Florian Lixandru, inspector general ISMB, despre „butonul roșu”: Riscă sancțiuni persoanele care exercită presiuni asupra celor care fac sesizare, în situația în care își asumă identitatea

1.361 de vizualizări
Florian Lixandru / Foto: captură Facebook Live
„Există prevederi cu privire la sancțiunile care pot fi aplicate persoanelor care exercită presiuni asupra celor care vin și sesizează o situație de bullying, violență sau consum de droguri și își asumă identitatea”, a spus Florian Lixandru, inspectorul general al Inspectoratului școlar general al Municipiului București în cadrul conferinței Open Minds. Amintim, identitatea celui care face o sesizare trebuie protejată, se menționează în ordinul privind posibilitatea de a semna anonim diverse fapte din școală care țin de violențe, bullying sau consum de droguri, publicat în Monitorul Oficial.
  • Așa numitul„buton roșu” este de fapt un formular tipizat pe care elevii agresați, hărțuiți sau martori ai unor violențe trebuie să-l pună într-o cutie de sesizări sau să-l trimită pe mail, ori să-l completeze online pe site-ul școlii, dacă există așa ceva.

Florian Lixandru, inspector general al ISMB, a spus că persoanele care semnalează o faptă de violență sau bullying în școală prin sistemul de „buton roșu”, va avea la dispoziție un formular tipizat și dacă își asumă identitatea, „pentru a veni în sprijinul acestor persoane există prevederi cu privire la posibile sancțiuni pentru cei care exercită presiuni„.

Potrivit ordinului privind posibilitatea de a semna anonim diverse fapte din școală care țin de violențe, bullying sau consum de droguri, publicat marți 2 iunie, în Monitorul Oficial, identitatea celui care semnalează un astfel de caz trebuie protejată prin măsuri de anonimizare a identității. Doar directorul școlii și persoana desemnată să se ocupe de caz din cadrul școlii va cunoaște identitatea.

În cazul în care, după ce identitatea este anonimizată există „un demers de identificare sau de intimidare a persoanei care sesizează va fi considerat abatere disciplinară și va atrage sancțiuni conform legii”.

„Orice represalii sau discriminări la care sunt supuse persoanele care semnalează fapte de violență, în cazul în care numele acestora devine cunoscut sau acestea declară în public că au semnalat faptele respective, sunt considerate abateri disciplinare și vor atrage sancționarea persoanelor care se fac vinovate conform legii”, se menționează în ordin.

Vezi mai jos care sunt sancțiunile în cazul abaterilor disciplinare

Declarația integrală a inspectorului general Florian Lixandru

Florian Lixandru, inspector general ISMB: „Ieri în Monitorul Oficial a fost publicată o procedură cu privire la semnalarea anonimă a cazurilor de violențe și a consumului consum de droguri potrivit căreia fiecare unitate de învățământ are obligația să instaleze la intrare, într-un loc vizibil, o cutie roșie, o cutie în care oricine sesizează dacă an loc în școală astfel de incidențe de violență, de bullying, de consum de substanțe interzise și așa mai departe, o poate face într-un mod anonimizat. Există un formular anexă la această procedură care se depune în această urnă.

Ba mai mult există și posibilitatea de a posta pe site-ul instituției un formular de colectare online a datelor, la fel, anonimizate, informație la care au acces doar directorul unității de învățământ și persoana desemnată de către acesta pentru a prelua sesizările. Datele sunt anonimizate, există chiar prevederi cu privire la sancțiunile care pot fi aplicate persoanelor care exercită presiuni asupra celor care vin și sesizează o astfel de situație, pentru că sunt și situații în care sesizarea nu se face anonim, își asumă o identitate și atunci pentru a veni în sprijinul acestor persoane există prevederi cu privire la posibile sancțiuni pentru cei care exercită presiuni. Așa cum vă spuneam, există preocupare, există o prioritate în strategia Ministerul Educației și mai departe la nivelul inspectoratelor școlare județene și a Consiliului București”.

Ce prevede ordinul privind protecția identității

Art. 6. — (1) În cazul în care se cunoaște identitatea persoanei care efectuează sesizarea conform prevederilor art. 3 alin. (2), se iau măsuri de anonimizare a identității acesteia.

(2) Identitatea persoanei prevăzute la alin. (1) este cunoscută doar de către directorul unității de învățământ, respectiv persoana/persoanele desemnată/desemnate de acesta să aibă acces la cutie și/sau la e-mailul dedicat.

(3) Ulterior anonimizării, sesizarea se transmite spre soluționare CPCV. Orice demers de identificare sau de intimidare a persoanei care sesizează va fi considerat abatere disciplinară și va atrage sancțiuni conform legii.

(4) Orice represalii sau discriminări la care sunt supuse persoanele care semnalează fapte de violență, în cazul în care numele acestora devine cunoscut sau acestea declară în public că au semnalat faptele respective, sunt considerate abateri disciplinare și vor atrage sancționarea persoanelor care se fac vinovate conform legii.

Ce prevede legea Educației privind abaterile disciplinare

Art. 210 – (1) Sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

a) avertisment scris;

b) reducerea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;

c) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obținerea gradației de merit, pentru ocuparea unei funcții de conducere, de îndrumare și de control ori a unei funcții didactice superioare;

d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de a face parte din comisiile de organizare și desfășurare a examenelor naționale;

e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.(2) Pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 209 alin. (2) lit. a) și b) se pot aplica cumulat sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) sau cea prevăzută la alin. (1) lit. e). Pentru celelalte abateri se poate aplica sancțiunea prevăzută la alin. (1) lit. e) ori una sau mai multe cumulate dintre sancțiunile prevăzute la alin. (1).(3) În funcție de gravitatea abaterii disciplinare, la aplicarea sancțiunilor prevăzute la lit. b)-e) se dispune și măsura retragerii decorațiilor, ordinelor, medaliilor, titlurilor primite de cadrul didactic în conformitate cu prevederile art. 218.

Art 213 – Fapta săvârșită de personalul de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar prin care se încalcă dispozițiile legale, respectiv obligațiile din prezentul titlu și normele statutului profesiei, deciziile obligatorii ale organelor profesiei la nivel național sau ale unității de învățământ al cărei angajat este sau în cadrul căreia prestează activități de predare-învățare cu elevii și alte fapte de natură să prejudicieze onoarea și prestigiul unității/instituției/interesului învățământului sau ale beneficiarilor sistemului de învățământ constituie abatere disciplinară și se sancționează, în raport cu gravitatea abaterilor, după cum urmează:

a) observație scrisă;

b) reducerea salariului cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;

c) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obținerea gradației de merit, pentru ocuparea unei funcții de conducere, de îndrumare și de control;

d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de a face parte din comisiile de organizare și desfășurare a examenelor naționale;

e) destituirea din funcția de conducere, de îndrumare și control din învățământ.

Despre butonul roșu

În urmă cu aproape două luni, pe 18 martie, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat că în scurt timp instituția pe care o conduce va implementa în școli și universități un „buton roșu”, adică o adresă de email unde se pot trimite sesizări anonime despre consum de droguri, violență, diverse probleme de etică, către responsabilul care se ocupă de situația reclamată. În cazul școlilor ar urma să fie responsabilul din comisia pentru combaterea consumului de droguri și prevenirea violențelor.

Daniel David a făcut aceste declarații la dezbaterea despre traficul și consumul de droguri în școli și licee, organizată marți 18 martie 2025 de Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Combaterea Corupției și Petiții din Senatul României.

Edupedu.ro a semnalat în premieră că ordinul de ministru (OMEC) privind implementarea „butonului roșu” a fost semnat de ministrul David fără ca actul normativ să fi fost vreodată publicat în transparență decizională de Ministerul Educației și Cercetării.

Ordinul de ministru este un act normativ, iar potrivit legii 52/2004 privind transparența decizională în administrația publică, orice act normativ emis de Ministerul Educației și Cercetării trebuie să treacă prin procedura de transparență decizională, inclusiv să fie publicat pe site-ul instituției. În acest caz nu s-a întâmplat așa ceva.

Ministrul Educației și Cercetării a spus că a aflat din presă că a semnat un ordin de ministru fără ca instituția pe care o conduce să pună în consultare publică actul normativ. Daniel David anunță că va pune documentul în transparență după semnare.


5 comments
  1. Eu as vrea sa stiu care sunt sanctiunile pentru directorii sau responsabilii ce citesc aceste sesizari si le ascund sub pres, fara sa faca nimic pentru a fi rezolvate.
    Exista legislatie in sensul acesta ?

  2. Deci elevii pot spune orice- repet absolut orice despre un alt elev sau profesor…inclusiv se pot cupla chiar și mai mulți elevi pentru a oferi mărturii mincinoase și inventate la adresa unei alte persoane…

  3. ce pierdere de timp va fi da a vor avea unii chef de amuzament și vor pune bălării in cutia aia …ca în comunism….investigații …dări de seamă….
    Liber la turnatorie

  4. Dar dinspre elevi spre profesori nu există bullying?Pe profesori cine îi apara?Se pare ca ei nu pot activa butonul atunci când li se răspunde obraznic, sunt jigniți sau amenințați.Daca un elev da cu piciorul în ușă de pe coridor atunci când profesorul este la ora,nu este tot bullying?

    1. A se vedea articolul tocmai postat de edupedu, privind elevii recrutați de securitate ca să toarne. Vedem versiunea îmbunătățită a ceea ce se întâmpla atunci – acum sunt anonimi, au dreptul să împroaște cu noroi fără niciun stres și fără a putea fi vreodată trași la răspundere dacă distrug cariere și oameni doar prin zvonuri și bârfe. Se va spune că fără foc nu iese fum, nu contează că sunt povești – dacă oamenii trebuie distruși, vor fi, la cererea sau simpla sugestie a celor interesați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dificultățile directorilor de școli și grădinițe din satele României: De la responsabilități multiple – predau și evaluează elevi, gestionează bugetul, fac raportări periodice, fără sprijin administrativ suficient – la izolare profesională / Recomandările OCDE

Directorii de școli și grădinițe din mediul rural sunt suprasolicitați și nu au sprijin administrativ suficient, se atrage atenția în raportul OCDE privind educația și competențele în România. De la…
Vezi articolul

Cîțu, despre redeschiderea școlilor: Încurajator este faptul că mulți angajați din învățământ și-au exprimat disponibilitatea pentru vaccinare – 193.573, din care 117.245 sunt programați pentru vaccinare și 27.033 s-au vaccinat deja

Încurajator este faptul că mulți angajați din învățământ și-au exprimat disponibilitatea pentru vaccinare, susține premierul Florin Cîțu într-un mesaj publicat pe Facebook. Șeful Executivului prezintă cea mai recentă statistică potrivit…
Vezi articolul

Motivarea absențelor de către diriginte se face în ziua prezentării actelor justificative. Care sunt actele medicale necesare pentru motivarea absențelor, potrivit ROFUIP 2024

Motivarea absențelor se face de către educator, învățător sau profesorul diriginte în ziua prezentării actelor justificative, potrivit ROFUIP 2024. Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar…
Vezi articolul

Federația sindicală „Spiru Haret”, scrisoare către premierul Orban pentru suplimentarea masivă a numărului de profesori: E nevoie de 29.000 de cadre didactice și peste 8.600 de alți salariați, altfel „școlile riscă să devină focare Covid-19”

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” i-a transmis premierului Ludovic Orban o scrisoare deschisă în care susține că, în contextul pandemiei, în învățământ „ar fi nevoie de circa 29.000 de…
Vezi articolul