Finlanda va crește numărul de ore de citire, scriere și matematică în școala primară, pentru întărirea competențelor de bază

5.196 de vizualizări
Foto: © Akeksandr Berdyugin | Dreamstime.com
Guvernul Finlandei va aloca resurse pentru a crește numărul de ore dedicate citirii, scrierii și matematicii în școala primară, în scopul întăririi competențelor de bază. Măsura nu va fi însoțită de modificări la nivel de curriculum, obiectivul fiind acela de a permite elevilor și profesorilor să aloce mai mult timp acestor activități, potrivit unui anunț făcut în rețeaua europeană Eurydice.

Astfel, vor fi suplimentate orele alocate săptămânal pentru învățarea limbii și literaturii finlandeze/suedeze la clasele 1-2 și cele de matematică la clasele 3-6, modul cum va fi implementată această măsură, cu lecții sau exerciții suplimentare, urmând să fie decis la nivel local.

Schimbarea va fi introdusă începând din 2025, iar pentru aplicarea ei guvernul va aloca 200 de milioane de euro. 

Până atunci, potrivit anunțului, urmează să fie refăcută și legislația dedicată sprijinului pentru predare/învățare, reformă ce urmărește să reducă volumul de muncă administrativă pentru profesori și să aloce resurse adecvate de sprijin pentru elevi la nivel național.

Finlanda, unul dintre liderii PISA în 2018, a cunoscut o scădere semnificativă în cadrul testelor PISA 2022, rămânând totuși în top 20 în rândul tuturor țărilor participante. Țara a înregistrat scăderi de 11 puncte la Știință, 23 la Matematică și 30 la Citire, potrivit rezultatelor ultimului val PISA, prezentate de OCDE la începutul acestei luni.

Foto © Akeksandr Berdyugin | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


6 comments
  1. Se tot bate apa-n piua cu „educatia financiar-bancara.” E in continuare nevoie de oameni in constructii si amenajari (ingineri si muncitori, arhitecti si proiectanti).
    …cum formezi astfel de specialisti fara matematici si celelalte stiinte??

  2. De parcă la noi vin gârlă, cu năzdrăvănia aia de matematică pe care o avem. Oamenii merg spre psihologie, comunicare și PR. E mai ușor, mai distractiv și salariul e bun. Mergeți la un târg de carte și vedeți proporția dintre cărțile de știință și cele de psihologie peste tot în lume. La fizică sunt puțini studenți. Bătaia e la publicitate, PR, comunicare, stare de bine, terapeut etc. Nu școala reglează piața, ci piața reglează școala.

    1. Probabil au redus tot ce se putea reduce ca să vadă când se rupe spatele cămilei. Acum că s-a rupt… se întorc încet încet la normalitate.

      La fel cum francezii au scos matematica din probele obligatorii la bacalaureat și au descoperit că nu mai vin oameni în domeniul tehnic sau științe, așa că au reintrodus disciplina în curriculum și între probele de examen. La ei a durat chiar mai puțin – doi-trei ani, cred.

    2. Pentru scurt timp. Piața nu mai cere prea multă matematică. E plină de psihologi, terapeuți, antrenori de stare de bine, comunicare, publicitate etc.

    3. Probabil ca au constatat ca scoala finlandeza,”unul din liderii PISA in 2018″,a progresat atat de mult incat a constatat ca dupa 4 ani sistemul a inceput sa dea absolvenți care nu stiau in clasa a VI-a sa scrie, să citească si să socotească!Un „progres” al școlii de tip „laisez faire”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dacă în ziua de astăzi un profesor mai dictează comentarii, ar trebui mâine să-și dea demisia, pentru că este un atentat la modul de a gândi al unui elev. Renunțăm la ceea ce are elevul cel mai bun în el, adică acea bucurie de a problematiza, de a discuta – profesorul Emil Munteanu, de la Colegiul Naţional Iaşi

Profesorul de limba și literatura română Emil Munteanu, de la Colegiul Naţional Iaşi, spune că un profesor care încă mai dictează comentarii elevilor la limba română „face un deserviciu elevilor…
Vezi articolul

Cîmpeanu a vorbit din nou despre pilotarea unei testări standardizate digitale la Bacalureat și Evaluarea Națională: Rezultatele acestor teste rămân proprietatea Ministerului Educației și de pe platforma educațională vor fi transferate pe serverele ministerului, care sunt găzduite de STS

Ministerul Educației mai are de gând o pilotare de testare standardizată pe lângă cea anunțată deja în 329 de școli. De data aceasta este vorba de o pilotare standardizată și…
Vezi articolul

Bogdan Cristescu, director de Curriculum și Evaluare în CNCE, Ministerul Educației: Datele arată că nu avem atât de mulți elevi de nivel mediu, acolo trebuie să ridicăm nivelul / Trebuie să ne ferim ca necuratul de tămâie să ducem toată educația în căutarea excelenței

Bogdan Cristescu, director de Curriculum și Evaluare în Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Ministerul Educației a spus că datele arată că nu avem atât de mulți elevi de…
Vezi articolul