FOTO Subiectele de la bacalaureat primite de Nicolae Ceaușescu în 1965, când avea 47 de ani – documente publicate de Arhivele Naționale

33.602 vizualizări
Foto: Arhivele Nationale ale României
Nicolae Ceaușescu a susținut examenul de Bacalaureat în noiembrie 1965, cu doi ani înainte de a deveni șef de stat, dar când deja fusese ales prim-secretar al partidului, conform documentelor publicate de Arhivele Naționale ale României. Instituția a făcut public și cotorul diplomei de maturitate, echivalentul bacalaureatului din acea vreme. De asemenea, Ceaușescu și-a luat și diploma de licență un an mai târziu, conform documentelor.

Subiectele primite la Bacalaureat au fost câte două la Limba și literatura română și Matematică. La limba și literatura română Ceaușescu a avut de rezolvat „Caracterizarea poeziei lui Mihai Eminescu” și „Valoarea operei poetice a lui Vasile Alecsandri”.

Foto: Arhivele Nationale ale României
Foto: Arhivele Nationale ale României

După cum reiese din documentele publicate, conducătorul PCR a luat nota 10 la ambele probe:

Foto: Arhivele Nationale ale României
Foto: Arhivele Nationale ale României

Diploma de Bacalaureat a fost obținută la Școala medie nr 10 din București, actualul Colegiu Național „Școala Centrală”.

Foto: Arhivele Nationale ale României

Conform documentelor publicate de Arhivele Naționale, Ceaușescu absolvise cu un an înainte, în 1964, Școala Superioară de Partid „Ștefan Gheorghiu”, iar doi ani mai târziu, în 1966, solicită ministrului Învățământului să-și susțină examenele de echivalare a studiilor la Institutul de Științe Economice, actuala Academie de Studii Economice București. Acolo „tovarășul” obține 10 la toate probele.

Foto: Arhivele Nationale ale României
Foto: Arhivele Nationale ale României


9 comments
  1. licenta la 1 an dupa bac. se stie ca e facatura. nu a facut nici liceu nici facultate. nici nu stia cum arata.un impostor. la fel ca cei care au emis actele

  2. Revoluția autentic a Românească inca nu a reusit sa schimbe metehnele aristocrației de moștenire Proletaro-Patriotarde. Tendința este sa ne obișnuim cu mediocritatea deoarece reprezinta majoritatea. Mai grav ar fi sa avem politicieni învățați si cu multiple abilități dar egoiști și trădători. Deocamdată se trăiește într-o dulce armonie de rontait cascavalul. De aceea avem nevoie de un Parlament cat mai stufos si o Democratura cat mai ambiguă pentru a se putea perpetua această stare de neputința si ipocrizie. Înainte de Revoluție credeam ca este o stare specifică Comunismului însă se pare ca este o stare specifică a Europei.

  3. Interesant! Dar cred cu tărie ca după 1990 bătaia de joc a fost și mai mare, sunt foarte mulți analfabeți cu tot felul de diplome obținute cu bani sau cu relații, ei ocupa funcții importante in politica ,in școală, in locuri călduțe pe salarii de mii de euro , plătite de noi.

  4. Ar fi interesant sa publicați același documente ale lui Ciuca, Câți, Iohannis etc. ăștia cu doctorate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

SURSE Divergențe între ministerele Educației și Sănătății în legătură cu regulile din școli, cu 4 zile înainte de revenirea la cursurile fizice / Echipa lui Voiculescu insistă pe distanțare, Cîmpeanu amenință că nu semnează ordinul

Școlile așteaptă semnarea de către miniștrii Vlad Voiculescu și Sorin Cîmpeanu a ordinului comun cu regulile clare care trebuie respectate din 8 februarie, când o mare parte a copiilor vor…
Vezi articolul

Liderul sindical Marius Nistor, despre rezolvarea inechităților salariale: Un director adjunct al unei școli ar trebui să primească în plus 1600 de lei pentru a ajunge la salariul unui profesor cu grad didactic I, cu vechime peste 25 de ani și studii superioare de lungă durată

„Salariul unui profesor cu grad didactic I, cu vechime peste 25 de ani și studii superioare de lungă durată trebuie să fie punctul de plecare pentru majorarea salariilor directorilor de…
Vezi articolul

Iulian Cristache, federația părinților: Următorul an școlar va fi în procent semnificativ compromis / În învățământul primar va fi un adevărat dezastru / Ghidul Ministerului Sănătății prevede ca până la 11 ani copiii nu au voie să poarte mască

„Următorul an școlar va fi în procent semnificativ compromis”, susține Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi. Acesta a declarat la TVR că în opinia sa „în învățământul…
Vezi articolul

Mobilitate profesori 2026-2027. Cele 20 de activități pe care le au de realizat toate școlile până la finalul lunii februarie, explicate de Inspectoratul Școlar Maramureș: de la elaborarea ofertei şcolii și până la proiectul de încadrare cu personal didactic de predare – document

Activitățile pe care le au școlile de desfășurat în perioada ianuarie-februarie au fost explicate de către Inspectoratul Școlar Județean Maramureș. Este vorba despre stabilirea disciplinelor opționale, constituirea tuturor posturilor, listele…
Vezi articolul