Fostul secretar de stat Mihaela Popa din Ministerul Educației: Dacă cineva îmi spunea acum 10 ani că vom avea un președinte profesor cu soția profesoară din aceeași generație cu mine și că educația va fi umilită, aș fi spus că e imposibil

[jp_post_view]
Foto: Facebook.com
Mesaj al fostului secretar de stat Mihaela Popa la un an de la declanșarea grevei în învățământ. Dacă cineva îmi spunea acum 10 ani că vom avea un președinte profesor și soția sa profesoară – colegă de generație cu mine, iar că educația va fi umilită, aș fi spus că e imposibil, constată într-o postare pe Facebook Mihaela Popa, fost secretar de stat în Ministerul Educației.

Fosta demnitară scrie pe rețeaua socială la un an de la începutul celui mai mare protest al profesorilor din ultimele două decenii că ar fi crezut că e imposibil ca profesorii „să fie atât de umiliți încât să piardă vechime în muncă pentru o grevă”.

Și, continuă Popa, imposibil „să fie nevoiți să stea aproape 2 luni în grevă pentru dreptul de a supraviețui”.

  • Profesoară de matematică la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Iaşi, Mihaela Popa a fost secretar de stat responsabil cu fondurile europene în Ministerul Educației în mandatul de ministru deținut de Monica Anisie, a fost parlamentar PNL pentru două mandate și europarlamentar PDL.

„Dacă cineva, acum 10 ani, îmi spunea că vom avea un Președinte profesor din preuniversitar și soția tot profesor preuniversitar, din aceeași generație cu mine, și (…) educația atât de umilită încât să ajungem să nu mai existe profesori și în primul rând profesori de științe, și să fim pe ultimul loc la PISA și pe primul în Europa la abandon școlar, aș fi spus că este imposibil!”, scrie Mihaela Popa.

“Uite ca a fost posibil!”, conchide profesoara.

Citește și:
Mihaela Popa, fost secretar de stat în Educație: Astăzi, la Colegiul meu, sunt înscriși 500 pe 78 de locuri, 400 de copii vor pleca triști acasă. Cât o să-și mai bată joc statul de copii? De ce atâtea examene, când în vârf avem doar gângăvi, inculți și plagiatori?
Mihaela Popa, fost secretar de stat în Educație: Cine o „consiliază” pe doamna Ministru? Subiectele la BAC nu trebuie să fie „grele” sau „ușoare”, ci să verifice cunoștințele. Declarația sa ignoră realități naturale ale copilului
Mihaela Popa, fost secretar de stat în Educație: Două treimi dintre problemele de la Evaluarea Națională sunt pe sistem grilă. La BAC nu există subiecte de tip grilă. Propun Ministerului Educației ca doar o treime dintre problemele de la Evaluare să fie tip grilă, pentru a putea vedea clar cunoștințele și competențele acumulate de elevi

4 comments
  1. Întrebare retorică :
    I-a făcut doamna Popa campanie electorală in 2014 și 2019 emițătorului de vorbe goale de la Cotroceni? L-a votat?

    Atunci toate aceste lamentări pe Facebook ale d-nei fost ministru secretar de stat , sunt doar grețoase remușcări tardive.

  2. E trista dar adevarata constatarea ca invatamantul din Romania e umilit chiar prin asa zisul program pompos numit „Romania educata”. Atata vreme cat prin toate masurile luate, copiii axati pe invatatura cu performante reale nu sunt incurajati sa ramana in Romania, ci se pune semnul egal intre ei si cei cu note sub 4, adolescentele sunt incurajate sa ramana insarcinate si rasplatite financiar pentru asta, sunt incluse materii nefolositoare, pierzatoare de timp pretios, obligatorii prin trunchiul comun, si multe alte masuri luate de-a lungul timpului de ministrii educatiei, toate conduc invariabil spre pierderea materiei cenusii in defavoarea Romaniei. iar profesorii sunt, la randul lor, umiliti prin promisiuni desarte si salarii nesatisfacatoare, precum si prin acordarea prea multor drepturi unora dintre parinti si elevi (sunt nenumarate cazurile nefericite dezvaluite cu curaj de edupedu) de a pune presiuni pe profesori sub diverse forme, mai ales la gimnaziu.
    Poate asta se vrea de fapt: un popor needucat, care isi pierde treptet cultura, valorile, istoria, radacinile, este un popor usor de manipulat.

  3. Dacă aș fi văzut acest articol la finalul primului mandat, as fi zis „jos pălăria”. Acum că Mutu nu mai candidează, haideți să spunem oamenilor cine a condus 😀 …tardiv…

    1. In mod normal, n-ar fi obtinut un al doilea mandat. Dar „opozitia” i-a pus pe tava continuarea, in momentul in care au venit cu o alternativa si mai proasta.
      Alegerile, intr-o tara ideala, n-ar trebui sa mearga pe logica binara.
      Buletinul de vot ar trebui sa aiba si a treia alternativa, un pseudo-candidat, numit „Niciunul”.
      Daca „Niciunul” castiga, o luam de la capat.

      Dar Romania ne-a aratat ca se aranjeaza alegeri, la orice nivel, astfel incat sa alegi un candidat din 1-2 optiuni. De multe ori (vezi universitatile), o singura optiune, si aia proasta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Institutul pentru Cercetare Aerospațială a decis să recupereze prejudiciul de 21 de milioane de lei de la fostul șef, Cătălin Nae, cercetat de DNA pentru abuz în serviciu în formă continuată

Ministerul Cercetării anunță că Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Aerospațială Elie Carafoli – INCAS a luat decizia să se constituie parte civilă în procesul penal deschis de DNA pe numele fostului…
Vezi articolul

Datele elevilor care participă la olimpiadele de Matematică și Informatică, ce se desfășoară în acest an pe o platformă privată, sunt protejate și nu sunt folosite decât pentru organizare, susțin autoritățile

Autoritățile și organizatorii Olimpiadei Naționale de Matematică 2022 dau asigurări că datele elevilor care se înscriu într-o platformă, pusă la dispoziție de o companie privată pentru desfășurarea concursului, sunt în…
Vezi articolul

Demisia ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, solicitată de 5 parlamentari USR PLUS care acuză „nenumărate dovezi de incompetență în ultimul an și lipsă de verticalitate morală, nedemne pentru un lider al educației unei țări”

Parlamentarii USR PLUS Irineu Darău, Cosmin Poteraș, Ștefan Pălărie, Andrei Miftode și Daniel Toda solicită demisia ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a formațiunii…
Vezi articolul

Toți copiii de peste 12 ani se pot vaccina cu doza booster, în România. Doar Austria, Israel și Malta au mai decis să administreze doza a treia la această categorie de vârstă, înaintea deciziei Agenției Europene a Medicamentului

Medicul coordonator al campanie de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, subliniază, într-o conferință de presă, că doza booster deja se poate administra în România și copiilor de peste 12 ani, chiar dacă…
Vezi articolul