Federația sindicală Alma Mater, îngrijorată de eliminarea Ministerului Educației din circuitul de gestiune a fondurilor europene 2021-2027

3.838 de vizualizări
Cei cu medii sub 5, școli profesionale
Ministerul Educației / Foto: edu.ro
Federația Naţională Sindicală “ALMA MATER” își exprimă îngrijorarea, într-un comunicat de presă emis duminică, în legătură cu eliminarea Ministerului Educației din mecanismul care va gestiona fondurile structurale și de investiții în perioada 2021-2027, conform unui proiect de Hotărâre de guvern elaborat de către Ministerul Fondurilor Europene. Organizația arată că părțile implicate, din mediul învățământului superior și din cercetare, nu au fost consultate.

Potrivit comunicatului, „învățământul universitar și cercetarea științifică din România au nevoie de strategii și de politici coerente, pentru care este necesar să se realizeze un consens la nivelul societății, finanțate adecvat, atât din fonduri publice, cât și din fonduri disponibile la nivel european. Nu credem că acest lucru este posibil dacă Ministerul Educaţiei şi Cercetării este eliminat din circuitul de decizie, în ceea ce privește atragerea fondurilor europene și dacă partenerii de dialog social nu sunt consultați!”

Comunicatul Alma Mater:

„F.N.S. “ALMA MATER” solicită consultarea partenerilor de dialog social şi a reprezentanţilor sistemului de învățământ superior și de cercetare privind gestionarea fondurilor structurale și de investiții în perioada 2021 – 2027

Federația Naţională Sindicală “ALMA MATER” își exprimă îngrijorarea în legătură cu eliminarea Ministerului Educației și Cercetării din construcția instituțională care va gestiona fondurile structurale și de investiții în perioada 2021 – 2027, așa cum prevede un proiect de Hotărâre de guvern elaborat de către Ministerul Fondurilor Europene, fără a consulta părțile implicate – reprezentanții sistemului de învățământ superior și de cercetare şi partenerii de dialog social aferenţi acestuia.

Învățământul universitar și cercetarea științifică din România au nevoie de strategii și de politici coerente, pentru care este necesar să se realizeze un consens la nivelul societății, finanțate adecvat, atât din fonduri publice, cât și din fonduri disponibile la nivel european. Nu credem că acest lucru este posibil dacă Ministerul Educaţiei şi Cercetării este eliminat din circuitul de decizie, în ceea ce privește atragerea fondurilor europene și dacă partenerii de dialog social nu sunt consultați!

În același timp, nu înţelegem şi nu vedem care este plusvaloarea adusă prin eliminarea unor structuri care gestionează fondurile destinate învățământului superior și cercetării în ultimii 13 ani. Considerăm că aceste organisme trebuie sprijinite, astfel încât să își îmbunătățească în continuare performanțele, prin alocarea resurselor necesare și prin asigurarea independenței în funcționare.

Sistemul de învățământ superior evoluează astăzi prin constituirea unor rețele universitare la nivel european, cu scopul final de a se ajunge la emiterea unei așa numite “diplome europene” iar prestigiul științific nu poate fi obținut fără atingerea unei mase critice, în ceea ce privește cantitatea, dar mai ales vizibilitatea publicațiilor științifice. În plus, viitorul apropiat pune în fața noastră provocări fără precedent, în contextul celei de-a patra Revoluții Industriale.

În contextul în care resursele bugetare naţionale sunt în mod evident insuficiente, fondurile structurale și de investiții sunt singurele care pot asigura instituțiilor de învățământ superior și sistemului de cercetare din România competitivitatea necesară, menită să asigure dezvoltarea economică și socială pe care ne-o dorim cu toții. Cum va fi asigurată eficiența și eficacitatea cheltuirii fondurilor disponibile pentru educație și cercetare, aplicarea politicilor naționale în domeniu, cu asigurarea impactului dorit, în condițiile eliminării Ministerului Educaţiei şi Cercetării din acest proces?

România, ca stat membru UE cu drepturi depline, are obligativitatea aplicării principiului subsidiarităţii, introdus expres în Tratatele Uniunii Europene, care vizează exercitarea competențelor decizionale la un nivel cât mai apropiat de beneficiar. Subliniem că aplicarea principiilor prevăzute în Regulamentele europene (eficienţă, eficacitate în utilizarea fondurilor europene etc.) implică, printre altele, constituirea unor organisme intermediare la nivelul ministerelor de linie, și, în niciun caz, desființarea lor, întrucât, au o mai bună cunoaştere a elementelor tehnice, a politicilor şi a strategiilor sectoriale.

Deciziile privind investițiile în educație și cercetare trebuie să fie luate la Ministerul Educației și Cercetării, singura autoritate publică învestită prin lege în acest sens, pentru a asigura coerența aplicării și monitorizării politicilor sectoriale.

Ministerul Fondurilor Europene trebuie însă să creeze sistemul coerent de gestiune a fondurilor, să asigure ministerelor de linie îndrumarea metodologică necesară, astfel încât eficiența și eficacitatea cheltuirii fondurilor să devină realitate. Este astfel necesar să fie valorificate toate instituțiile care au expertiza și experiența necesare și să fie aplicate lecțiile învățate în anii anterior.

Se impune, deopotrivă, o largă consultare publică, prin invitarea tuturor actorilor implicaţi, pentru asigurarea premiselor asigurării impactului dorit în ceea ce privește utilizarea fondurilor de dezvoltare a resurselor umane și cercetării pe care le va primi România în următorii ani.
De aceea, solicităm Guvernului României, Ministerului Fondurilor Europene și Ministerului Educației și Cercetării să comunice concluziile analizelor care stau la baza fundamentării noii structuri instituționale de gestionare a fondurilor pe care România le va primi pentru 2021 – 2027 și să realizeze o largă consultare, înainte de a lua decizii care urmează să afecteze învățământul superior și cercetarea din România pe termen lung.

Președinte F.N.S. “ALMA MATER” – Prof. univ. dr. ing Anton Hadăr”


3 comments
  1. Dl. Hadar, dar ca aveti ginerele angajat la organizmul intermediar in cauza nu ati prins in comunicat??

  2. Dl. Hadar, dar ca ai ginerele angajat la organismul intermediar MEC nu prinzi in comunicat? Hai sa fim seriosi, au sarit toti sacalii cu diverse interese pe la organismul intermediar care 13 ani s-a tarait – stiu unii foarte bine cum si de ce. Sa prezentati voi dovada rezultatelor din educatie, bani mancati degeaba prin proiecte de diversi profesori iar rezultate cu elevii 0. Analizati rezultatele la bac din ultimii dl. Hadar.

    1. Bine punctat! Plus ca dnul prof Hadar figureaza ca „expert” in mai multe proiecte POCU ale UPB, de unde mai incaseaza inca un salariu. A naibii impartialitate…

      Oare cum se face ca cei mai vocali impotriva eficientizarii OIPOCU sunt rectorii rosii din CNR si sindicalistii de aceeasi culoare din Alma Mater?? Faptul ca actuala directoare a OIPOCU este fata unui vechi parlamentar rosu de Teleorman, fiind adusa in MEC de la UPB de celebra Cati Andronescu, are vreo legatura cu aceasta incrancenare, sau nu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Cuantumurile burselor pentru studenți în anul universitar 2023 – 2024: 900 de lei pentru bursa socială, 3.200 de lei pentru bursa de doctorat, indiferent de anul de studii

Ordinul Ministerului Educatiei privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studenții din instituțiile de învățământ superior de stat, în anul universitar 2023 – 2024, a fost publicat în Monitorul Oficial. 900 de…
Vezi articolul

ECIS 2022, conferință eveniment: 370 de cercetători din domeniul sistemelor informaționale din ţările Europei, reuniți la Universitatea de Vest din Timişoara în a 30-a ediție a European Conference on Information Systems (P)

În această săptămână, la Universitatea de Vest din Timișoara se desfășoară „European Conference on Information Systems” ECIS 2022, care va reuni 370 de cercetători din domeniul sistemelor informaționale din ţările Europei…
Vezi articolul

Ministrul Educației din Republica Moldova mulțumește României pentru „oportunitățile de care beneficiază studenții basarabeni”. Dan Perciun: Ambele țări trec prin schimbare. Ne dorim o Moldovă puternică în UE, alături de o Românie înfloritoare

Democrația trebuie păzită zilnic de fiecare dintre noi, atrage atenția ministrul Educației și Cercetării din Republica Moldova, Dan Perciun. Oficialul îi îndeamnă pe tinerii atât din România, cât și de…
Vezi articolul

Vladimir Tismăneanu anunță că renunță la titlul de Doctor Honoris Causa al SNSPA „din rațiuni de onoare” / Conducerea instituției l-a nominalizat joi pe președintele Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace

Vladimir Tismăneanu, profesor de științe politice și director al Centrului pentru Studiul Societăților Postcomuniste la Universitatea Maryland, a anunțat vineri, pe pagina sa de Facebook, faptul că a decis să…
Vezi articolul