Fondurile alocate pentru grădinițe sunt mai mici decât cele din 2019, conform proiectului de buget 2021, avertizează World Vision România: „Aici se pun bazele educației, alocarea pentru învățământul preșcolar şi primar trebuie substanțial crescută”

1.745 de vizualizări
Atelier de Filosofie pentru copii - Evaluarea psihosomatică
Atelier de Filosofie pentru copii – Evaluarea psihosomatică
Majorarea bugetului alocat educației este solicitată de Fundația World Vision România, care avertizează asupra pericolului pe care fondurile insuficiente alocate acestui domeniu în 2021 îl prezintă asupra elevilor din România, cu precădere a celor mai vulnerabili, se arată într-un comunicat primit de Edupedu.ro.

Organizația trage un semnal de alarmă arătând că în proiectul de buget 2021 fondurile alocate pentru învățământul preșcolar, adică grădinițe, sunt mai mici decât cele din anul 2019. La fel și cele pentru gimnaziu, care ar fi mai mici față de cele din 2020.

„Conform bugetului publicat, fondurile alocate pentru învăţământul preşcolar şi primar sunt mai mici decât fondurile cheltuite în 2019, un an în care educaţia s-a derulat în condiţii normale, respectiv pentru 2021 sunt bugetate 5,9 miliarde RON faţă de suma de 6,7 miliarde RON cheltuite în 2019.

Având in vedere importanţa acestui nivel de învăţământ, unde se pun bazele educaţiei, alocarea pentru învăţământul preşcolar şi primar trebuie substanţial crescută.

În plus,  învăţământul gimnazial are alocate în 2021 doar 4,8 miliarde RON în scădere uşoară faţă de suma cheltuită în 2020 de 4,9 miliarde RON şi în scădere importantă faţă de 2019 când s-au cheltuit 6,1 miliarde RON”, arată organizația.

„După un an de pandemie în care inechitatea în educaţie s-a accentuat şi decalajele au crescut, alocarea fondurilor trebuie să fie echitabilă şi să permită accesul egal la educaţie.

La mai puțin de o săptămână după redeschiderea școlilor, în condițiile în care redresarea învățământului din România este nu doar o urgență majoră care privește direct soarta a sute de mii de copii din actuala generație, ci și o problemă de importanță strategică, educaţia trebuie să fie o prioritate în bugetul de stat. Alocarea unui procent din Produsul Intern Brut de doar 2,5%, un procent chiar mai mic decât cel alocat în anul precedent, este inadmisibilă. Altfel, impactul real al acestei subfinanțării cronice a educației se va adăuga pierderilor de învățare acumulate în perioada de pandemie şi va condamna o întreagă generaţie de elevi”, potrivit World Vision.

Reprezentanții fundației mai arată că în aceste condiții riscul de abandon școlar este în creștere.

„Pericolul de abandon şcolar este extrem de mare în special pentru copiii din mediul rural, în condiţiile în care conform ultimelor date ale Institutului Naţional de Statistică, în zonele rurale doar 36% dintre copii merg la școală. Bugetele locale la nivelul comunităţilor rurale au alocat în mod istoric sume mici, infrastructura în mediul rural este precară,  resursă umană insuficientă, iar o mare parte dintre elevii nu au participat la şcoală în anul precedent deoarece nu au avut acces”, potrivit comunicatului.

După un an de pandemie, sub amenințarea unor rate-record de abandon școlar și a apariției unor generații subcalificate, nu trebuie să abandonăm învățământul românesc! Preocupările exprimate public pentru copiii României trebuie susţinute de fapte şi resurse financiare. Aşa dovedim grija reală pentru educaţie şi faptul că este o prioritate – prioritizând alocările înspre acest domeniu şi în bugetul de stat.“, a declarat Mihaela Nabăr, directorul executiv World Vision România.

România nu a alocat acestui domeniu niciodată, din 1995, mai mult de 4,3% din PIB. Cele 6% din PIB promise prin Legea Educației Naționale din 2011 nu au fost alocate niciodată, absolut toate administrațiile care s-au succedat preferând să modifice prevederea respectivă fie prin OUG, fie prin Legea Bugetului.

Foto: pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Ordinul comun care prevede modul în care vin elevii la școală după Paște a fost semnat. Sunt doar două scenarii și apare viziera transparentă în loc de mască, pentru profesori, acolo unde predarea „impune un contact vizual complet”

Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății care prevede felul în care vin elevii la școală după Paște a fost semnat vineri. Documentul obținut de Edupedu.ro prevede modificarea actualelor reguli…
Vezi articolul

Teza de doctorat a ministrului Bode: experții Universității Babeș-Bolyai sunt așteptați să se pronunțe săptămâna aceasta dacă demnitarul a plagiat sau nu, în urma unor verificări lansate deja – rectorul UBB Daniel David

“Mă aștept ca săptămâna aceasta să fie încheiată” o procedură prin care experții din cadrul Universității Babeș-Bolyai se vor pronunța dacă ministrul de Interne, Lucian Bode, a plagiat sau nu…
Vezi articolul

Director administrativ pentru mai multe școli, subordonat primăriilor – propunerea Asociației municipiilor la dezbaterea de marți pe proiectele legilor Educației / Cîmpeanu: Nu poate fi nici câte un director administrativ în fiecare școală

Primarul Buzăului, Constantin Toma, a propus în cadrul dezbaterii pe legile Educației ca directorul administrativ să nu fie în fiecare școală și să răspundă în fața autorităților locale, pentru că…
Vezi articolul

Evaluarea online a elevilor. Recomandarea Ministerului Educației: Utilizarea de aplicații și platforme educaționale care permit construirea, administrarea testelor și raportarea rezultatelor în timp real

„Pentru evaluarea elevilor, recomandăm utilizarea de diverse aplicații și platforme educaționale care permit construirea, administrarea testelor și raportarea rezultatelor în timp real. Se aplică la multe școli prin platformele Microsoft…
Vezi articolul