Cum justifică președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, elogierea lui Nicolae Paulescu, după protestul unui grup de intelectuali față de discursul puternic antisemit al descoperitorului insulinei

2.981 de vizualizări
Ioan Aurel Pop / Foto: INQUAM Photos – Ilona Andrei
Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, consideră nefondat protestul lansat de un grup de intelectuali față de un eveniment al instituției pe care o conduce prin care o figură proeminentă a antisemitismului, Nicolae Paulescu, a fost elogiat pentru inventarea insulinei în urmă cu 100 de ani.

La evenimentul Academiei Române au fost invitați și au participat doi membri importanți ai comunității evreiești, Aurel Vainer, președinte onorific la Federației Comunităților Evreiești, și Irina Cajal Marin, subsecretar de stat și fiica lui Nicolae Cajal, presedinte al Federatiei Comunitatilor Evreiești între 1994 si 2004 și fost academician. Pentru că a girat un astfel de eveniment, Irinei Cajal i se solicită acum demisia din Guvern, gest necesar văzut de un grup de intelectuali care și-au exprimat public revolta.

Potrivit lui Ioan Aurel Pop, din relatările primite de la evenimentul la care el nu a participat din motive de sănătate, atât Aurel Vainer, cât și Irina Cajal au rostit cuvinte „extraordinar de elogioase” la adresa românului care, „pentru lumea științifică, a făcut o descoperire epocală acum 100 de ani”.

Citește mai mult pe G4Media.ro

Foto: Inquam Photos – Ilona Andrei

Citește și:
Un grup de intelectuali cere demiterea unui subsecretar de stat care a participat la o manifestare în onoarea lui Nicolae Paulescu: A fost autorul celui mai radical discurs antisemit cunoscut în spațiul românesc


6 comments
  1. Este Cancel culture care a ajuns si în România. Așa cum comunismul (= marxismul economic) s-a instaurat, pas cu pas, în România, desi au fost foarte puțini comuniști la început, așa corectitudinea politică (= marxismul cultural) – și mișcările adiacente BLM, Woke, Cancel Culture – se instaurează, pas cu pas, în România, via UE și progresismul american, deși sunt puțini corecți politic acum. „Iuțeala lor de mână și nebăgarea noastră de seamă” sunt cauzele.

  2. Sunt sigur ca a fost elogiat Paulescu descoperitorul insulinei nu Paulescu antisemitul.

    Cei care sunt atat de degustati de numele Paulescu nu au decat sa nu folosesca insulina daca doamne fereste vor avea nevoie de ea.

    1. D-LE MIHAI! NU jucati acest joc de naivitate. Dupa reactia dumitale s’ar fi putut crede ca daca Hitler sau d-RUL MENGELE au fi descoperit rezultate medicale importante le-ati fi laudat si pe ei. Negljati aspectul etic a situatiei!

  3. Probabil cei doi membrii ai comunitatii evreiesti ce au participat la momentul academic,nu au auzit de titlul cartii cu zvastica pe coperta-Degenerarea rasei jidanesti”,scrise de savantul nazist Paulescu.Cred ca isi dau seama ca daca era asta in locul lui Mengele,sa se ocupe de ”Solutia finala” a lui Hitler pentru evrei,el gasea solutii si mai eficace, stiintifice-ca doar era savant-pentru genocidul evreilor in razboiul declansat de Germania fascista in anul 1939.

    1. ati citit acel material?
      ati citit bibliografia?
      ati vizionat sau citit materialul prezentat cu ani
      in urma la academie de profesorul Iftimovici?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Profesorul Sorin Spineanu Dobrotă, șef serviciu în Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație al Ministerului Educației, este cel reținut pentru că ar fi violat un elev și agresat sexual un altul – surse

Profesorul Sorin Spineanu Dobrotă predă discipline socio-umane la Colegiul Național „Sfîntul Sava”, unul dintre cele mai titrate colegii din Capitală și din România. Potrivit surselor G4Media.ro și Edupedu.ro acesta a…
Vezi articolul

BREAKING Liderii de sindicat după discuțiile de la Cotroceni: Președintele a spus că e nevoie de un act normativ, că se angajează să gireze un acord, în cazul în care se va accepta / Profesorii vor decide dacă vor crede un acord politic

Simion Hăncescu, liderul FSLI, a spus după discuțiile de la Cotroceni că președintele Iohannis le-a spus că se angajează să gireze un acord între Guvern și reprezentanții de sindicate. Hăncescu…
Vezi articolul

Cursuri gratuite de securitate cibernetică și Inteligență artificială pentru elevii de 10-14 ani din mediul rural și urban mic, oferite prin proiectul Future Ready / Înscrieri deschise (P)

Future Ready – Dezvoltăm competențele generațiilor viitoare ediția 5.0 continuă să ofere copiiilor cu oportunități limitatele posibilitatea de a ajunge acolo unde își doresc. Astfel, pe durata desfășurării proiectului, participanții…
Vezi articolul