OFICIAL Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul dual și profesional pentru anul școlar 2025-2026 / Prima etapă s-a încheiat pe 25 noiembrie, deși calendarul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 26 noiembrie. Până pe 20 decembrie, inspectoratele școlare și liceele analizează solicitările operatorilor economici

1.524 de vizualizări
Foto: Captură ordin
Calendarul pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2025-2026 a fost publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 7.436 din 19 noiembrie 2024. Până pe 20 decembrie, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ analizează solicitările operatorilor economici.

Potrivit Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, formațiunile de studiu cuprind grupe sau clase, după cum urmează (art. 23):

f) învățământul liceal, inclusiv dual: clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 26;

g) instruirea practică și pregătirea de specialitate se desfășoară pe grupe de minimum 8 elevi și maximum 15 elevi;

h) clasele din învățământul liceal tehnologic pot fi constituite din maximum 3 grupe cu calificări diferite;

De menționat este că ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial pe 26 noiembrie, deși prima etapa s-a încheiat pe 25 noiembrie, conform calendarului. Concret, etapa 1 consta în etapa de informare a inspectoratelor școlare județene / municipiului București legate de calendarul pentru stabilirea cifrelor de școlarizare.

ETAPA 1: Informarea operatorilor economici și a autorităților publice locale cu privire la Calendarul etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2025—2026

1. Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISJ/ISMB) realizează, cu sprijinul camerelor de comerț și al instituțiilor reprezentate în comitetele locale de dezvoltare a parteneriatului social, acțiuni de informare și popularizare în rândul operatorilor economici și al unităților de învățământ profesional și tehnic privind calendarul etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2025—2026. ISJ/ISMB publică pe site-ul instituției calendarul etapelor și acțiunilor pentru stabilirea cifrei de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în învățământul profesional de stat pentru anul școlar 2025—2026. Până la 25 noiembrie 2024

N O T Ă: În toate acțiunile de popularizare, precum și în anunțul publicat pe site-urile inspectoratelor școlare, operatorii economici vor fi avertizați cu privire la termenul-limită de transmitere a formularelor de solicitare de școlarizare în învățământul preuniversitar dual și în cel profesional de stat pentru a putea fi luate în considerare pentru proiectul planului de școlarizare. Până la 25 noiembrie 2024

2. ISJ/ISMB informează autoritățile administrației publice locale cu privire la rolurile acestora în stabilirea cifrei de școlarizare și încheierea contractelor de parteneriat pentru învățământul preuniversitar dual. N O T Ă: Autoritățile administrației publice locale vor fi informate cu privire la necesitatea încheierii contractelor de parteneriat pentru învățământul preuniversitar dual în perioada menționată în prezentul calendar. Până la 25 noiembrie 2024 

În cea de-a doua etapă, operatorii economici transmit la Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT) solicitările de școlarizare în învățământul preuniversitar dual.

A treia etapă presupune analiza și avizarea propunerilor de locuri în proiectul cifrei de școlarizare în învățământul profesional și tehnic. Se încheie pe 14 februarie 2025.

Ordinul ministrului Educației poate fi consultat mai jos:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Secretarul de stat Florian Lixandru, despre orele elevilor care nu dau simulările naționale: Procesul educativ să se desfășoare în condiții normale, școlile fie vor modifica programul, fie vor decala programul

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat, într-o intervenție la Radio București FM, referitor la orele elevilor care nu dau simulările naționale, că „unitatea de învățământ, practic,…
Vezi articolul

Dacă Hotărârea de Guvern cu școlile pilot este publicată rapid, lansarea unei clase sau a două clase chiar începând cu anul școlar 2020-2021 este posibilă, spune Marian Staș, inițiatorul proiectului

”Frontul îngust pentru această ofensivă, adică breșa pe care o avem de făcut este breșa curriculară”, explică în termeni militari, într-un interviu pentru Edupedu.ro, Marian Staș, fost consilier al ministrului…
Vezi articolul

Concurs de creație literară și teatrală pentru tineri, anunțat de Primăria Municipiului București, la 170 de ani de la nașterea dramaturgului Ion Luca Caragiale

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Dramaturgilor Români și Biblioteca Metropolitană București, anunță lansarea concursului de creație teatrală și literară „Scârța, scârța pe hârtie”, transmite Radio România Cultural. Titlul proiectului este…
Vezi articolul

Augustin Zegrean, fost președinte al Curții Constituționale: Declarația adoptată de Guvern pentru profesori ”are valoarea unei declarații făcute de patru politicieni, care s-ar putea ca de săptămâna viitoare să nu mai fie niciunul dintre ei în funcție” / Nu are valoare juridică, ci doar politică

Declarația adoptată de Guvern pentru angajații din Învățământ „are valoarea unei declarații făcute de patru politicieni, care, întâmplător, se află pe anumite funcții astăzi și s-ar putea ca, de săptămâna…
Vezi articolul