EXCLUSIV Școlile nu trebuie să respecte ordinul de ministru în cazul cumulării bursei sociale cu bursa „Bani de liceu”, respectiv cea profesională. Secretarul de stat Florian Lixandru: A fost o scăpare în ordin

17.299 de vizualizări
Florian Lixandru / Foto: edu.ro
Școlile nu trebuie să respecte ordinul de ministru în cazul suprapunerii bursei sociale cu bursa „Bani de liceu” sau cu cea profesională, ci trebuie să pună în aplicare prevederile hotărârilor de Guvern. Secretarul de stat Florian Lixandru a declarat pentru Edupedu.ro că „a fost o scăpare în ordin”. Este vorba despre ordinul 5.379 din 7 septembrie 2022. Cu alte cuvinte, bursele nu pot fi cumulate. Elevii iau fie bursa socială, fie bursa „Bani de liceu”, fie bursa profesională.

Florian Lixandru a spus că „se respectă ierarhia actelor juridice: legi, hotărâri de Guvern, ordonanțe, ordine de ministru. Cea mai puternică este legea. După care, hotărârea de guvern, care spune cum se aplică legea, ordonanța de urgență și, apoi, ordinele de ministru, actele emise de autoritățile centrale”.

Acesta a precizat că bursele nu pot fi cumulate, deoarece se respectă prevederea din HG: „Dacă vă referiți la problema pe care colegii de la sindicate au semnalat-o cu privire la posibilitatea de a cumula bursa socială cu bursa „Bani de liceu” sau bursa profesională, se aplică prevedere din HG: nu se cumulează”.

Lixandru a menționat că a fost trimisă către Monitorul Oficial o îndreptare de eroare materială, dar n-a fost încă publicată: „A fost o scăpare în ordin. S-a trimis către Monitorul Oficial o îndreptare de eroare materială care încă nu a fost publicată. A fost o eroare materială în ordin și așteptăm să se publice. Până atunci, puterea actelor juridice primează. Practic, hotărârea de Guvern bate orice act normativ care este emis sub ea”.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a trimis o solicitare la Ministerul Educației în privința cumulării burselor. Vezi mai jos, în articol, răspunsul instituției.

Elevii care iau bursa „Bani de liceu” nu pot beneficia și de bursă socială, potrivit art. 10 din Hotărârea de Guvern nr. 1.488 din 9 septembrie 2004: „Beneficiarii Programului național de protecție socială “Bani de liceu” nu pot beneficia în același timp și de bursă socială”.

Pe de altă parte, ordinul 5.379 din 7 septembrie 2022, cel care stabilește criteriile pentru acordarea burselor școlare, menționează la art. 19 alin. (4) că „elevii care beneficiază de sprijinul financiar „Bani de liceu” sau „Euro 200” pot obține bursă de studiu/ merit/ performanță/ ajutor social, dacă îndeplinesc criteriile prevăzute în prezentul ordin”.

Conform unei hotărâri de Guvern din 2017, bursa profesională nu poate fi cumulată cu bursa socială, dar ordinul cu bursele menționează că elevii din învățământul profesional pot beneficia de burse de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social.

Iată ce apare la art. 5 din Hotărârea de Guvern nr. 951 din 28 decembrie 2017:

„(4) Beneficiarii Programului național de protecție socială „Bursa profesională“ nu pot beneficia în același timp și de bursă socială.

Redăm declarația secretarului Florian Lixandru:

Florian Lixandru: Se respectă ierarhia actelor juridice: legi, hotărâri de Guvern, ordonanțe, ordine de ministru. Cea mai puternică este legea. După care, hotărârea de guvern, care spune cum se aplică legea, ordonanța de urgență și, apoi, ordinele de ministru, actele emise de autoritățile centrale. Dacă vă referiți la problema pe care colegii de la sindicate au semnalat-o cu privire la posibilitatea de a cumula bursa socială cu bursa „Bani de liceu” sau bursa profesională, se aplică prevedere din HG: nu se cumulează. A fost o scăpare în ordin. S-a trimis către Monitorul Oficial o îndreptare de eroare materială care încă nu a fost publicată. A fost o eroare materială în ordin și așteptăm să se publice. Până atunci, puterea actelor juridice primează. Practic, hotărârea de Guvern bate orice act normativ care este emis sub ea.

Edupedu.ro: Inspectoratele școlare au primit clarificări în legătură cu acest aspect?

Florian Lixandru: Sunt niște principii de drept. Nu ne-au cerut clar clarificări. Sunt niște principii de drept pe care trebuie să le aplicăm. Orice jurist, orice manager trebuie să le respecte.

Edupedu.ro: Poate sunt școli care aplică ordinul.

Florian Lixandru: Dar nu ne-au solicitat. Cei care ne-au solicitat, cum au fost cei de la sindicate, le-am răspuns.

Edupedu.ro: Există varianta ca școlile să fi respectat ordinul și au dat burse unor elevi care, dacă s-ar fi aplicat prevederile din HG, nu ar fi primit banii?

Florian Lixandru: N-au putut să nu respecte, pentru că se verifică și la primării. Bursele nu s-au cumulat, pentru că nu vor primi finanțare și pentru burse sociale, și pentru bursa bani de liceu și burse profesionale, pentru aceiași elevi”.

Citește și:
Eroare majoră la Ministerul Educației. Ordinul care stabilește criteriile pentru bursele elevilor încalcă 2 hotărâri de Guvern / Elevii cu bursa socială nu pot beneficia și de bursa „Bani de liceu” sau de cea profesională, conform HG-urilor, în timp ce noul ordin prevede că pot


10 comments
  1. Vai de capul lor! Câmpeanu-tâmpeanu, Ion, Lisandru, etc…. Toți ar trebui să plece în Ucraina, poate-poate se spală de păcate…

  2. Da. Orice tip de bursă socială se poate cumula cu bursa de studiu sau cu bursa de performanță sau cu bursa de merit.

  3. Pentru că juriștii ISJ-urilor sunt incompetenți, puturoși, ignoranți, indolenți. Ei ar fi trebuit să fie primii care sa tragă un semnal de alarmă și să arate că ordinul în cauză nu poate fi mai presus de HG-uri și de lege.

  4. Bursa socială se poate cumula cu cea de studiu?
    Mă refer la bursa socială acordată pentru venituri mici,litera a.

  5. Problema este, ca toate bursele trebuiesc acordate atat elevilor din invatamant de stat cat si elevilor din invatamant particular, constitutia garanteaza dreptul copiilor la invatamant dar totlafel garanteaza dreputl parintilor de a alege scoala unde vor sa se inscrie coilul lor, mai mul de cat atat cand statul acorda burse doar copiilor din scoliile de stat face discriminare si incalca dreptul la egalitata de sanse, toti elevii participa la examine nationale organizate de ministerul educatie, iar toate scoliile functioneaza in subordina ministerul educatie, legea este una pentru toate scoliile, 10 clase prezinta invatamantul obligatoriu care este si gratis pentru tuturor copiilor. Din punctul meu de vedere, statul trebuie sa plateasca din urma toate bursele sociale mai ales de orfan, pentru tuturor copiilor din invatamanul particular

  6. Păi au găsit „vinovatul”. Fostul ministru Cîmpeanu, care și-a dat demisia.
    Deci „vinovatul” nu mai este în funcție.

  7. Am solicitat inspectoratului in scris explicații, ni s-a răspuns ca da, se cumulează , oral, și ca vom primi și scris, am dat la copii burse și acum ce facem?

  8. Cine răspunde?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Ghidul pentru gimnaziu și liceu

Raport oficial: Părerea prietenilor contează cel mai mult în alegerea liceului pentru aproape 40% din elevii din București care acum se înscriu la admitere. Sfaturile profesorilor, luate în considerare doar de 1 din 10 adolescenți. Top 10 cele mai căutate licee

Pentru aproape 40% din elevii claselor a VIII-a contează părerea prietenilor în consultarea referitoare la alegerea liceului, iar pe ultimul loc s-a aflat consilierul școlar, potrivit unui studiu privind opțiunile…
Vezi articolul

Situații inedite în care nota la purtare poate fi scăzută. La Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca: dacă un elev folosește repetat scara sau ușa dedicată profesorilor, deranjează la oră, aruncă cu bulgări de zăpadă în elevi și profesori

Elevii Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu” din Cluj-Napoca riscă scăderea notei la purtare pentru diverse situații inedite, potrivit regulamentului de organizare și funcționare al liceului, publicat pe site. De exemplu, dacă…
Vezi articolul

Comisii din inspectori școlari, profesori metodiști pentru Matematică și Română, activarea psihologilor din școli pentru “stimularea motivației pentru învățare”, printre măsurile “imediate” anunțate de ISJ Neamț după simularea Evaluării Naționale 2024

Inspectoratul Școlar Județean Neamț a anunțat că au fost luate măsuri de remediere a rezultatelor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, potrivit unui comunicat de presă. Una dintre măsuri…
Vezi articolul

Profesoara Aura Stănculescu, director CMBRAE: Avem nevoie să glumim cu copiii, să se simtă relaxați în prezența noastră, nu să simtă frică de o autoritate care oricând poate să fie impredictibilă și să-i pedepsească

„Avem nevoie să glumim cu copiii, să se simtă relaxați în prezența noastră, nu să simtă frică de o autoritate care oricând poate să fie impredictibilă și să-i pedepsească. Au…
Vezi articolul