FOTO Mii de elevi din Noua Zeelandă au ieșit vineri în străzi și lansează o acțiune de protest la nivel global împotriva schimbărilor climatice

297 de vizualizări
Foto: Facebook.com/ School Strike 4 Climate NZ
Mii de elevi din Noua Zeelandă au lansat vineri o acţiune de protest la nivel global pentru a cere măsuri mai urgente împotriva schimbărilor climatice, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Organizaţiile „School Strike for Climate” şi „Fridays for Future” şi-au unit forţele pentru a organiza protestele pentru climă din acest an, cu demonstraţii şi mitinguri planificate pe toate continentele.

„Distrugerile cauzate de inundaţii în Auckland şi de ciclonul Gabrielle au fost copleşitoare. Oamenii şi-au pierdut persoane dragi şi numeroase vieţi au fost afectate. Acestea sunt schimbările climatice”, a declarat liderul Partidului Verzilor din Noua Zeelandă, James Shaw.

„Sincer, suntem în criză de timp, iar eu mi-am pierdut răbdarea. Avem nevoie de măsuri urgente”, a subliniat el, conform sursei citate.

Foto: Facebook.com/ Mike Davidson
Foto: Facebook.com/ School Strike 4 Climate NZ
Foto: Facebook.com/ School Strike 4 Climate NZ

Tinerii din Noua Zeelandă cer renunţarea la exploatarea de combustibili fosili, reducerea vârstei de vot la 16 ani şi mai multe zone marine protejate.

Mişcarea „Fridays for Future” a fost lansată în 2018 de activista suedeză de mediu Greta Thunberg, o iniţiativă urmată rapid de zeci de mii de tineri de pe întreg globul, mai informează Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenții cer reintroducerea în legea educației a incompatibilității rector-parlamentar, posibilitatea demiterii rectorului de către senatul universitar, eliminarea condamnaților din conducerea universităților și aplicarea masteratului didactic

Studenții cer reintroducerea în legea educației a incompatibilității dintre funcția de rector și cea de parlamentar sau lider de partid. În plus, orice condamnare definitivă trebuie să atragă încetarea imediată…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor: Proiectul de HG privind decontarea cheltuielilor de transport privează elevii de drepturi și discriminează / Nu prevede sancțiuni în cazul în care operatorii nu respectă obligațiile

O propunere de hotărâre de guvern privind decontarea cheltuielilor de transport pentru elevi ridică o serie de probleme, susține Consiliul Național al Elevilor, într-un comunicat transmis EduPedu.ro. Organizația arată că…
Vezi articolul