Exercițiu de educație media pentru elevi și profesori: teoriile conspirației, explicate până pe 11 iunie într-un program UNICEF-Centrul pentru Jurnalism Independent

577 de vizualizări
ID 52158387 © Ibreakstock | Dreamstime.com
“Teoriile conspirației – cum le recunoaștem și cum putem să nu cădem pradă influenței lor”, așa se numește un exercițiu destinat elevilor de gimnaziu și de liceu, desfășurat în perioada 26 mai – 11 iunie de Centrul Pentru Jurnalism Independent și UNICEF. 

Programul pleacă de la premisa că pandemia Covid-19 a permis teoriilor conspirației să prindă putere și “să circule online cu viteza luminii”, potrivit unui comunicat UNICEF. Exercițiul urmărește să explice:

  • „Cum este construită o teorie a conspirației, ce tactici de manipulare folosește, cum putem s-o recunoaștem și să ne ferim de atracția pe care o generează. Scopul al exercițiului este de a-i obișnui pe elevi să recunoască și să evite să cadă în capcana dezinformării atunci când navighează online”.

Organizatorii pun la dispoziția profesorilor și elevilor un pachet de materiale didactice, incluzând exerciții practice, care poate fi folosit atât pentru predarea față în față, cât și pentru predarea online. Pe lângă acesta, pe datele de 2 iunie și 4 iunie, între orele 17-18.00, CJI va oferi profesorilor consiliere și asistență pentru desfășurarea activității. 

Profesorii care-și doresc să se alăture exercițiului sunt invitați să acceseze link-ul de activitate pentru a afla mai multe informații https://www.qie.ro/educatiemedia/, să-și descarce pachetul de materiale didactice și exerciții și să desfășoare activitatea la clasă până la data de 11 iunie.

Foto: © Ibreakstock | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. O fi printre astea și teoria aia cu originea virusului într-un laborator? 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor lasă de înțeles că noile legi ale educației nu vor intra în vigoare în 2023, iar organizația abandonează solicitările anterioare pentru un buget de 4,7% – 6% din PIB și cere „o creștere egală cu cel puțin 0,8% din PIB” față de anul trecut

Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor abandonează, în premieră în ultimii ani, țintele de 6% din PIB (procentul prevăzut de Legea 1/2011) și 4,7% din PIB (media europeană, potrivit Eurostat). Aceștia…
Vezi articolul

Formarea din facultate a celor care vor să devină profesori ar trebui să fie un pic regândită, spune directoarea Dana Bobocea: Practica pe care o fac în școală să nu fie una formală, să fie una reală. Pregătirea inițială a tinerilor trebuie făcută mult mai temeinic

Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național Grigore Moisil din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că formarea din facultate a celor care vor să devină profesori ar trebui…
Vezi articolul

Completarea fișei de admitere la liceu 2024, recomandările Inspectoratului Școlar Județean Iași: Fă diferența între ceea de îți dorești și ceea ce poți. Gândește-te ce domeniu de activitate te atrage mai mult

Mai multe recomandări pentru completarea fișei de admitere la liceu 2024 au fost făcute de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași pentru absolvenții ciclului gimnazial, care se pregătesc ca de joi,…
Vezi articolul

Liceele agricole vor putea construi corpuri noi de clădiri și vor putea fi dotate cu mobilier nou și echipamente digitale – apel PNRR de 43 de milioane de euro. Ghidul solicitantului a fost pus în dezbatere publică

Liceele tehnologice cu profil agricol vor putea construi corpuri noi de clădiri, să le eficientizeze din punct de vedere energetic pe cele existente și să își înnoiască infrastructura școlară prin…
Vezi articolul
Echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I

Profesorii mai au două săptămâni să înscrie concursuri, festivaluri și alte proiecte în Calendarul Activităților Extrașcolare – CPEE 2025. Model de formular de aplicație – DOCUMENT

Profesorii mai au o săptămână pentru a încărca proiectele educative extrașcolare pentru Calendarul 2025, conform unei adrese a Ministerului Educației trimisă în școli, oferind elevilor din învățământul secundar oportunități noi de…
Vezi articolul

Comisia de Etică a ASE a „îngropat” cazul Mircea Geoană deși traducătorii autorizați au confirmat pasajele plagiate, scrie Pressone.ro / Argumentul – legea din 2005 „nu specifica în mod precis cum trebuie făcută citarea surselor”

Comisia de Etică a Academiei de Studii Economice a „îngropat” cazul de plagiat al secretarului adjunct al NATO, Mircea Geoană, prin argumentul că „sursa este menționată la bibliografia finală” pentru…
Vezi articolul