EXCLUSIV Contractul încheiat de Alexandru Cumpănașu și ministrul Ecaterina Andronescu, anul trecut: ce activități se obligă să realizeze ONG-ul și pe câți bani

[jp_post_view]
Colaj foto: Facebook Alexandru Cumpanasu si gov.ro
Ministerul Educației condus de Ecaterina Andronescu și ONG-ul lui Alexandru Cumpănașu, acuzat că nu are facultate dar care susține că are masterat în Elveția, au încheiat în decembrie 2018 un acord de parteneriat, pentru implementarea proiectului “Noi perspective în educație”, pe care l-a detaliat într-un contract adițional semnat anul acesta. Un proiect pe fonduri europene, din care ONG-ului lui Cumpănașu îi este alocată suma de 563.509 lei, arată documentele obținute de Edupedu.ro.

Personaj acuzat că nu are facultate, care a declarat pentru G4Media.ro că nu și-a terminat studiile în drept începute la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, dar care apoi a scris pe pagina sa de Facebook că „oficial, am diplomă de studii superioare. Mai exact, am absolvit ‘OUS Royal Academy of Economics and Technology in Switzerland’, si am obținut Executive MBA in Leadership and Change Management”, potrivit Stiripesurse.ro, Cumpănașu conduce două ONG-uri abonate la bani publici: Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) și Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României (CNMR).

Acordul de parteneriat între Ministerul Educației și ONG-ul lui Cumpănașu a fost semnat pe 19 decembrie 2018, la aproape o lună după ce Ecaterina Andronescu și-a preluat cel de-al patrulea mandat de ministru al Educației, iar actul adițional cu detalierea activităților a fost semnat de Andronescu și Cumpănașu în iunie 2019, cu câteva zile înainte să fie demisă de Viorica Dăncilă, potrivit documentelor obținute de Edupedu.ro.

Lider de parteneriat în cadrul acestui contract este Ministerul Educației, prin semnătura Ecaterinei Andronescu, Partener 1 este ONG-ul condus de Alexandru Cumpănașu (Asociația pentru Implementarea Democrației), Partenerul 2 este UEFISCDI – instituția condusă de Adrian Curaj care organizează competițiile pe proiecte în cercetare, iar Partenerul 3 este Asociația C4C – Communication for Community, condusă de Dan Ungureanu.

Pentru ce anume este plătit Alexandru Cumpănașu în cadrul acestui parteneriat cu Ministerul Educației?

Activitățile pe care ONG-ul lui Cumpănașu Asociația pentru Implementarea Democrației se obligă să le realizeze în cadrul acordului cu Ministerul Educației sunt următoarele, potrivit documentelor obținute de Edupedu.ro:

  • Elaborarea studiului de impact ex-ante privind implementarea cadrului strategic propus (inclusiv studiu comparativ al sistemelor educaționale din cadrul altor state europene): 496.900 lei
  • Management și raportare: 66.609 lei
  • Organizarea de activități de diseminare și promovare a proiectului și a rezultatelor activităților din cadrul acestuia
  • Promovare proiect (social media)
  • Elaborarea de materiale de prezentare, diseminare și promovare a proiectului și a activităților din proiect
  • Realizarea materialelor promoționale
DOCUMENT Contractul încheiat între fostul ministru Ecaterina Andronescu și Alexandru Cumpănașu:

Candidat în primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an, Alexandru Cumpănașu a declarat la Realitatea TV, întrebat cum poate face un master în Elveția fără să fi absolvit anterior vreo facultate, că „nu este o diplomă de licență oarecare, pe care o fac toți proștii în România, la toate universitățile de doi lei. (…) Eu cred că un om care își termină un executive master are o pregătire mai bună, în afară, decât unul care vine și spune săru’mâna pe la decani și bagă șpagă la profesori”.

În proiectul derulat de Ministerul Educației, ceilalți parteneri sunt Asociația C4C – Communication for Community, înființată de Dan Ungureanu, Daniela Vișoianu și Irina Ecaterina Sorescu (sursa), precum și UEFISCDI condusă de Adrian Curaj.

Suma alocată fiecărei instituții din proiect:

• Ministerul Educației, ca lider de parteneriat, are o sumă totală alocată în valoare de 1.534.998 lei
• ONG-ul lui Alexandru Cumpănașu (Asociația pentru Implementarea Democrației): 563.509 lei
• UEFISCDI: 670.000 lei
• Asociația C4C – Communication for Community: 236.491 lei

Amintim că Alexandru Cumpănașu face obiectul unei verificări la nivelul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), care a anunțat în septembrie că analizează legalitatea procedurilor de angajare a lui Cumpănașu într-un proiect european în care era nevoie de studii superioare. “Precizăm că, la angajare, domnul Cumpănașu a semnat olograf un document prin care certifică îndeplinirea condițiilor legale de exercitare a responsabilităților specifice unui post de expert, nivel de încadrare studii superioare”, preciza atunci SNSPA.

  • Edupedu.ro a solicitat oficial Ministerului Educației să comunice “care sunt proiectele cu fonduri din bugetul Ministerului Educației sau din alte surse (europene, Banca Mondială etc), din perioada 2010-2019, în care figurează ca partener al ministerului/oricărei agenții/inspectorat/instituție din subordine sau în orice altă calitate Asociația pentru Implementarea Democrației”. Vom reveni cu răspunsul, atunci când îl vom primi
Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul reformei de formă. După un an de la punerea în consultare publică, proiectele de înființare a Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare și a Institutului de Științe ale Educației au fost abandonate

În urmă cu un an, ministerul Educației a pus în dezbatere publică două proiecte de hotărâri de Guvern prin care se vor înființa Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare și…
Vezi articolul

Școala pe repede înainte. Elevii români raportează printre cele mai mari scăderi, în rândul țărilor membre și candidate OCDE, în ceea ce privește sprijinul primit de la profesori în procesul de învățare. Diferențe majore 2012-2022 în cazul profesorilor care explică „până când lecția este înțeleasă” – analiză pe baza datelor PISA

Procentul elevilor români de 15 ani care spun că profesorii le explică o lecție până când aceasta este înțeleasă cum trebuie este sub media internațională, și cunoaște una dintre cele…
Vezi articolul

Profesorii invizibili din școlile „germane” – Cum sunt ținuți la marginea sistemului profesorii care predau, dar cărora nu li se permite să aparțină cu adevărat / Op. Ed. – Oana Rogojanu, mama unei eleve care a terminat clasa a XII-a

În România se vorbește mult despre reformă în educație, dar prea puțin despre acele colțuri întunecate ale sistemului în care legea este încălcată cu bună știință. Un exemplu dureros: școlile…
Vezi articolul

Pentru prima dată, în București, în ultimii 10 ani, mai mulți elevi optează pentru profilul pedagogic de la Colegiul „Elena Cuza” decât pentru arte la Liceul „Tonitza” / Un posibil efect major al grevei profesorilor, care a dus la creșterea semnificativă a salariilor și la vizibilitatea profesiei – analiză

În mod surprinzător, Colegiul Național Elena Cuza, liceu pedagogic prin excelență, este în acest an școlar primul în preferințele elevilor de clasa a VIII-a din București, care aleg filiera vocațională,…
Vezi articolul