Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației pentru învățământ preuniversitar, candidează al doilea pe lista PSD Vrancea la Senat / Presa locală: A fost „parașutat” după ce s-a retras de pe lista din București

1.106 vizualizări
Foto: Facebook.com
Florian Lixandru, secretar de stat pentru învățământul preuniversitar în Ministerul Educației, este al doilea pe lista PSD Vrancea la Senat, la alegerile parlamentare din 1 decembrie, potrivit mai multor publicații locale.

După cum scriu Monitorul de Vrancea, Vrancea 24, Jurnal de Vrancea și Ediția de Vrancea, Lixandru este pe poziția numărul doi din lista PSD în județ pentru un post de senator, după Cătălin Graur, actualul șef al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vrancea.

Inițial, conform surselor citate, Florian Lixandru a fost luat în calcul pe listele PSD București pentru alegerile parlamentare. Acesta însă s-a retras și ar fi fost „parașutat” de la nivel central pe listele de la Focșani, mai notează publicațiile locale.

  • De altfel, decizia întârziată a Biroului Electoral de Circumscripție Vrancea în legătură cu admiterea candidaturilor la Parlament a fost cauzată de faptul că Lixandru, candidatul de pe locul al doilea la Senat, figura inițial pe lista de candidaturi depuse de PSD București.

Tot potrivit publicațiilor locale, un scenariu luat în calcul de PSD Vrancea ar fi ca, dacă și după ce obține locul de senator de pe prima poziție, de altfel eligibilă, Cătălin Graur să revină la DSP Vrancea și locul său să fie ocupat de Florian Lixandru, de pe poziția a doua pe lista partidului, considerată neeligibilă.

Această variantă locală de lucru a fost însă negată de președintele la nivel de județ al PSD, Nicușor Halici (sursa).

Ediția de Vrancea mai scrie și că numirea de la centru a lui Lixandru pe lista pentru Senat și a ministrului Apărării, Angel Tîlvăr, pentru Camera Deputaților, a creat nemulțumiri în rândul primarilor PSD din județ, care nu ar mai vrea să se implice la fel de mult de acum încolo în campania electorală.

Legătura secretarului de stat din ministerul Educației Florian Lixandru cu Vrancea este doar politică. El nu locuiește în acest județ, nu profesează în Vrancea, nu este membru PSD Vrancea. El este membru PSD Sector 1.

Situația este similară cu cea a Ligiei Deca, ministra Educației, care candidează la Senat de pe prima poziție în lista PNL Vâlcea. Potrivit surselor citate de presa locală, Deca ar fi „aterizat” cu recomandare direct de la Cotroceni.

La fel ca Lixandru, și ministra Educației a figurat mai întâi pe lista altei organizații de partid, mai precis la PNL București. Cum ar fi urmat să nu prindă un post de senator de acolo, a fost trecută pe listele din județul Vâlcea. Întrebată recent care este legătura ei cu acest județ, Ligia Deca a precizat că este una „emoțională”.

Calendarul alegerilor parlamentare 2024 (sursa)

Alegerile parlamentare din 2024 se vor desfășura pe data de 1 decembrie.

17 octombrie 2024 este data limită până la care partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale sau organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale pot depune listele de candidaţi şi candidaturile independente în circumscripţiile electorale din ţară.

– 1 noiembrie 2024 – începerea campaniei electorale;

– 30 noiembrie, ora 7.00 – închiderea campaniei electorale;

– 30 noiembrie, ora locală 7.00 – începerea primei zile de votare în străinătate;

– 30 noiembrie, ora locală 21.00 – închiderea primei zile de votare în străinătate;

– 30 noiembrie ora locală 21.00 – 23.59 – continuarea votării în străinătate pentru alegătorii aflaţi la ora locală 21.00 la sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care la aceeaşi oră se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în locaţia secţiei de votar;

– 1 decembrie, ora 7.00 – începerea votării în ţară. Începerea celei de-a doua zi de votare în străinătate;

– 1 decembrie, ora 21.00 – încheierea votării în ţară. Încheierea celei de-a doua zi de votare în străinătate;

– 1 decembrie, ora locală 21.00 – 23.59 – continuarea votării în străinătate pentru alegătorii aflaţi la ora locală 21.00 la sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care la aceeaşi oră se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în locaţia secţiei de votare.

Citește și:
Ministra Ligia Deca, întrebată de legătura ei cu județul Vâlcea, unde a fost pusă prima pe lista candidaților PNL la Senat: Este o legătură emoțională – VIDEO
UPDATE Ligia Deca, ministra Educației, prima pe lista PNL Vâlcea la alegerile pentru Senat / Surse: Ar fi „aterizat” cu recomandare direct de la Cotroceni

2 comments
  1. domnu contabil .
    frumos pieptănat și aranjat ai mâncat bani frumoși în minister nefăcând nimic concret. doar declarații . și șters mesaje incomode. domnul mop adicătelea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mătușile nu vor putea să-și promoveze rudele pe posturi universitare, cum propunea fostul ministru Cîmpeanu, însă verii da: cine nu poate fi membru în comisiile pentru examenul de promovare în cariera didactică, în învățământul superior, potrivit proiectului de lege Deca

Mătușile și unchii nu vor mai putea să-și ajute rudele pentru promovarea în cariera universitară, așa cum propunea proiectul de lege a învățământului superior propus de fostul ministru Sorin Cîmpeanu.…
Vezi articolul
Kitul 'Am grijă de orașul meu', distribuit în școli din București / Foto: Grow Up Romania

Copiii și orașele care îi cresc – Cum pot învăța elevii de clasele pregătitoare, I și a II-a să-și descopere cartierul, istoria locului și să-i respecte pe ceilalți, prin kiturile „Am grijă de orașul meu” create de grupul civic de părinți Grow Up Romania și oferite gratuit în școli din București / Dana Ostacie: Am pornit de la simțul de apartenență la oraș, dorința ca ei să nu fie izolați în drumul acasă-școală

Cum învață un copil să-și dezvolte simțul de apartenență la oraș, să se comporte atunci când iese afară, să-și descopere cartierul și istoria locului în care s-a născut? Zeci de…
Vezi articolul

Materialele folosite în programul „Neuroștiința la clasă” nu au fost verificate de specialiștii din Ministerul Educației „din perspectiva acurateței sau actualității informației științifice prezentate”, susține ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, care anunță că instituția sprijină programul în cazul căruia cercetătorii au semnalat erori științifice

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, declară într-un comunicat cu „precizări” că materialele folosite în programul „Neuroștiința la clasă” nu au fost verificate de specialiștii din Ministerul Educației „din perspectiva acurateței sau…
Vezi articolul

Istoricul Cosmin Popa: Introducerea materiei obligatorii Istoria comunismului românesc și a opționalului despre Revoluția din 1989 „nu sunt suficiente, dar poate fi un început” / Ele „ar mai atenua din disonanțele cognitive de care suferă o parte a societății”

Istoricul Cosmin Popa, cercetător al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului european, spune într-un interviu acordat G4Media.ro că „introducerea materiei…
Vezi articolul