Festival de film „Ecranul Memoriei” 2025, dedicat elevilor de liceu și istoriei recente, organizat de Freedom House România pe 19-21 noiembrie: trei filme românești despre comunism, Revoluție și Holocaust

161 de vizualizări
Foto: Atelier de educație cinematografică la Festivalul Boovie 2023
Organizația Freedom House România organizează între 19 și 21 noiembrie 2025 festivalul de film „Ecranul Memoriei – Ultimele capitole care lipsesc din cartea de istorie”, potrivit unui comunicat de presă primit la redacție. Evenimentul este dedicat elevilor de liceu și publicului interesat de înțelegerea istoriei recente prin intermediul cinematografiei.

Festivalul se va desfășura la Cinema Muzeul Țăranului și își propune să folosească filmul ca instrument de reflecție asupra valorilor democratice și de dialog între generații. Timp de trei zile, spectatorii vor putea urmări filme românești premiate internațional, urmate de dezbateri cu istorici, regizori și actori, conform sursei citate.

  • Proiecțiile vor începe zilnic la ora 14:00, iar accesul este gratuit, pe bază de rezervare în limita locurilor disponibile, prin acest formular.

Programul include filme care reconstituie momente-cheie din istoria recentă a României: „Metronom”, în regia lui Alexandru Belc, despre adolescența și libertatea sub comunism; „Libertate”, regizat de Tudor Giurgiu, care urmărește evenimentele Revoluției din 1989; și documentarul „Fotografii însângerate” al lui Copel Moscu, dedicat memoriei Holocaustului și pogromului de la Iași.

Dezbaterile de după proiecții vor fi moderate de Adina Popescu, redactor la Dilema, și Corina Negrea, de la Radio România Cultural. Printre invitați se numără istoricul Adrian Cioflâncă, director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, istoricul de film Marian Țuțui, actorul Șerban Lazarovici și regizorul Copel Moscu. Aceștia vor oferi publicului perspective istorice și culturale asupra temelor abordate.

Temele principale ale festivalului vizează memoria comunismului, Revoluția din 1989, Holocaustul și rolul filmului ca instrument civic și educațional. Organizatorii subliniază că „Ecranul Memoriei” creează un cadru deschis pentru descoperirea istoriei recente și formarea unei conștiințe civice active în rândul noii generații.

  • DOCUMENT DESCARCĂ Comunicatul de presă:


1 comment
  1. Inante de difuzarea filmelor ar trebui sa li se explice elevilor ca nu este nevoie sa vada filme despre comunism, e de ajuns sa se uite in jur…. Ceea ce se intampla astazi in Romania in numele „democratiei” prin bagarea pumnului in gura celor care striga libertate , prin anularea alegerilor si a dreptului de a vota, prin prezentarea adevarului drept minciuna si a inscaunarea minciunii drept adevar suprem, ne apropiem cu pasi repezi inspre tenebrele totalitarismului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cercul de informatică „Programare cu răbdare”, premiat la WITSA Global ICT Excellence Awards. Activitățile STEM s-au extins la nivel național cu peste 800 de copii la doi ani de la înființare

La doi ani de la înființare, cercul de informatică „Programare cu răbdare” de la Bacău, se extinde la nivel național și primește premiul World Information Technology and Services Alliance (WITSA).…
Vezi articolul

Tăiere fără nicio explicație. Premiile de la mai multe olimpiade școlare nu mai pot fi echivalate de elevi cu probe de la Bacalaureat 2024. Lista publicată de Ministerul Educației

Lista olimpiadelor școlare la nivel regional/european și internaționale pentru care elevii de clasa a XII-a pot solicita echivalarea probelor scrise de Bacalaureat, dacă au obținut medalii pe parcursul liceului, a…
Vezi articolul