Fragmente arhaice ale galaxiei Calea Lactee, descoperite de telescopul spațial Gaia. Cele două grupe de stele primitive se rotesc și au masa a 20 de milioane de sori

79 de vizualizări
Foto: esa.int
Telescopul spaţial Gaia, care are drept misiune cartografierea Căii Lactee, a identificat două grupe de stele primitive în inima galaxiei noastre, care s-ar afla la originea formării sale în urmă cu peste 12 miliarde de ani, potrivit unui studiu publicat recent, informează AFP, conform Agerpres.

Aceşti doi ”curenţi stelari” cu o mişcare de rotaţie ordonată, având fiecare masa a 10 milioane de sori, sunt similari cu ”primele blocuri de construcţie” ale străvechii inimi a Căii Lactee, locul unde s-au născut primele stele înainte ca galaxia să crească şi să capete forma actuală de spirală, a precizat pentru AFP Khyati Malhan, din cadrul Institutului Max Planck de astrofizică din Germania.

”Este pentru prima dată când reuşim să identificăm fragmente din această protogalaxie”, botezate Shakti şi Shiva, de la numele zeilor hinduşi ”a căror uniune a dat naştere cosmosului”, a detaliat autorul principal al acestui studiu publicat în The Astrophysical Journal.

Sonda Gaia a Agenţiei Spaţiale Europene (ESA), care operează de 10 ani la o distanţă de 1,5 milioane de kilometri de Terra, a creat în 2022 o hartă 3D cu poziţia şi mişcările a peste 1,8 miliarde de stele.

Această hartă a permis identificarea unei populaţii de stele supranumite ”biată inimă bătrână”, din cauza vârstei lor înaintate – determinată de o slabă metalicitate (un indicator chimic al vârstei unei stele) – şi al amplasării lor centrale.

Este o etapă importantă pentru arheologia galactică, care are drept obiectiv reconstituirea diferitelor epoci din istoria Căii Lactee ”în aceeaşi manieră în care arheologii reconstitui istoria unui oraş”, a explicat Institutul Max Planck într-un comunicat.

Modelul de evoluţie al Căii Lactee presupune astfel ”un vechi oraş central înconjurat de cartiere mai recente”, potrivit institutului.

Dar ”cu cât ne retragem în timp şi spaţiu, cu atât mai mult tabloul istoriei galactice se estompează”, a subliniat Khyati Malhan.

Astronomii au analizat aşadar această inimă arhaică identificată în 2022. Au folosit un eşantion de 6 milioane de stele, cărora le-au studiat compoziţia chimică şi poziţia folosindu-se şi de inteligenţa artificială.

Au identificat de asemenea doi ”curenţi stelari”, Shakti şi Shiva, formaţi în urmă cu 12-13 miliarde de ani, în primele stadii ale Căii Lactee.

În mod surprinzător, stele din care sunt alcătuiţi au o metalicitate anormal de ridicată pentru o vârstă atât de mare. Este probabil un semn care indică crearea lor de o generaţie anterioară de stele. În timp ce mureau, această generaţie a eliberat elementele chimice care au ”însămânţat” gazul interstelar din care au luat naştere Shakti şi Shiva.

”A aduce lumină asupra copilăriei galaxiei noastre este una dintre misiunile Gaia, pe cale să fie dusă la îndeplinire”, a spus Timo Prusti, responsabil ştiinţific al proiectului ESA. Chiar dacă va fi dificil de ”găsit embrionul” iniţial al Căii Lactee, a adăugat Khyati Malhan. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Liderul sindical Marius Nistor critică procedura prin care profesorii ar trebui să declare meditațiile, pusă în dezbatere publică: A veni și a cere de la cine dai meditații din ce clasă și alte date suplimentare, a veni cu un responsabil care să urmărească procedura e deja prea mult. Era necesară o simplă declarație

Liderul Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, spune că procedura prin care profesorii din școli și licee ar urma să declare în fiecare an cu cine fac meditații este prea…
Vezi articolul

Răspunderea pasată în cazul eliminării autorizației ISU dintre condițiile de acreditare a școlilor. Șeful ARACIP: Cred că ar trebui ca lumea să facă presiune pe ISU să închidă școlile, grădinițele, after-schoolurile fără autorizații

„Cred că ar trebui ca lumea să facă presiune nu pe ARACIP, ci pe ISU să închidă spațiile” fără aviz de securitate la incendiu. Declarația a fost făcută pentru Edupedu.ro…
Vezi articolul

Noua lege a minorităților naționale din Ucraina – prevederile privind educația: Este declarat dreptul la studiu în limba minorităților, dar articolele detaliate fac trimitere la Legea ucraineană a educației și produc nemulțumiri

Noua lege ucraineană a minorităților naționale, adoptată cu câteva zile în urmă și primită pe un ton critic la București, abordează chestiunile legate de educație, în contextul drepturilor minorităților, însă…
Vezi articolul

Ministrul Dezvoltării dă asigurări că programul de construire a creșelor va continua în 2025 / Se opresc noi investiții prin CNI: săli de sport și cinema, cămine culturale și complexuri sportive

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), Cseke Attila, a inaugurat, marţi, o nouă creşă în municipiul Piatra-Neamţ, în cadrul programului guvernamental „Sfânta Ana”, ocazie cu care a dat asigurări…
Vezi articolul