Facebook şi Instagram elimină toate conturile legate de mişcarea ‘QAnon’, o mişcare de extrema dreaptă pro-Trump care răspândeşte teorii ale conspiraţiei

137 de vizualizări
Facebook a anunţat marţi retragerea tuturor conturilor, paginilor şi grupurilor legate de mişcarea conspiraţionistă ‘QAnon’ de pe platforma sa principală şi de pe Instagram, în timp ce numărul adepţilor acestei mişcări de extrema dreaptă pro-Trump a explodat odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale americane preconizate pentru 3 noiembrie, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Gigantul de social media, acuzat cu regularitate de societatea civilă că nu luptă suficient împotriva entităţilor care propagă ura, a luat poziţie de nenumărate ori împotriva QAnon. De data aceasta, chiar şi paginile care nu ‘au conţinuturi violente’ vor fi suprimate în cazul în care sunt asociate cu această mişcare, a precizat compania cu sediul în California într-un comunicat.

Facebook a observat de fapt că susţinătorii acestor numeroase teorii ale conspiraţiei treceau de la un subiect la altul pentru a atrage noi categorii de public.

‘În timp ce noi eliminam conţinuturi legate de QAnon, care celebra şi susţinea violenţa, am văzut alte conţinuturi (ale mişcării) despre alte forme de pericol în viaţa reală’, relatează reţeaua socială.

Citește analiza integrală pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Orar accesibil pentru elevii de la seral, crearea unui sistem de credite transferabile, asemănător cu sistemul din mediul universitar, și dezvoltarea unei platforme online pentru învățarea la distanță, printre propunerile înaintate ministrului Educației de către Inspectoratul Școlar Timiș – document

Crearea unui sistem de credite transferabile, asemănător cu sistemul din mediul universitar, pentru ca elevii să poată promova anul școlar, studiind 80% din disciplinele prevăzute în planurile-cadru, este una dintre…
Vezi articolul

Doar jumătate din locuințele din România au internet de mare viteză, iar 20% dintre români nu au fost niciodată online, anunță Cristin Popa, director în Autoritatea pentru Comunicații: La licitația pentru licențele 5G, de anul viitor, vom avea în vedere să intrăm cât mai mult în zona rurală

„Aproape o cincime dintre români nu au utilizat niciodată internetul, pe de altă parte, mai puțin de o treime dintre români au cunoștințe digitale elementare”, a spus vineri Cristin Popa,…
Vezi articolul