FOTO și VIDEO Proteste ale angajaților din Educație, organizate în județele Brașov și Timiș

[jp_post_view]
Foto: FSE Spiru Haret
Mai mulți angajați din învățământ au protestat joi, 23 martie, în județele Brașov și Timiș, pentru majorarea salariilor, potrivit Federației Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret”. Peste 250 de membri ai Sindicatului Independent al Învățământului Preuniversitar Timiș au pichetat sediul Prefecturii Timiș.

Edupedu.ro a scris marți, 22 martie, că sindicatele din educație continuă protestele în mai multe județe din țară.

Foto de la protestul din Timiș:

Foto: FSE Spiru Haret
Foto: FSE Spiru Haret
Foto: FSE Spiru Haret

Video de la protestul din Brașov:

În această dimineață, la Școala Gimnazială „Horea, Cloşca şi Crişan” Brad, județul Hunedoara, a avut loc un protest spontan.

Solicitările FSLI şi FSE „Spiru Haret” către Guvernul României:

  • „rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
  • identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
  • adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;d) aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
  • în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
  • remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
  • instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • plata suplimentară a personalului din unitățile/instituţiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile;
  • plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic”.
Informații de context

Sindicatele din învățământ încep protestele de stradă, etape obligatorii pentru declanșarea grevei generale, anunțată pentru finalul lunii mai. Prima pichetare a avut loc la Iași, pe 2 martie, anunțau aceleași organizații ale profesorilor pe 28 februarie.

O săptămână mai târziu, la finalul lunii februarie, sindicatele profesorilor au amenințat cu greva generală, ca reacție la declarațiile ministrului Ligia Deca de eliminare a salarizării din proiectul legii educației. Ele cereau plata suplimentară a echipelor din școli care lucrează pe proiecte europene și alte 8 măsuri „de urgență”


3 comments
  1. După o grevă uriașă în Los Angeles de doar trei zile (de marți până joi!), angajații în domeniul educației din California au primit mărirea salariilor cu 30%!
    https://www.g4media.ro/dupa-o-greva-uriasa-in-los-angeles-angajatii-in-domeniul-educatiei-din-california-au-primit-marirea-salariilor-cu-30.html

  2. La finalul lunii februarie, sindicatele profesorilor au amenintat cu greva generala care este amanata la finalul lunii mai. Sindicatele trag de timp, oare de ce?

    1. Trag de timp deoarece nu le mai trebuie banii din cotizatii. Pentru ca, hai sa fim seriosi, cine va mai cotiza si va mai crede in sindicate daca iar ne refuza greva generala? Eu unul nu mai dau un leu din iunie daca in mai nu porneste greva. A fi lider de sindicat inseamna o dorinta inflacarata sa lupti pt.binele celui ce-l conduci, nu sa faci blat cu ministerul. Cred ca doar in Romania poti vedea asemenea prostitutie chiar si la acest nivel. Ne plangem de fratii Tate? Fratilor, ce e-n invatamant e loverboy adevarat. Sindicatele ne declara dragostea luna de luna odata cu fluturasul, dupa care ne trimit la produs. Si de-acolo si de-acolo…numai numai sa le aducem luna de luna banii stransi Lo

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Metodologia de evaluare a profesorilor: Fișele se completează la final de semestru, iar profesorii prezintă elevilor, în prima săptămână din semestrul următor, propunerile de îmbunătățire a activității de la clasă / Fișa de feedback semestrial, modificată de minister

Evaluarea profesorilor de către elevi se realizează prin intermediul unei fișe de feedback semestrial, care este completată de către elevi în penultima săptămână a fiecărui semestru, se arată în metodologia…
Vezi articolul

Programul Național „Masă sănătoasă” începe pe 1 ianuarie 2024: Masă caldă sau pachet alimentar de 15 lei pe zi de elev / Inspectoratele școlare vor alege școlile care intră în program – proiect

 La nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar, se instituie Programul Național „Masă sănătoasă” (PNMS), începând cu 1 ianuarie 2024, care constă într-o masă caldă sau într-un pachet alimentar, în limita…
Vezi articolul

Istoricul Oliver Jens Schmitt: AUR amestecă antisemitismul cu elemente ale naționalismului ceaușist / Naționalismul și suveranismul AUR pun în pericol securitatea României într-o perioadă de agresiune rusească

Istoricul elvețian Oliver Jens Schmitt, specializat în fascismul din Europa de Est, arată într-un interviu pentru G4Media că AUR utilizează discursul antisemit și negaționist cu elemente ale naționalismului ceaușist pentru…
Vezi articolul