Fals pentru Gradație de Merit – Învățătoarea Claudia Chiru publică un mesaj de la un profesor în căutare de adeverință contra cost pentru gradație

5.881 de vizualizări
“Avem în branșă ‘colegi’ care vânează diplome, cumpără adeverințe și bifează documente, ‘colegi’ despre care mă întreb dacă nu ar fi mai bine să facă altceva pentru că am mari îndoieli asupra prestației lor la clasă”, scrie învățătoarea Claudia Chiru, care publică pe pagina sa de Facebook un mesaj primit de la o persoană în căutare de adeverință falsă pentru obținerea gradației de merit.

“Dacă ești cadru didactic și ți-ai cumpărat vreodată o diplomă sau o adeverință, ar trebui să-ți schimbi profesia, cu toate că nu știu unde ar fi loc pentru tine. Dacă nici noi nu suntem verticali… nu știu către cine ar trebui să ne întoarcem pentru a vedea un exemplu”, scrie învățătoarea Claudia Chiru.

Aceasta publică un mesaj pe care spune că l-a primit de la o doamnă din Ilfov:

Mesajul Claudiei Chiru vine la o zi după ce Poliţia a anunțat că a făcut percheziţii în Bucureşti şi în Ilfov, unde 35 de cadre didactice au fost duse la audieri sub acuzaţia că au beneficiat de gradaţii de merit după ce şi-au cumpărat documente false care să le ateste participarea la cursuri şi simpozioane de specialitate.

“Noi trebuie să-i presăm să se autoexcludă. Să-i refuzăm și să le dăm posibilitatea să se îndrepte. Poate unii se pot salva. Eu sunt optimistă”, continuă Claudia Chiru, într-un răspuns pe pagina sa Facebook.

 

  • Foto: Facebook Claudia Chiru


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Documente / Foto: Pexels.com

Ce hârtii să dispară din școli? Sondaj pentru profesori, lansat de doi membri ai Comisiei pentru debirocratizare în învățământ cu o zi înainte de ședința de la Ministerul Educației

„Comisia de tăiat hârtii” constituită de ministrul Educației are mâine, 21 noiembrie, prima întâlnire la sediul Ministerului, potrivit informațiilor obținute de Edupedu.ro. Doi dintre participanți au lansat astăzi două sondaje…
Vezi articolul

Soluția găsită de Școala Gimnazială nr. 280 din București ca să nu mai anunțe public că funcționează în 3 schimburi, adică ilegal: Le-a redenumit 2 și 1 – SURSE / Ministrul Daniel David și șeful ISMB Florian Lixandru au declarat că școlile nu vor funcționa în 3 schimburi

Părinții elevilor de la Școala Gimnazială nr. 280, unde conducerea a decis ilegal ca elevii să învețe în 3 schimburi, au fost înștiințați miercuri seara, că nu vor mai fi…
Vezi articolul

„Râde lumea de noi, doamna ministru…” – încă un memoriu trimis Ligiei Deca de 2.000 de directori de școli, după ce precedentele au fost tratate doar cu declarații: Ceea ce se întâmplă, pentru noi „e o dramă pe care nu ne-am putut-o imagina vreodată” / Directorii cer indemnizație de conducere de 50% din salariu și concediu de odihnă la fel ca al tuturor cadrelor didactice

„Râde lumea de noi, dna ministru…” scriu directorii de școli într-un memoriu trimis Ligiei Deca în numele a 2.000 de directori generali și directori adjuncți de școli. Managerii de școli…
Vezi articolul