EXCLUSIV Un judecător promovat de liberali în funcții guvernamentale a anulat toate sesizările de plagiat depuse la CNATDCU în cazul doctoratului premierului Nicolae Ciucă / Dacă decizia va fi menținută, nu mai există un caz Ciucă pe masa instituției care verifică plagiatele

1.017 vizualizări
Nicolae Ciucă / Foto: gov.ro
Încă un scut în analiza suspiciunilor de plagiat din teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, președintele PNL: la cererea acestuia, un complet al Curții de Apel București a anulat toate sesizările depuse, la începutul anului, în atenția Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

Judecătorul Marius Iosif, cel care a luat decizia anulării sesizărilor, a fost numit, în 2007, de către ministrul liberal de atunci al Justiției, într-o funcție în minister și, ulterior, în cea de director general al Administrației Naționale a Penitenciarelor. Fără a oferi vreun motiv, Iosif a refuzat accesul reporterului G4Media.ro la studierea acțiunii din dosarul intentat de Ciucă și nu a răspuns la întrebările legate de potențiala sa lipsă de obiectivitate în judecata speței.

  • Printr-o decizie anunțată în urmă cu câteva ore, într-un dosar al cărui ultim termen a fost ieri, completul condus de Marius Iosif a decis: ”Admite acţiunea exercitată de reclamantul Ciucă Ionel Nicolae în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării şi în consecinţă: Anulează Adresa nr. 122/21.01.2022 de admitere a sesizării nr. 111/20.01.2022, Adresa nr. 137/25.01.2022 de admitere a sesizării nr. 123/21.01.2022 şi Adresa nr. 160/27.01.2022 de admitere a sesizării nr. 143/25.01.2022, toate emise de pârâta Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării.”

După primirea unei copii motivate a deciziei, Ministerul și Unitatea Executivă pot depune recurs.  Unitatea Executivă este organismul din Ministerul Educației unde sunt înregistrate sesizările de plagiat, din punctul de vedere al formei (nume persoană care a făcut sesizarea, date personale, existența argumentelor, valabilitatea link-urilor din formular) înainte de fi înaintate Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU), singurul care poate analiza dacă suspiciunile se verifică sau nu.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


1 comment
  1. Sa speram ca pe viitor sesizarile de plagiat vor fi facute de catre cine trebuie (adica de conducator si comisie) si la momentul potrivit (adica inainte de sustinerea publica).
    Iar tezele sa nu mai poate fi sustinute decat dupa ce autorul a dovedit ca ideile lui sunt inovative (adica au fost publicate in reviste de top, si au citari sau sunt folosite de catre alti cercetatori).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ordonanța de urgență privind alocația „forfetară” pentru transportul elevilor a fost pusă în dezbatere publică / Elevii pot solicita acordarea în avans a sumei forfetare lunare, iar alocația se plătește din bugetul ministerului, spune Sorin Cîmpeanu

Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică proiectul de ordonanță de urgență, după ce ieri l-a prezentat în Guvern fără să îl pună în transparență instituțională și să poată fi…
Vezi articolul

Profesoară cu 19 ani de activitate la catedră, mesaj către liderii sindicali: Trebuie să vă luptați pentru drepturile noastre. Ne-a ajuns cuțitul la os. Cum putem să cerem performanță unui tânăr care care intră în sistemul de învățământ cu 2.400 de lei? Cum să cerem unui cadru didactic în prag de pensionare să reziste cu 4.400 de lei, iar un șofer de la Ministerul Educației să aibă peste 5.000 de lei? Este jignitor

O profesoară din Timișoara, care predă educație muzicală la Școala Gimnazială nr 30, și are 19 ani vechime la catedră, a transmis un mesaj către liderii sindicali care sunt acum…
Vezi articolul