FOTOREPORTAJ G4Media: Curțile școlilor, cu lacăt în vacanță, deși ar trebui să fie deschise conform legii / Ce se întâmplă în cele 6 sectoare ale Capitalei

[jp_post_view]
Spații exterioare și terenuri de sport ale școlilor din București ce ar trebui deschise copiilor în timpul vacanței și în afara orelor de program / Foto: G4Media.ro
Din luna ianuarie, legislația națională cere ca spațiile exterioare de sport ale școlilor de stat să poată fi folosite de toți copiii chiar și după orele de curs și în vacanță. Lucrurile arată cu totul diferit în realitate. Reporterii G4Media au fost la mai multe școli și licee din București și din Constanța, pentru a vedea în ce măsură este respectată legea, după ce toate instituțiile de învățământ din țară au primit câteva luni pentru a se conforma.

Conform legii, atât copiii cât și tinerii de peste 18 ani înscriși la liceu sau la o școală profesională au dreptul la acces gratuit în curțile oricărei școli, iar unitățile de învățământ au primit un termen de 120 de zile pentru a introduce regulamente de funcționare cu prevederile necesare, precum și un orar de acces care să includă și timpul după orele de program, zilele libere și vacanțele școlare.

Realitatea este cu totul diferită. Reporterii G4Media au vizitat și verificat aleatoriu aproape 20 de școli din toate cele 6 sectoare, aflate oficial pe listele solicitate de G4Media.ro primăriilor de sector, care figurează oficial ca fiind deschise.

Ce am întrebat? Înainte de a porni verificarea pe teren, am pus administrațiilor locale ale sectoarelor următoarele întrebări: dacă sunt școli care au curțile și terenurile de sport deschise în timpul vacanței conform legii, care sunt acestea, respectiv lista lor, și dacă au primit refuzuri de la directori/conduceri pe care le-au acceptat.

Ce am verificat? Am verificat aleatoriu școlile, pe baza listelor puse la dispoziție de sectoarele 2, 3, 4, 5 și 6, cu excepția sectorului 1 care nu a trimis nicio evidență. Sectorul 1 nu ne-a pus la dispoziție decât un număr total de școli, fără a detalia care sunt acestea, deși am solicitat explicit această informație. În consecință, am eliminat-o din cercetarea de pe teren. Toate celelalte sectoare au trimis o listă mai mică sau mai mare de școli.

Sectorul 2. Două școli verificate și Colegiul Mihai Viteazul, toate închise accesului. Terenul de la Școala gimnazială nr. 77, cu club sportiv, cu lacăt pe poartă

Primăria Sectorului 2, condusă de primarul USR Radu Mihaiu, coleg de partid cu inițiatorul legii, susține că 28 de unități de învățământ sunt deschise încă din 2021, prin hotărâre de consiliu, înainte de adoptarea legii. În realitate, din trei unități de învățământ verificate, niciuna nu avea terenurile deschise. Aceste școli sunt: Școala gimnazială nr. 77, Școala gimnazială „Iancului” și Colegiul Național „Mihai Viteazul”. „La Sectorul 2, Radu Mihaiu este un du-te – vino continuu, o joacă de-a șoarecele și pisica, ce deschid ei, vin directorii și închid în urma lui, după o lună. La nivel de București, sunt niște aberații. Este destul arbitrar procesul”, a sintetizat situația Tudor Pop.

Citește articolul integral pe G4Media.ro.


4 comments
  1. Din toate problemele sistemului școlar, cred că faptul că sunt închise curțile școlilor vara e cea mai neimportantă.

  2. Frumos intenționată legea. Că noi am copilărit în curtea școlii. Dar acum nu mai sunt generațiile de atunci.
    Copiii sunt delăsători și nu se îngrijesc de locul unde stau și își petrec timpul. Băncile unde stau de regulă sunt vandalizate, mâzgălite, semințe, chiștocuri și pahare și sticle peste tot(cu coșul de gunoi gol, lângă).
    Cine curata după ei? Cine repara și din ce bani? Femeile de serviciu? Stă gardianul să faca rondul printre ei? Școlile și așa abia au bani de consumabile…

    1. Stai să vezi primul caz în care se injectează unul în curtea școlii. Vor afla instantaneu că e de vină școala că a lăsat porțile deschise.

      1. Exact! Legea să se aplice când vor veni părinții în curtea școlii să supravegheze minorii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației anunță că a trimis la Guvern proiectele de înființare a Institutului de Științe ale Educației și a Centrului Național pentru Curriculum, la un an după ce le-a pus în consultare publică / Reforma instituțională promisă de legile educației Deca-Iohannis, zero până acum

Proiectele de hotărâri de guvern (HG) de reînființare a Institutului de Științe ale Educației (IȘE) și de înființare a Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare (CNCE) au fost trimise la…
Vezi articolul

Banii pentru copiii cu CES în 2023 / Ministerul Educației: Drepturile financiare se majorează cu 50% dacă copilul cu CES are și certificat de încadrare în grad de handicap și se aplică tuturor copiilor, nu doar celor din centrele de plasament

Copiii cu CES (cerințe educaționale speciale) beneficiază de alocația zilnică de hrană și de cea pentru rechizite școlare, cazarmament, îmbrăcăminte și încălțăminte, potrivit Hotărârii de guvern nr. 564 din 2017.…
Vezi articolul

Atribuții sporite pentru UEFISCDI, instituția care administrează o bună parte din banii pentru cercetare și învățământul superior, pentru a ajuta alte instituții în accesarea fondurilor prin PNRR – proiect de ordonanță

Instituția guvernamentală care administrează în bună parte finanțarea cercetării și a învățământului superior, UEFISCDI, urmează să primească noi atribuții, prin lege, pentru a putea asista alte instituții publice și private…
Vezi articolul

Liderul sindical Marius Nistor, despre propunerea ministrului ca Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a să includă mai multe discipline: Este importantă şi Fizica, este importantă şi Chimia. Nu poți să limitezi totul doar la Română și Matematică

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, referitor la propunerea lui Daniel David ca Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a să includă mai multe…
Vezi articolul

Academia Oamenilor de Știință anunță că membrii săi au decis diminuarea cu 20% a indemnizaţiei lunare / Academia, criticată dur pentru lipsa de producție relevantă și pentru sinecurile generoase / Sindicalistul Anton Hadăr e nr. 2 în Academie

Academia Oamenilor de Ştiinţă din România (AOSR) a anunţat, miercuri, că membrii săi au decis să-şi diminueze cu 20% indemnizaţia lunară, sumele rezultate putând fi utilizate pentru finanţarea unor proiecte…
Vezi articolul

Două ore pe săptămână pentru limba modernă 2 la liceu, cer mai mulți profesori de franceză, într-un Memoriu adresat ministrului Educației: Cu o singură oră, elevii pierd ritmul de învățare, se transmite mesajul că limba franceză este secundară, opțională, neesențială

Mai mulți profesori de limba franceză din învățământul preuniversitar și universitar solicită două ore pe săptămână pentru limba modernă 2, într-un Memoriu adresat ministrului Educației și Cercetării. Aceștia susțin că…
Vezi articolul