Fără OUG anti-ONG, petiția online demarată de Asociația Dăruiește Viață care poate pierde jumătate din fondurile anuale / Asociația construiește primul spital pentru copiii bolnavi de cancer din România

[jp_post_view]
Foto: Facebook.com
Asociaţia ”Dăruieşte Viaţă”, care contruieşte un spital în Bucureşti, a demarat o petiţie online, intitulată ”Fără OUG anti-ONG”. Organizaţia atrage atenţia că, dacă ordonanţa va fi adoptată în forma propusă, va pierde, peste noapte, 50% din fonduri. ”Tot nu îmi vine să cred că politicienii nu fac acest exerciţiu democratic al dialogului cu noi”, a transmis Carmen Uscatu, una dintre fondatoarele organizaţiei, scrie G4Media.ro.

”Tot nu îmi vine să cred că politicienii nu fac acest exerciţiu democratic al dialogului cu noi, ONG urile, atât de afectate de modificările pe care ei le propun prin ordonanţă. Ordonanţa şterge din lege dreptul companiilor de a susţine din impozitul pe profit proiectele ONG urilor”, a scris Carmen Uscatu pe Facebook.

Aceasta atrage atenţia să Asociaţia Dăruieşte Viata ”este în situaţia ca peste noapte să piardă 50% din fondurile pe care le strânge anual”.

”Şi nu, n-avem, peste noapte, un plan de rezervă. Iar proiectul «Noi facem un spital» trebuie să continue. Domnule Prim Ministru, Marcel Ciolacu, sunteţi şi reprezentantul nostru”, a mai transmis Carmen Uscatu.

Organizaţia a lansat petiţia online ”Fără OUG anti-ONG”.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Motivarea profesorilor este o soluție pentru a reduce analfabetismul funcțional, însă nu rezolvă problema, susține Sorin Ion: Dacă mâine dublăm salariile, nu înseamnă că de a doua zi se dublează și calitatea muncii. Pentru asta trebuie cel puțin o generație

Pentru a reduce analfabetismul funcțional al elevilor, „ne trebuie oameni buni, profesori de calitate și pentru asta trebuie motivați, pentru că, cu tot respectul pentru vocație, dar până la urmă…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mâncarea elevilor la Olimpiada Națională de limba Franceză, de la Craiova, cazați într-un cămin în condiții improprii, a costat 34 de lei pe zi, de persoană/ Alocația pentru cazare și hrană dată de Ministerul Educației este de 100 de lei pe zi

O anchetă a ministerului Educației cercetează modul în care au fost organizate Olimpiadele naționale din acest an, desfășurate în mai multe județe. Cea de la limba Franceză, organizată la Craiova…
Vezi articolul