Foile matricole ale elevilor, modificate de Ministerul Educației. A fost scos „domiciliul părinților elevului” din documentul cu situația școlară

26.076 de vizualizări
Foto: captură foaie matricolă „veche”
Formularul tipizat „Foaia matricolă”, care este completat de toate școlile din România pentru fiecare elev, va fi modificat, printr-o decizie a Ministerului Educației. Schimbarea apare într-o decizie internă a ministerului, semnată de șeful biroului „Acte de studii”, aprobată de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ion. Este vorba despre o notă cu numărul 239/BAS/24.08.2021, prin care este anunțată eliminarea din formular a câmpului referitor la „domiciliul părinților”.

Motivele invocate de cei din minister sunt următoarele:

  • „Documentele școlare pot fi tipărite numai pe hârtie de calitate, astfel încât să asigure păstrarea înscrisurilor o perioadă de timp foarte îndelungată, de regulă 100 de ani, cu respectarea, în mod obligatoriu, a modelului și conținutului aprobate anual de minister;
  • În prezent, modelul și conținutul foilor matricole este aprobat prin nota numărul 40.678/2016 și este postat pe site-ul Ministerului Educației la secțiunea acte de studii și documente școlare. Având în vedere că formatul actual presupune completarea cu date referitoare la domiciliul părinților elevului;
  • Ținând cont că scopul foii matricole este acela de a reflecta situația școlară elevului pe an de studii și pe discipline, foile matricole conțin date cu caracter personal ale elevilor”

„Raportat la principiul reduceri la minimum a datelor reglementate de Regulamentul (UE) conform căruia în prelucrarea datelor cu caracter personal trebuie să se țină cont că se prelucrează doar date adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care sunt prelucrate,

Vă rugăm să aprobați actualizarea modelelor tipizate de foi matricole postate pe pagina web a Ministerului Educației în sensul eliminării rubricii legate de domiciliul părinților elevului. Astfel, foile matricole urmează să conțină doar date relevante, adecvate și limitate raportat la scopul întocmirii foii matricole, în speță acela de a reda situația școlară a elevului, precum și date care să conducă la identificarea acestuia, conform principiului reducerii la minimum a datelor”, scrie în nota internă.

Foto: edu.ro

Cum arăta până acum Foaia Matricolă:

Foaie matricolă veche

Foile matricole noi:

Reamintim că pe 26 august locul de muncă, ocupația sau profesia părinților au fost eliminate din cataloagele școlare, astfel că diriginții și de învățătorii nu le vor mai completa și nici nu le vor mai solicita părinților sau elevilor aceste date.


1 comment
  1. Nimeni (nici macar elevii) nu se sinchiseau de rubricile pe care le tot desființează din documentele scolare , persoane fie prea odihnite, fie care vad la tot pasul conspirații, nedreptati (dar numai la parinti si la elevi, pe profesori i-ar mânca de vii, cu sos picant).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reorganizarea școlilor și a rețelei școlare în anul 2026-2027: inspectoratele școlare vor fi obligate să publice lista școlilor până pe 23 februarie, iar consiliile locale trebuie să trimită rapoarte motivate – proiect calendar

În perioada 3-7 noiembrie încep activitățile de reorganizare a școlilor și pentru rețeaua școlară 2026-2027, iar inspectoratele școlare vor fi obligate să publice online lista școlilor până la 23 februarie…
Vezi articolul

Proteste ale studenților în mai multe orașe din țară marchează deschiderea anului universitar 2025-2026, în timp ce universitățile desfășoară festivități și evenimente pe parcursul mai multor zile

Deschiderea anului universitar 2025-2026 este marcată, luni, de proteste anunțate de Alianța organizațiilor studențești în mai multe orașe ale țării, față de tăierile aduse burselor și alte măsuri introduse prin…
Vezi articolul

O învățătoare din județul Sibiu a organizat o școală de vară pentru copii din familii monoparentale: Mă dedic lor, fiind și eu un părinte care își crește singur copiii și am speranța că ideea mea va fi preluată și de alte cadre didactice din țară

La Școala Gimnazială „Georg Daniel Teutsch” din Agnita, judetul Sibiu s-a organizat o școală de vară pentru 15 copii crescuți de un singur părint, la începutul lunii iulie. Proiectul aparține…
Vezi articolul