Fosta directoare și fosta contabilă a unei școli din Covasna, cercetate pentru delapidare / Prejudiciu estimat la peste 200.000 de lei

3.511 vizualizări
Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Două foste angajate ale Școlii Gimnaziale ”Tatrangi Sándor” din Ozun sunt cercetate pentru delapidare în formă continuată și alte fapte penale, fiind suspectate că au utilizat în mod repetat resursele financiare ale instituției de învățământ în interes personal, anunță We Radio Sfântu Gheorghe, care citează ziarul Háromszék, conform G4Media. 

Este vorba despre fosta directoare a școlii, Szabó Margit, și fosta contabilă a instituției, Barabás Edit Judit. Conform procurorilor, faptele s-ar fi petrecut în perioada 2018-2022, iar prejudiciul a fost estimat la 214.000 de lei.

Fosta directoare este cercetată pentru delapidare, fals în înscrisuri, fals în declarații, uz de documente false și distrugerea probelor, în timp ce fosta contabilă este urmărită penal pentru delapidare.

Citește mai mult pe G4Media.

Inspectoratului Școlar Județean Covasna a transmis că a sesizat autoritățile în 2022, contabila nu mai este angajată Școlii Gimnaziale Tatrangi Sándor Ozun, iar Szabó Margit nu mai ocupă funcția de director.

„În anul 2022, Inspectoratul Școlar Județean Covasna a fost informat despre suspiciunea de delapidare din partea unei salariate (B.E.J.) de la Școala Gimnazială Tatrangi Sándor Ozun. Ca urmare, IȘJ Covasna a hotărât începerea procedurilor legale în cazul dat. 

Ținând cont de gravitatea situației, IȘJ Covasna a sesizat organul de cercetare competent pentru verificarea și cercetarea cazului de suspiciune de delapidare. Persoana menționată mai sus (B.E.J.) nu mai este angajată Școlii Gimnaziale Tatrangi Sándor Ozun. 

De asemenea, funcția de director al școlii, după începerea procedurilor legale, nu mai este ocupată de cadrul didactic de conducere (Sz. M.) care era în funcție în anul 2022. 

IȘJ Covasna solicită personalului de conducere și de execuție din cadrul unităților preuniversitare de învățământ din județul Covasna respectarea strictă a legislației cu privire la administrarea acestor unități din punct de vedere financiar. 

În cazul menționat, sunt proceduri legale în curs în urma sesizării IȘJ Covasna. 

Având în vedere situația existentă, nu putem comunica alte date în acest caz.”

Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Hoti la drumul mare!!!Cine e de vina?Ghici?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Asociația Accept: AUR joacă ruleta rusească cu viitorul european al României / Partidul a anunțat că va depune un proiect legislativ după modelul celui maghiar care interzice educația despre gen, orientare sexuală și identitate de gen

Asociația ACCEPT solicită partidelor politice parlamentare să se distanțeze de proiectele legislative considerate ”iliberale” anunțate public de AUR, se arată într-un comunicat transmis G4Media.ro de Asociația Accept. Potrivit sursei citate,…
Vezi articolul

Colegiul  Național „Gh. Șincai” din Cluj a adoptat un proiect să renunțe la ciclul primar din cauza lipsei de spații / ISJ intervine și susține că „nu se desființează nimic” / Primăria arată că nu poate interveni

Din lipsă de spații, printr-o decizie a Consiliului Profesoral de la finalul lunii octombrie, Colegiul  Național “Gh. Șincai” din Cluj a decis să renunțe la ciclul primar, începând din noul…
Vezi articolul