Fizica, biologia, chimia nu pot fi închise în cutiuțe, există nenumărate legături între ele. Încercăm să-i ajutăm pe copii să descopere și să exploreze aceste legături, spune Alexandru Toma Pătrașcu, fondatorul Bucharest Science Festival (P)

Cum devin bacteriile vizibile la microscop? Ce face ca avioanele să zboare? Și cum arată, de fapt, o călătorie prin Univers? Puntea dintre teorie și experiență este miza „Laboratorului de AHAAA!” – seria de ateliere de știință pe care Sphera Franchise Group, alături de KFC România și în parteneriat cu Bucharest Science Festival, le organizează pentru peste 400 de copii din comunități vulnerabile.

Proiectul, derulat sub umbrela platformei „Meniul Zilei de Mâine”, nu își propune să dubleze programa, ci să o completeze: elevii testează legile fizicii cu propriile mâini, descoperă microbiologia la microscop și învață astronomie dincolo de paginile manualului.

Rezultatul? Concepte care prind sens, curiozitate care se transformă în întrebări și – poate cel mai important – încrederea că știința nu este o listă de definiții, ci o cheie pentru a înțelege cum funcționează lumea.

Despre ce lipsește din orele de la clasă, cum poți menține curiozitatea vie și de ce conexiunile interdisciplinare fac diferența, vorbim cu Alexandru Toma Pătrașcu, fondatorul Bucharest Science Festival, și Claudia Porojan, Senior PR & CSR Manager la Sphera Franchise Group, în interviul de mai jos.

Cum contribuie proiectul la completarea educației formale oferite în școlile din România?

Alexandru Toma Pătrașcu: De cele mai multe ori, educația formală oferită în școlile din România este trunchiată și lipsită de conexiuni logice. Unul dintre motive este lipsa de timp – avem printre cele mai puține zile de școală dintre țările din Europa. Apoi este vorba de lipsa de profesori – ne confruntăm cu o imensă criză de profesori de științe, plus multe altele.

Am fost încântați, dar și onorați, atunci când echipa de la Sphera ne-a abordat pentru acest proiect, căci punându-ne motivațiile, ideile și resursele împreună am simțit că putem să contribuim la cea mai importantă schimbare de care are nevoie România actuală – o încurajare a gândirii critice și a educației științifice. Noi le oferim copiilor posibilitatea de a vedea cum se aplică în practică cunoștințele aflate la școală și îi încurajăm să facă conexiuni între idei, între concepte, între domenii diferite. De fapt, despre asta este știința!

Alexandru Toma Pătrașcu: Ce ați învățat din interacțiunea cu copiii din medii vulnerabile despre nevoile lor reale de învățare și dezvoltare?

Nevoile de învățare sunt aceleași pentru toți copiii, indiferent de mediul din care provin. Au nevoie de o predare coerentă, de posibilitatea de a-și testa și cristaliza cunoștințele, de cineva căruia să-i pună întrebări… Sunt lucruri care lipsesc, de multe ori, din școlile din România.

Care sunt cele mai eficiente metode prin care putem stimula curiozitatea științifică în rândul copiilor de vârstă școlară?

Alexandru Toma Pătrașcu: Este esențial să abordăm subiecte potrivite cu vârsta și cu nivelul lor de cunoștințe, dar cel mai important, poate, este să le răspundem la întrebări. Procesul este, cumva, invers. Nu noi le stimulăm curiozitatea – asta e ceva ce ține de fiecare copil în parte, dar putem să le-o distrugem dacă nu suntem capabili să le răspundem la întrebări și să-i inspirăm să gândească în profunzime.

Cum vă asigurați că limbajul folosit în ateliere este accesibil și inclusiv, indiferent de nivelul de educație al copiilor? Ce rol au poveștile, jocurile și experiențele senzoriale în predarea științei copiilor?

Alexandru Toma Pătrașcu: Ne adaptăm limbajul și modul de a vorbi în funcție de nevoile copiilor. Poveștile și jocurile au rolul lor, dar, la fel ca limbajul, trebuie adaptate vârstei copiilor. Este o linie fină între a le folosi ca să faci ora mai interesantă și a consuma prea mult din timpul alocat transmiterii de cunoștințe.

În ceea ce privește partea practică, chiar asta facem. Atelierele noastre vin să suplimenteze predarea de la școală cu activități practice destinate să ilustreze conceptele învățate.

Ce rol are educația științifică în formarea gândirii critice a copiilor?

Alexandru Toma Pătrașcu: Este esențială atunci când se face educație reală, nu mimată. Știința are la bază gândirea logică, de aceea e atât de puternică. Dacă vrei să înțelegi, cu adevărat, cum funcționează lumea trebuie să-ți folosești capul, iar tocmai acest exercițiu este adevăratul câștig al educației științifice.

Cum reacționează copiii la concepte precum fizica, microbiologia sau astronomia?

Alexandru Toma Pătrașcu: Pomenește-le copiilor de găuri negre, virusuri sau meteoriți care ar putea amenința Pământul și i-ai prins! Mai complicat este să poți să le răspunzi la întrebări, dar fără a devia de la sarcina principală – aceea de a le transmite noțiunile de bază. Știți cum se zice, înainte să poți să fugi trebuie să înveți să mergi. Important este să le menții interesul și atunci când abordezi subiecte comune.

Cum selectați temele și metodele de predare pentru atelierele din cadrul „Laboratorul de AHAAA!”?

Alexandru Toma Pătrașcu: Abordăm teme legate de programa școlară, dar care ne permit, în același timp, să facem și conexiuni între subiecte diferite. Fizica, biologia, chimia nu pot fi închise în cutiuțe, căci există nenumărate legături între domenii. Iar noi asta facem, încercăm să-i ajutăm pe copii să descopere și să exploreze aceste legături.

De ce a fost important pentru voi să susțineți educația printr-un proiect bazat pe știință?

Claudia Porojan: Trăim într-o lume în care știința modelează tot ce ne înconjoară. De la tehnologia din telefonul mobil până la soluțiile pentru cele mai importante provocări globale. Noi credem că, dacă vrem să construim un viitor sustenabil și echitabil, trebuie să investim în generațiile care vor trăi acest viitor. Prin acest proiect, am vrut să aducem știința mai aproape de copiii care au acces limitat la astfel de cunoștințe. Nu este vorba doar despre lecții de fizică sau astronomie, ci despre a le oferi copiilor instrumentele cu care pot înțelege lumea, o pot pune sub semnul întrebării și, mai ales, o pot transforma.

Am văzut cu încântare cum acești copii se transformă din ascultători pasivi în participanți activi, care pun întrebări, dezbat lucrurile învățate și, în general, se implică cu pasiune în cadrul acestor ateliere. Mi se pare extrem de importantă această transformare.

Ce impact a avut acest proiect asupra percepției voastre despre accesul la educație în România?

Claudia Porojan: Acest proiect ne-a oferit o perspectivă mult mai profundă și mai personală asupra realităților inegale ale accesului la educație în România. Ne-a arătat că potențialul există peste tot, dar oportunitățile nu. Am înțeles că intervențiile punctuale nu sunt suficiente și că este nevoie de inițiative constante, coerente și adaptate realităților locale.

Ce ați învățat, ca profesionist, din colaborarea directă cu copiii?

Claudia Porojan: În cadrul acestui program am întâlnit copii inteligenți, curioși, dornici să învețe. Poate cea mai importantă lecție este că potențialul copiilor este limitat doar de cadrul de învățare și de dedicarea îndrumătorilor. Toți copiii răspund pozitiv când li se stimulează imaginația prin activități gândite pentru ei și susținute de profesori dedicați și pasionați.

Care sunt nevoile educaționale neacoperite pe care le-ați identificat în aceste comunități?

Claudia Porojan: Cred că în primul rând acești copii care provin din medii vulnerabile au nevoie de atenție. Atenție la nevoile lor, la curiozitățile lor și la pasiunile lor. Ei pot, într-un cadru care îi stimulează, să își descopere pasiunile și talentul și să și le cultive. De exemplu, am observat că, dacă nu ne mai uităm la fiecare materie de studiu în parte, ci punem accent pe legăturile dintre ele și dublăm aceste cunoștințe cu ateliere practice, procesul de învățare al copiilor este îmbunătățit.

Ce v-a impresionat la copiii participanți? A existat un moment care v-a marcat personal?

Claudia Porojan: M-a impresionat entuziasmul lor pur, felul în care ochii li se luminau când descopereau ceva nou, dar mai ales curajul de a visa cu voce tare. Mulți dintre ei au venit pentru prima oară în contact cu concepte precum energia solară, galaxii sau microbi, iar reacțiile lor au fost autentice, pline de uimire și bucurie. Un moment care m-a marcat personal a fost atunci când un băiat din Merenii de Jos, după o lecție despre aerodinamică, a spus cu o seriozitate dezarmantă: „Acum știu sigur că vreau să construiesc avioane.” Acel moment mi-a confirmat, încă o dată, că uneori e nevoie doar de o scânteie ca să aprinzi un vis. Și că, dacă oferim acces la educație acolo unde ea este deficitară, le putem schimba întreaga lor direcție în viață.