FOTO Sute de elevi dintr-o școală din Mizil, evacuați după un anunț referitor la prezența unui „element de muniție din al Doilea Război Mondial” – ISU Prahova

2.190 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
În total, 481 de preșcolari și școlari, cadre didactice și personal auxiliar din cadrul Școlii nr. 1 din Mizil au fost evacuați astăzi preventiv, după un anunț referitor la prezența unui element de muniție din cel de-al Doilea Război Mondial, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.

Elementul de muniție a fost găsit într-o anexă a școlii în timp ce se executau lucrări de reparații.

La fața locului au fost mobilizate o echipă pirotehnică pentru ridicarea muniției, o autospecială și o ambulanță.

Până la sosirea echipei pirotehnice, s-a procedat la evacuarea copiilor și la balizarea zonei, au precizat autoritățile. Încă nu a fost comunicat și despre ce fel de muniție este vorba.


3 comments
  1. Postați va rog comentările. După cate știm, în România ar trebui sa fie democrație. Atata timp cât nu te exprimi vulgar sau injurios, nu aveți motiv sa ne cenzurați opiniile.

    1. Ai dreptate ori cum mai e o lună și se termină școală nu înțeleg de ce ei vor so deschidă din nou

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un proiect prin care copiii sunt încurajați să meargă pe jos la școală a reușit să crească într-un an cu 150% numărul elevilor care nu folosesc mașina pentru a veni la cursuri, potrivit profesorilor organizatori

Peste 550 de voluntari, printre care profesori, medici, actori, sportivi, politicieni, ziarişti şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, au fost implicaţi în derularea Programului Pedibus, lansat în primăvara anului trecut de…
Vezi articolul

Evaluarile Naționale de la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a – metodologie 2026 / Ministrul Daniel David: Am accentuat să nu rămână o simplă testare. Adică vreau să văd că aceste rezultate se întorc la școală și școala înțelege cum stă, prin raportare la alte școli din județ și din țară, școala are grijă ca aceste informații să ajungă la copil și la familie

Schimbările importante la metodologia Evaluărilor Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au fost prezentate detaliat de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Acesta a spus…
Vezi articolul

Studenții de la Universitatea Babeș-Bolyai anunță proteste după ce conducerea a respins suplimentarea fondului de burse, diminuat prin Legea 141 / Rectorul autosuspendat Daniel David afirma anterior că universitățile pot sprijini bursele din venituri proprii

Organizația Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai anunță că „se alătură protestului din data de 11.09.2025 și va continua demersurile și protestele atât timp cât va fi necesar”, în urma unui refuz…
Vezi articolul