EXCLUSIV DOCUMENT Vodafone și Orange sunt câștigătorii ultimelor două loturi de tablete scoase la licitație de Ministerul Educației prin ONAC

[jp_post_view]

Companiile Vodafone și Orange au câștigat la egalitate ultimele două loturi de tablete scoase la licitație de Ministerul Educației, prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC). Mai exact, Orange România a câștigat jumătate din loturile din Regiunea Nord-Est 1 (Bacău, Botoșani, Neamț) și Regiunea Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj) cu o ofertă totală de 29.600.041 lei fără TVA, în timp ce Vodafone România a câștigat cealaltă jumătate cu 29.670.654 lei fără TVA, se arată într-un răspuns oficial ONAC pentru Edupedu.ro.

Astfel, în medie, prețul unitar fără TVA pe o tabletă este de 504 lei. Președintele ONAC, Cornelia Nagy, a precizat pentru Edupedu.ro că în momentul de față licitația este încă în perioada în care se pot depune contestații, urmând ca pe 9 noiembrie să fie semnate contractele-cadru. Mai departe, în termen de maximum 30 de zile de la data semnării, tabletele trebuie să ajungă la elevi, potrivit termenului de livrare.

DCUMENT Răspunsul ONAC la solicitarea Edupedu.ro:

Amintim că nu mai puțin de patru firme au licitat pentru ultimele două loturi de tablete destinate elevilor. Licitația este la a treia repriză, după ce prima dată a câștigat Orange și a doua oară Vodafone, însă niciuna din firme nu a avut alt competitor în cursa pentru evaluarea ofertelor la momentul respectiv. A treia oară au intrat în cursă Orange România, Vodafone România, Elsaco Solutions și Fragra Design, potrivit Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC).

Loturile scoase la licitație a treia oară:
  • Lot 3 Regiunea Nord-Est 1 – Bacău, Botoșani și Neamț, valoarea estimată fără TVA este între 11.899.159 și 14.873.948.
  • Lot 4 Regiunea Nord-Vest – Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj, valoarea estimată fără TVA este între 11.837.646 și 14.796.806 lei.
Aproximativ 43.000 de tablete din cele 250.000 promise de Guvern au ajuns până acum la elevi

Până astăzi, 2 noiembrie, au fost livrate 43.455 de tablete din cele 250.000 promise de Guvern înainte de începerea anului școlar 2020-2021, potrivit datelor prezentate de subsecretarul de stat Jean Badea, la o conferință de presă organizată luni de Ministerul Educației.

„Până la acest moment sunt deja distribuite 43.455 de tablete. Au fost acoperite, față de ceea ce cunoșteam anterior, și județele Brașov, Prahova, Ilfov integral. Săptămâna aceasta, conform planului de distribuție pe care îl avem, vor mai fi livrate încă 20.815 în județele Harghita, Sibiu, Teleorman și Dâmbovița, urmând ca din acest lot de 82.000, primele patru loturi să se livreze în următoarea săptămână – 18.000”, a declarat Jean Badea.

Vodafone România a câștigat cea de-a doua licitație pentru tabletele elevilor cu o ofertă totală de aproximativ 64,8 milioane de lei cu TVA.

Loturile ofertate și câștigate de Vodafone:
  • Lot 5 Regiunea Vest – Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș, valoarea ofertată de Vodafone pentru 17.827 de tablete – aprox. 10,7 milioane lei cu TVA.
  • Lot 6 Regiunea Sud-Vest – Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți și Gorj, valoarea ofertată de Vodafone pentru 28.526 de tablete – aprox. 17 milioane lei cu TVA.
  • Lot 8 Regiunea Sud-Est – Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea, valoarea ofertată de Vodafone pentru 30.943 de tablete – aprox. 18,5 milioane lei cu TVA
  • Lot 9 Zona Nord-Est 2 – Iași, Suceava și Vaslui, valoarea ofertată de Vodafone pentru 31.031 de tablete – aprox. 18,6 milioane lei cu TVA.

Prima licitație pentru tabletele elevilor, finalizată la sfârșitul lunii august, a fost câștigată de Orange România, care a ofertat 41.313.608,8 RON fără TVA pentru 82.826 de tablete.

Loturile ofertate și câștigate de Orange:
  • Regiunea București-Ilfov – 5.698.790 RON pentru 11.425 de bucăți
  • Regiunea Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mures, Sibiu) – 17.145.751,20 RON pentru 34.374 de bucăți
  • Regiunea Sud (Argeș, Călărași, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova) – 18.469.067,60 RON pentru 37.027 de tablete.


1 comment
  1. Nici un detaliu despre ce tablete sunt. La un calcul simplu, pretul de achizitie pentru ~29,520 de talete de ~503, poate confirma oricine ca la asemenea cantitate, si tabletele performante de la Samsung de 10 inchi, ultimile 2 generatii se incadreaza lejer in pret (Seria A). Daca copiilor le sunt date tablete cu caracteristici inferioare la exemplul dat, ce pot spune e ca e aranjament total de facut profit nerusinos de mare.

    PS. Sper ca nu sunt niste chinezarii Huawei, Xiaomi sau ZTE, cunoscute pentru unde ajung multe date din tablete…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel ferm către PSD, PNL, USR, UDMR și toate forțele democratice pentru un front comun pro euro-atlantic, lansat de comunitatea Romanian Business Leaders, inițiatorii în educație ai Merito și SuperTeach: Vrem Europa acasă!

Constituirea unui front comun pro-european și pro-atlantic, în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare cruciale din această perioadă, este apelul lansat către partidele politice de Fundația Romanian Business Leaders. În Educație…
Vezi articolul

GRAFIC cazurile de COVID-19 din școli, în scădere, raportează Ministerul Educației / Peste 19.000 de elevi și peste 4.700 de angajați din sistemul de educație au coronavirus / Peste 23% din testele rapide pozitive au fost confirmate false, după testarea PCR

În ultima săptămână s-a înregistrat o scădere a numărului de infectări cu SARS-CoV-2 în mediul școlar și, implicit, a numărului de clase și unități cu activitate organizată în sistem online,…
Vezi articolul

OFICIAL Între 1200 și 2000 euro pe lună, valoarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare, acordate prin concurs, pentru cel mult 10 luni, în anul universitar 2023-2024. Condiții de înscriere și domeniile de interes pentru care se acordă bursele

A fost publicat în Monitorul Oficial (MO) ordinul de ministru prin care se stabilește numărul de burse în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat, pentru…
Vezi articolul

Calendarul simulărilor naționale de Bacalaureat 2021 și Evaluare Națională 2021. Ministerul Educației anunță publicarea testelor de antrenament

Simulările examenelor naționale vor avea loc la finalul lunii martie, se arată într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Educației marți seara. De asemenea, pentru pregătirea examenelor naționale (Evaluare Naţională…
Vezi articolul

Proiectele legilor Educației vor fi prezentate în Guvern luna aceasta, potrivit unui memorandum aflat pe ordinea de zi / Primul termen fusese în octombrie 2021, iar ultimul era stabilit în iunie anul acesta, deși proiectele legilor au fost puse în dezbatere publică abia pe 13 iulie

Proiectele legilor Educației vor fi prezentate în Guvern luna aceasta, în septembrie, potrivit unui memorandum aflat pe ordinea de azi a Executivului. Proiectele au suferit un șir lung de amânări,…
Vezi articolul