FOTO Cea mai modernă școală specială din țară va fi construită în Cluj din fonduri europene, anunță Consiliul Județean / Pe acoperiș vor fi o grădină senzorială și un spațiu destinat hidroterapiei

477 de vizualizări
Foto: Consiliul Județean Cluj / Facebook.com
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj anunţă că, până în aprilie 2023, ar urma să fie finalizată construirea celei mai moderne şcoli speciale din ţară, printr-o finanţare din fonduri europene, informează agenția de presă Agerpres.

„Cea mai modernă şcoală specială din ţară se construieşte la Cluj. Noul sediu al Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă, tot mai aproape de finalizare. Construirea noului sediu al Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană implementat de Consiliul Judeţean Cluj, înaintează în ritm alert. Astfel, lucrările la noul corp de clădire, alcătuit din trei zone cu funcţiuni distincte, se află într-un stadiu avansat, fiind complet realizate partea de structură şi cea de zidărie”, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de CJ Cluj.

EduPedu.ro a scris pe 14 octombrie 2020 despre construcția acestei clădiri care avea să înceapă „în perioada imediat următoare”. Potrivit știrii de la acea vreme, va exista și o zonă dedicată specialiştilor din cadrul instituţiei, special concepută pentru prevenirea apariţiei sindromului burnout sau sindromului de epuizare profesională. În ceea ce priveşte spaţiul exterior, va fi amenajat un loc de joacă şi pentru activităţi în aer liber, spaţiul verde urmând a fi complet reamenajat, inclusiv prin replantarea de noi arbori, conform unui comunicat de presă.

FOTO de pe șantierul din Cluj-Napoca
Șantierul viitoarei școli speciale din Cluj / Foto: Consiliul Județean Cluj
Viitorul sediu al Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă / Foto: Consiliul Județean Cluj

Potrivit sursei citate, noul sediu al unităţii de învăţământ va dispune de o grădină senzorială amplasată pe acoperiş, unică la nivel naţional, de un spaţiu special destinat hidroterapiei, precum şi de amenajarea unui loc de joacă şi pentru activităţi în aer liber, iar termenul maxim de finalizare a investiţiei este luna aprilie a anului 2023.

Șantierul viitoarei școli speciale din Cluj / Foto: Consiliul Județean Cluj

„A fost deja ridicată clădirea ce va găzdui cea mai modernă şcoală specială din ţară iar lucrările continuă în ritm susţinut. Ne bucură faptul că vom reuşi, cu ajutorul fondurilor europene, să oferim tinerilor cu cerinţe educative speciale condiţii optime de terapie şi studiu. Prin intermediul acestui proiect, judeţul Cluj va reprezenta un model din prisma dotărilor ultramoderne şi a beneficiilor puse la dispoziţia elevilor şi profesorilor unei şcoli speciale”, declarat, conform comunicatului, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Banii pentru copiii cu CES în 2023 / Ministerul Educației: Drepturile financiare se majorează cu 50% dacă copilul cu CES are și certificat de încadrare în grad de handicap și se aplică tuturor copiilor, nu doar celor din centrele de plasament

Copiii cu CES (cerințe educaționale speciale) beneficiază de alocația zilnică de hrană și de cea pentru rechizite școlare, cazarmament, îmbrăcăminte și încălțăminte, potrivit Hotărârii de guvern nr. 564 din 2017.…
Vezi articolul

Copiii mei, unii de 11 ani, clasa a V-a, nu citesc, nu calculează, scriu greu de mână. Ei sigur ar fi rămas repetenți în clasele 1-4, scrie Cristiana Ionescu, EDULIER

Una dintre reacțiile marcante la declarațiile ministrului Educației, despre repetenția de la clasa I, este cea a Cristianei Ionescu, fondatoarea Asociației EDULIER. Cristiana scrie, într-o postare pe contul său de…
Vezi articolul

OFICIAL Planuri-cadru liceu învățământ special, pentru elevii care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027: ani pregătitori pentru Bacalaureat, terapii educaționale obligatorii și 7 ani de liceu pentru elevii cu dizabilități de nivel grav

Noile planuri-cadru pentru învățământul liceal special, care se vor aplica începând cu generația de elevi care intră în clasa a IX-a în anul școlar 2026-2027, au fost publicate în Monitorul…
Vezi articolul

DOCUMENT Elevii din școlile speciale, trimiși în online la fel ca cei din școlile de masă. Mama unui copil cu autism: „Este absurd să ceri abilități digitale de la un copil cu handicap grav”

Ministerul Sănătății a respins solicitarea Ministerului Educației de a deschide școlile speciale și de a le permite copiilor de aici să vină fizic la ore, indiferent de scenariu. „Este absurd…
Vezi articolul

Zeci de profesori, directori și inspectori, în tabără de restanțe la Pitești timp de două zile, pentru a scrie legislația secundară și terțiară care să facă aplicabilă legea educației Deca pentru educația incluzivă – surse / Cele mai multe acte normative la care lucrează trebuiau să fie deja aprobate

Zeci de profesori, directori de școli și inspectori școlari se întâlnesc la Pitești de luni într-o tabără de lucru pentru a dezbate și elabora actele normative restante legate de educația…
Vezi articolul

Documente utile pentru învățământul la domiciliu în anul școlar 2025-2026, publicate de ISJ Buzău: Plan educațional individualizat, planificare anuală și raport de activitate 

Inspectoratul Școlar Județean Buzău a transmis o notă către școli în care reamintește procedura pentru învățământul la domiciliu în anul școlar 2025-2026 și detaliază responsabilitățile școlilor, ale profesorilor și ale…
Vezi articolul