Explicația lui Francisc Doboș, reprezentant al Bisericii Catolice, pentru cererea cultelor religioase ca “orientarea sexuală” să fie ștearsă din proiectul Legii educației: “Marea majoritate de ce să fie discriminată?” / Întrebat de patru ori cum ar arăta proba de religie la Bac, el nu a putut răspunde

1.019 vizualizări
Foto: Captură Facebook – Observator
Opoziția cultelor față de menționarea sintagmei “orientare sexuală” în proiectul de Lege a învățământului preuniversitar “reflectă învățătura bisericii” și a fost exprimată în contextul unei “tendințe, la nivel mondial, de colonizare ideologică”. Așa susține părintele Francisc Doboș, reprezentant al Bisericii Catolice, întrebat miercuri seară la Observator – Antena 1, în legătură cu această temă. Întrebat de patru ori, cu aceeași ocazie, ce ar presupune examenul de Religie la Bacalaureat, el nu a răspuns întrebărilor, ci a emis considerații despre importanța religiei în școală.

Jurnalistul Marius Pancu a precizat, în emisiunea Observator 23 de miercuri seară, că reprezentanții Bisericii Ortodoxe au declinat invitația de a vorbi pe această temă și l-a abordat, în acest context, pe Francisc Doboș. Acesta a fost întrebat în legătura cu cererea cultelor ca diversitatea să nu mai fie definită în proiectul de lege a educației, iar sintagma “orientare sexuală” să fie eliminată.

Reprezentantul Bisericii Catolice a invocat, în replică, o “tendință, la nivel mondial, de colonizare ideologică” și a susținut că bisericile solicită eliminarea discriminării pe baza orientării sexuale, din rândul discriminărilor interzise în școală, deoarece  ar fi o “discriminare față de cei care nu acceptă această ideologie [de gen] – creștinii, marea lor majoritate”.

  • Presat pe subiect, Francisc Doboș a repetat ideea că “majoritatea” ar fi ținta unei discriminări, susținând în schimb că “nimeni nu vrea să discrimineze pe nimeni”.

Ulterior, el a susținut că ar fi fost invitat să dea un interviu pentru a aborda tema religiei ca subiect opțional la bacalaureat, cerută de asemenea de cultele religioase, nedorind să discute pe tema “orientării sexuale”. Jurnalistul Marius Pancu a indicat faptul că Francisc Doboș fusese invitat să discute despre solicitările cultelor în ansamblul lor, nu despre doar o parte dintre acestea.

  • “Există o tendință, la nivel mondial, de colonizare ideologică. Asta nu ne împiedică să nu recunoaștem ceea ce este diversitate. Dar, de la diversitate până la să devină o ideologie, este o cale lungă”, a afirmat Francisc Doboș, întrebat fiind cu ce deranjează sintagma “orientare sexuală”, în rândul celorlalte elemente pentru care este interzisă discriminarea în școli – vârstă, etnie etc..

Întrebat de ce a fost cerută eliminarea ei, el a afirmat că ar fi vorba despre “ideologia de gen”: “Aici este vorba despre tot ceea ce ține la nivel bine-cunoscut, mondial și european, de tot ceea ce înseamnă ideologia de gen.” Întrebat cum diferă discriminarea religioasă față de cea referitoare la orientarea sexuală, el a invocat o discriminare a “majorității”: “Pentru că devine o discriminare și față de cei care nu acceptă această ideologie – Creștinii, marea lor majoritate”.

Presat în continuare să explice perspectiva Bisericii Catolice, în condițiile în care și “heterosexualitatea e tot o orientare sexuală”, după cum a indicat jurnalistul, Francis Doboș a spus că nu dorește să continue discuția pe această temă, spunând că nu poate să “facă rabat la învățătura morală a bisericii”: “Există toate aceste presiuni la nivel social, nu vreau să intru în această dezbatere, nu mă privește. Dar mă privește ceea ce crede biserica de secole. Și nu pot să fac rabat la învățătura morală a bisericii, dincolo de modele ideologice”.

Despre cererea ca Religia să fie materie opțională la Bacalaureat

Referitor la religia ca opțional pentru bacalaureat, el a evitat în mod constant să răspundă întrebărilor referitoare la modul cum ar arăta un astfel de examen.

Reprezentantul Bisericii Catolice a răspuns, în schimb, invocând propriul exemplu, el neputând alege o opțiune religioasă atunci când a dat bacalaureatul, după ce a terminat seminarul teologic. Și a prezentat considerente generale: “Eu îmi doresc ca orice ortodox să cunoască mai multe despre catolici și orice catolic să cunoască mai multe despre toată tradiția, despre toată bogăția culturală și spirituală a oricărei alte biserici, pentru a nu ne devora în spațiul public. Dimpotrivă, pentru a ne uni în căutarea aceluiași Dumnezeu.”

În plus, a pus sub semnul întrebării utilitatea discuției. “Folosește la ceva să facem un astfel de exercițiu?”. “Folosește la dezbaterea publică (…) Dacă nu avem capătul segmentului în vizor, nu vom ști despre ce discutăm”, i-a răspuns jurnalistul Marius Pancu.

Interviul – în prima parte a emisiunii Observator 23 de miercuri:


1 comment
  1. Colonizare ideologică face si biserica cu ideologia de gen traditionala, in care barbatul este superior femeii. Ideologia noua vrea egalitate intre barbat si femeie.

    Am trait sa o aud si pe asta cu „discriminarea majoritatii” :)).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Ministerul Educației schimbă Legea învățământului superior, prin ordonanță de urgență, la mai puțin de două luni după promulgare și cu câteva zile înainte să intre în vigoare – proiect / Sunt vizate 3 modificări, inclusiv problema echivalării diplomelor de studii de lungă durată, care în forma actuală “ar crea confuzii, aplicare neunitară și tratament discriminatoriu”

Ministerul Educației a pus, vineri, în consultare publică un proiect de ordonanță de urgență ce vizează modificarea Legii Învățământului Superior, la mai puțin de două luni de când a fost…
Vezi articolul

Rectorul Universității de Arhitectură din București cere Senatului universitar concedierea profesorului acuzat de hărțuire sexuală. Marian Moiceanu: Comportamentul său este incalificabil

Rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București cere Senatului universitar încetarea definitivă a contractului de muncă cu profesorul Dorin Ștefan Adam, acuzat de hărțuire sexuală la…
Vezi articolul

Piese de teatru sau scenete pe baza operelor literare din programa de Bacalaureat 2025, într-un program pentru elevii de clasa a XII-a, anunțate de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică și Universitatea Politehnica din București

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (UNATC) și Universitatea Politehnica din București (UPB) vor organiza și anul acesta, în perioada 17-23 martie 2025 proiectul „Teatru pentru BAC”, destinat elevilor…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai, după discuții cu manifestanții pro-Palestina: toate colaborările în vigoare, cu companii sau alte instituții, vor fi făcute publice / În absența unor sancțiuni ale statului român sau ale Comisiei Europene, măsurile unilaterale ar situa UBB în afara cadrului legal

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță, într-o poziție transmisă după discuții avute luni cu un grup de manifestanți pro-Palestina, că va susține facilități pentru cadrele academice și studenții cu statut de…
Vezi articolul