Fără festivitate, flori și manuale la deschiderea anului școlar 2025-2026, la o școală și un liceu din Mioveni / Director: Această decizie este un protest al demnității față de viitorul școlii

4.886 de vizualizări
Foto: Ilona Andrei – G4Media.ro
Conducerea Liceului Teoretic „Iulia Zamfirescu” din Mioveni a transmis un comunicat prin care anunță că începutul anului școlar 2025-2026 va fi marcat prin boicotarea festivității tradiționale de deschidere. Măsura este descrisă drept „un protest al demnității și al responsabilității față de viitorul școlii românești”.

În comunicat se precizează că nu se va organiza festivitatea de deschidere în curtea școlii, iar elevii vor intra direct în clase, conform orarului stabilit. De asemenea, nu vor fi distribuite manuale sau materiale didactice pe bănci în prima zi și nici nu vor fi primite flori, decizia având rolul de a transmite „un mesaj de solidaritate și respect reciproc”.

Directorul subliniază că protestul vine pe fondul situației dificile cu care se confruntă sistemul educațional și al nemulțumirilor acumulate de cadrele didactice, care vizează atât măsurile de austeritate, cât și lipsa unei reforme reale. Activitatea didactică se va desfășura conform orarului, dar în absența ceremoniilor obișnuite.

„Ne dorim ca acest gest să fie înțeles ca un apel la responsabilitate și implicare, nu ca o lipsă de respect față de elevii noștri și părinții acestora”, se mai arată în comunicat.

Informații de context. Anul școlar 2025-2026 începe pe 8 septembrie, într-un climat tensionat. Guvernul și Ministerul Educației au transmis mesaje de normalitate, susținând că „totul va fi normal” în prima zi de școală, în timp ce sindicatele și o parte a profesorilor cer boicotarea festivităților ca formă de protest față de Legea 141/2025 „Bolojan” și de măsurile de austeritate care cresc numărul de elevi la clasă, măresc norma de predare a profesorilor pentru prima dată în 30 de ani și reduc numărul de burse școlare acordate și fondul de burse studențești.

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că elevii vor fi primiți la școală și că fiecare director are libertatea să decidă dacă organizează sau nu festivități. El a precizat că „în situație de criză fiscal-bugetară, dacă sunt festivități, să nu devină festivisme”, pasând responsabilitatea comunicării către conducerea școlilor.

În paralel, unele unități de învățământ au anunțat deja oficial boicotul profesorilor. La Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Vaslui, conducerea a informat părinții că profesorii nu vor participa la festivitatea de deschidere, aceasta urmând să fie susținută doar de directori.

Sindicatele din educație, alături de organizațiile studențești și de Consiliul Național al Elevilor, au cerut părinților și elevilor să nu participe la festivitățile de deschidere, ci să se alăture protestelor programate pentru 8 septembrie, subliniind că „nu poate fi vorba de normalitate în acest început de an școlar”. Un marș cu zeci de mii de participanți


9 comments
  1. La aceeași școală nu puteai sa primești doua norme ,că nu permitea aplicatia REVISAL ,dar la mai multe școli/ angajatori puteai și 3 norme că aplicația nu este interconectată cu ceilalți angajatori.Concluzia multi profesori au avut doua norme și mai mult chiar.🙃

    1. Veeeezi să nu. Poate secolul trecut. Acum ne întreabă de cei care au bucăți de norme în școli diferite, aplicațiile nu îi acceptă dacă depășesc numărul de ore, și asta nu de anul ăsta cretin, ci de mult.

      Dar dacă așa crezi tu, crezi înainte, unuia ca tine nu-i poți explica, nu raționează, doar crede toate teoriile conspirației pe care le aude.

  2. A avea 1/2 norma în plus față de cea 1 și 1/2 nu mi se pare teoretic imposibil dacă digitalizarea nu funcționează și nu se centralizează tot sau se centralizează la momente de timp diferite sau într-un fel în care „nu bătea la ochi” meșteșugul lacom…
    De ce nu se vrea digitalizare reală? Întreb retoric.
    Sunt presiuni dinspre soc. civilă pe a cere date de la MEC, vor trebui să facă transparent treburile într-un târziu, sper în 2 ani cel mult…

  3. sunt judete unde nici liste pentru semnarea boicotului in scoli nu s au dat…și școli unde luni ,8 septembrie este consiliu profesoral…deci directorii (unii) sunt lingăii MEC….

    1. corect, la fel si in judetul prezidentului, de ex.🤮 nu numai directorii, dar si sclavii sefi de sindicate din scoli.
      blestemat sa fiti pnl,ussr etc. !

  4. Aceste măsuri s-au născut și din lăcomia profesorilor. De ce nu informați corect oamenii? Spuneți că unii dintre dvs ați avut 2 norme și chiar mai mult. Nu vă interesează calitatea, ci banii!!!

    1. Am tot auzit treaba asta cu 2 norme. Legea permite doar o normă și jumătate. Chiar cunoașteți pe cineva care a avut 2 norme sau mai mult?
      Am avut și eu ore suplimentare într-un an, nu venise nimeni pe postul respectiv. Mi-au dat jumătate de normă în plus și mi-ar fi dat-o pe toată, dacă puteau, dar legea nu permite. Nu mi-aș fi dorit, a fost oricum foarte greu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Proiectul de formare a 2.500 de consilieri școlari, 2.000 de diriginți și 500 de învățători cu 25 de milioane de euro, ConsEDU, făcut de minister cu Universitatea din București, CMBRAE, CCD București și ISJ Iași / Termen de finalizare – 1 iulie 2027

Proiectul cu fonduri europene Practici transformaționale în consilierea și orientarea carierei (ConsEDU), cod MySMIS 339374 a avut semnarea contractului de finanțare pe 16 iunie 2025, a anunțat Ministerul Educației și Cercetării…
Vezi articolul

E nevoie de o reformă a rezidențiatului pentru „a angaja oameni cu vocație”, spune ministrul Sănătății: E foarte greu dacă nu ai îndemânare să faci chirurgie, doar pentru că media ta nu ți-a permis altă specializare

E nevoie de o reformă a rezidențiatului pentru a angaja oameni cu vocație, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Într-o conferință de presă de joi, 9 ianuarie, prima din noul mandat…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Profesorii care lucrează cu copii cu cerințe educaționale speciale nu au salariul mai mare, dar primesc punctaj pentru gradațiile de merit / Distincțiile și premiile pentru profesori prevăzute de legea învățământului

Salariul profesorilor care lucrează cu copii cu cerințe educaționale speciale nu este mai mare, dar le poate aduce punctaj pentru gradațiile de merit sau alte beneficii pentru activitățile din zona…
Vezi articolul

EXCLUSIV G4Media: Colegiul „Șincai” anunță că își mută elevii în construcții modulare. Primarul Băluță: „Am dat ordin de începere. Vor sta 2-3 ani în condiții ultra-moderne” / Mutarea, înainte de obținerea autorizației de consolidare / Fosta directoare acuză „manipulări”

Conducerea Colegiului Național „Gheorge Șincai” din Sectorul 4 a transmis recent o informare oficială către părinți și elevi pe care îi anunță că, întrucât școala are nevoie urgentă de intervenții…
Vezi articolul