evaluată „Foarte bine” și numită director interimar la o școală din Târgu Jiu.

În aprilie 2024, Corpul de Control al Ministerului a stabilit printr-un raport oficial că Mrejeru nu a respectat dispozițiile ministerului, a blocat mobilitatea cadrelor didactice și a condus abuziv Consiliul de Administrație al ISJ Gorj. În consecință, Ministerul a dispus încetarea detașării sale tot în aprilie 2024 și a cerut evaluarea activității pentru anul școlar 2023–2024 în conformitate cu neregulile grave identificate în raport.

  • Evaluarea cu un calificativ inferior ar fi însemnat că nu poate fi numită în nicio altă funcție de conducere, că nu poate participa la concursul de gradație de merit sau să primească alte funcții.

Cu toate acestea, în februarie 2025, ISJ Gorj a numit-o pe Marcela Mrejeru în funcția de director interimar la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”, invocând o evaluare deja finalizată. Acum, Ministerul Educației a confirmat pentru Edupedu.ro că aceasta a primit calificativul „Foarte bine”, dar fără să clarifice inițial cine a făcut evaluarea, când anume și prin ce procedură.

Abia după mai multe solicitări trimise de Edupedu.ro, Ministerul a precizat că evaluarea de mandat pe care trebuia să o facă Ministerul Educației și Cercetării a fost pasată de către demnitarii din conducerea ministerului către colegii politicieni ai Marcelei Mrejeru, de la ISJ Gorj (vezi aici componența ISJ Gorj). Aceștia au finalizat evaluarea fostei lor șefe și colege de partid în 21 februarie 2025, exact în aceeași zi în care același Inspectorat Școlar Județean Gorj a numit-o din pix, adică prin detașare, director interimar la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu, potrivit datelor transmite de Minister la solicitarea Edupedu.ro. Practic, Mrejeru, consilier județean din partea PSD, nu a mai avut nicio opreliște să ocupe din nou o funcție de conducere în învățământ, deși fusese dată afară de ministrul Educației tocmai pentru nereguli grave și încălcarea legii din funcția de conducere a inspectoratului.

În răspunsurile către Edupedu.ro, inițial Ministerul Educației și Cercetării nu a fost clar, iar datele oferite erau cronologic imposibile și a ezitat să comunice calificativul obținut de Marcela Mrejeru. După insistențe, răspunsurile obținute de Edupedu.ro de la MEC arată o situație care pune sub semnul întrebării întreaga procedură de numire în funcții de conducere, precum și credibilitatea procesului de evaluare managerială.

Cronologia cazului
  • 23 aprilie 2024: Ministerul Educației publică Raportul de control nr. 92, în care constată că Marcela Mrejeru a încălcat prevederile legale privind funcționarea Consiliului de Administrație al ISJ Gorj, mobilitatea cadrelor didactice și aplicarea dispozițiilor ministeriale. Se dispune încetarea detașării sale din funcția de inspector școlar general și evaluarea activității pe anul 2023–2024.
  • 23 aprilie 2024, în aceeași zi, ministra Ligia Deca o dă afară din funcție pe Marcela Mrejeru și îl pune șef al ISJ pe vicepreședintele PSD Târgu Jiu Mihai Istrate, care își dă demisia din funcțiile deținute la partid pentru a putea prelua inspectoratul.
  • 21 februarie 2025: Se încheie evaluarea făcută de ISJ Gorj la comanda Ministerului Educației și Cercetării privind activitatea la șefia inspectoratului a Marcelei Mrejeru, cu calificativul „Foarte bine”.
  • 21 februarie 2025: Marcela Mrejeru este numită director interimar la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu
  • 29 mai 2025 – Edupedu.ro solicită Ministerului Educației clarificări privind evaluarea și calificativul acordat Marcelei Mrejeru, în contextul numirii sale ca director interimar la Școala „Săvoiu” din Târgu Jiu, în 21 februarie 2025.
  • 3 iunie 2025 – Ministerul răspunde la solicitarea Edupedu.ro că evaluarea a fost făcută „înainte de 24 februarie 2024”, dar nu oferă calificativul exact. Data finalizării evaluării este trecută greșit, fiind de fapt în 2025, pe 21 februarie, lucru rectificat de Ministerul Educației într-un alt răspuns la solicitarea de lămuriri trimisă de redacție.
  • 5 iunie 2025 – Edupedu.ro revine cu o nouă solicitare, cerând explicit comunicarea calificativului care i-a fost acordat, când a fost făcută evaluarea și cum este posibilă o astfel de numire în poziție de conducere în condițiile revocării din funcție a aceleiași persoane pentru abateri disciplinare, regulamentare, de la aplicarea legii.
  • 17 iulie 2025 – Ministerul Educației și Cercetării transmite următorul răspuns la întrebările Edupedu.ro:

„În urma evaluării activității manageriale desfășurate de doamna Marcela Mrejeru în funcția de inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Județean Gorj, în anul școlar 2023–2024 (01.09.2023 – 23.04.2024), i s-a acordat calificativul Foarte bine.”

Ministerul citează din Ordinul 4315/2014 privind evaluarea inspectorilor generali și precizează că evaluarea este realizată anual începând cu 1 septembrie, că este validată prin fișe de evaluare și raport, semnate de comisie și aprobate de secretar de stat.

Tot în răspunsul din 17 iulie 2025, Ministerul recunoaște că în comunicarea anterioară a fost comisă o „eroare materială”: numirea ca director a avut loc în 21 februarie 2025, nu 2024. Cu toate acestea, în răspunsul anterior arăta că „Evaluarea activității doamnei Marcela Mrejeru pentru anul școlar 2023 – 2024 a fost efectuată înainte de numirea sa ca director, adică înainte de data de 24.02.2024, așa cum reiese din Hotărârea nr. 11/21.02.2025 a Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean Gorj, conform prevederilor legale în vigoare”. Dacă data corectă este 24.02.2025, așa cum recunoaște MEC, Mrejeru nu avea cum să fie numită pe post în timpul evaluării, adică pe 21.02.2025.

În final, Ministerul Educației și Cercetării afirmă în răspunsul la întrebarea Edupedu.ro dacă „este legal și regulamentar ca o persoană față de care Ministerul a dispus încetarea detașării din funcție pentru nerespectarea legii și a cerut evaluare disciplinară să fie numită ulterior într-o altă funcție de conducere în sistemul de învățământ, în anul școlar următor?” că „O persoană care a ocupat succesiv diferite funcții de conducere poate primi calificative diferite.” Instituția evită astfel răspunsul la întrebare.

Pe scurt, ce rezultă din răspunsurile Ministerului Educației și Cercetării în cazul Marcela Mrejeru:

  1. Marcela Mrejeru a fost evaluată în anul școlar 2023–2024 pentru activitatea în funcția de inspector general, după ce în aprilie 2024 Ministerul o revocase pentru încălcarea legii și îi ceruse evaluarea tocmai pentru aceste abateri.
  2. Evaluarea s-a încheiat cu acordarea calificativului Foarte bine, cu toate că raportul oficial conținea formulări severe și măsuri clare de sancțiune.
  3. Evaluarea a fost făcută de ISJ, nu de Ministerul Educației, conform răspunsului oficial. Asta înseamnă că foștii subordonați ai inspectoarei au fost cei care au evaluat-o, majoritatea făcând parte din echipa sa, fiind și colegi de partid la PSD Gorj. Ministerul a refuzat inițial să precizeze calificativul și a comis erori cronologice în răspunsurile sale.
  4. Evaluarea a fost finalizată la limită, exact în zilele în care ISJ Gorj o numea director interimar, sugerând o sincronizare administrativă convenabilă. Ba chiar cu 3 zile după ce Mrejeru fusese numită director interimar la Școala Săvoiu din Târgu Jiu.
  5. Ministerul nu răspunde la întrebarea de fond: cum este posibil ca o persoană revocată dintr-o funcție de conducere pentru abateri legale să fie evaluată pozitiv pentru aceeași perioadă și apoi numită într-o altă funcție de conducere?

Reamintim că actuala consilieră județeană PSD Marcela Mrejeru a fost „detașată în interesul învățământului ca director la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”. Fost inspector general școlar la ISJ Gorj până în aprilie 2024, Mrejeru a fost schimbată de la șefia inspectoratului, în urma unei verificări făcută de Ministerul Educației, de către ministrul de atunci Ligia Deca (PNL). Verificarea fusese solicitată de fostul prefect de Gorj, Iulian Popescu, conform pandurul.ro.

Corpul de Control al ministrului Educației a făcut verificări la Inspectoratul Școlar Județean Gorjîn decembrie 2023 și în aprilie 2024, după ce la Ministerul Educației au ajuns mai multe sesizări de la directori de școli înlocuiți din funcție și de la cadre didactice care reclamau mai multe abuzuri, potrivit presei locale. 

În vara 2023, înainte să fie dată afară din inspectorat, Marcela Mrejeru înrolase mai mulți profesori din școlile din județ în PSD. Oamenii erau prezentați partidului ca „oameni care până acum nu au mai făcut parte din niciun partid politic și vor să se implice activ pentru realizarea obiectivelor”.

De menționat că, potrivit datelor publice de pe site-ul Inspectoratului Școlar al Județului Gorj, Marcela Mrejeru a participat la concursurile de directori de școli, sesiunile 2016 și 2021-2022. La ambele, aceasta a fost respinsă încă din etapa probei scrise, la care nu a avut punctajul necesar.

Opinia autorului: În acest caz, calificativul „Foarte bine” a fost dat pentru un manager care nu a aplicat dispozițiile Ministerului, a blocat proceduri legale și a ignorat sesizări oficiale, potrivit Corpului de Control al ministrului Educației. Într-o demonstrație de complicitate cu ministrul sau secretarul de stat care a aprobat evaluarea, ISJ Gorj arată că evaluările sunt instrumentate politic pentru a permite reîncadrarea în funcții a unor persoane cu sprijin local.

Marcela Mrejeru a fost revocată pentru nereguli, dar a primit calificativ Foarte bine și a fost numită director. Aceasta este, pe scurt, concluzia oficială. Întrebarea rămâne: care mai este sensul responsabilității manageriale în educația publică dacă evaluarea nu ține cont de propriile măsuri de sancțiune?

Cazul transmite un mesaj dezastruos întregului sistem de învățământ: legea nu contează atunci când este vorba de persoane cu influență politică. Profesorii și directorii onești primesc astfel semnalul că nu performanța sau respectarea regulilor contează, ci conexiunile. Elevilor și părinților li se transmite că școlile pot fi conduse de persoane sancționate oficial de Ministerul Educației și Cercetării, dar reabilitate politic și administrativ în câteva zile. Este o formă de anulare a oricărei încrederi în ideea de merit, responsabilitate sau consecință în educație.


5 comments
  1. La Gorj lucrurile sunt scăpate de.sub control. Prietenii Mrejerei fraudează examene si nu se întâmplă nimic (vezi cazul recent cu Benegui). O individa care pica concursul de directori….este detasata in interesul invatamantului pe funcția de director. Sa explice dl. David ce mecanism psihologic se aplica aci.

  2. 🔥 Exact! Aici am ajuns: într-un sistem complet politizat, în care competența e lăsată la ușă, iar carnetul de partid e singurul criteriu de selecție. Păi, nu tot ministrul Daniel David a spus clar că vrea inspectori numiți politic? El a oficializat ceea ce știm cu toții de ani de zile: că în educație, politica și-a băgat ghearele adânc și nu mai scoate pe nimeni fără „aprobarea de sus”.

    🎯 Ce se întâmplă după ce ai inspectori numiți de partide? Simplu: își numesc oamenii în funcțiile de directori, indiferent de pregătire, experiență sau rezultate. Iar acești directori devin pionii locali ai unui joc politic periculos, în care școala nu mai e despre elevi și educație, ci despre funcții, imagine și interese de partid.

    💬 Indiferent că e vorba de PSD, PNL, UDMR sau alt partid, sistemul funcționează la fel: numiri pe linie politică, protejarea „oamenilor noștri” și eliminarea celor care gândesc liber sau nu pupă inelul.

    📉 Iar dacă ministrul David rămâne pe poziție și merge mai departe cu acest model, o să avem în fiecare județ același rezultat dezastruos: școli conduse de marionete politice, profesori buni marginalizați, elevi pierduți între reforme de fațadă și decizii aberante.

    ❗ Politizarea educației este cancerul sistemului! Până nu scoatem partidele din școală, orice reformă e doar praf în ochi. Nu poți construi viitorul unui copil cu oameni puși în funcții doar pentru că „sunt ai noștri”.

  3. In 20 mai 2025 ministrul educatiei, prof. univ. dr. acad., eminentă personalitate a politicii dâmbovițene, David, ne.a cerut să nu mai fim ipocriți și să acceptăm numirea politică a inspectorilor generali. In acest fel, practic și principial, a girat porcăriile de la Gorj….iar lupul și-a dat jos prima blană de oaie (prima din multele altele, că oricând se poate mai rău!)

  4. Abaterile grave și încălcarea legii erau pentru că trebuia instalat Istrate, de la penele. Atâta tot.

    De parcă mai păcălesc pe cineva cu jocurile astea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cine trebuie să-i învețe pe copii tabla înmulțirii: învățătorii sau părinții, în vacanța de vară dinainte de clasa a II-a? Dacian Dolean, cercetător specializat în alfabetizarea timpurie: Ideea de a da această sarcină ca temă pentru vacanța de vară mi se pare desprinsă dintr-un film SF cu buget redus

Este o practică acceptată pedagogic ca învățătoarele să le ceară părinților să-i învețe pe copii tabla înmulțirii în vacanța de vară ce precede clasa a II-a? Și cum îi pot…
Vezi articolul

BREAKING Profesorii care refuză să predea online intră în comisia de disciplină și riscă desfacerea contractului de muncă, avertizează Inspectoratul Școlar București

Pentru prima dată de la debutul pandemiei, Inspectoratul Școlar București avertizează cu desfacerea contractului de muncă cadrele didactice care refuză să predea online, scrie EuropaFM.ro. Inspectorii încep controalele pentru a vedea dacă…
Vezi articolul

Sindicatele din Educație acuză directorii de școli și inspectorii că intră neanunțați la orele online, peste profesori. FSLI cere ministrului Educației să se respecte planificarea de inspecție

Sindicatele din Educație acuză directorii de școli și inspectorii că intră neanunțați la orele online, peste profesori. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ susține, într-o adresă trimisă la minister, că a…
Vezi articolul

Niciun profesor nu va mai pune note ca în prezent, din septembrie 2025, ci pe baza noilor standarde de evaluare pentru fiecare disciplină, inexistente momentan / Nerespectarea standardelor este abatere disciplinară pentru profesori

Ministerul Educației interzice profesorilor, din anul școlar viitor, să mai pună note sau să mai facă evaluări pe baza criteriilor actuale, folosite de aceștia la clasă. Regulamentul de organizare și…
Vezi articolul

15.000 de profesori în pericol: „Când educația e sacrificată din nou pentru jafurile guvernării” – scrisoare deschisă către premierul Ilie Bolojan și președintele Nicușor Dan din partea profesorilor suplinitori calificați ai României, care anunță proteste publice în fața centrelor de la Titularizare

În mijlocul concursului național de titularizare, după ce mii de profesori au susținut inspecții la clasă și se pregătesc acum pentru examenul scris, Guvernul lovește exact în fundamentul acestui proces:…
Vezi articolul