Franța. Salariile profesorilor sunt în scădere de 40 de ani / Președintele Emmanuel Macron ar urma să anunțe joi noi stimulente financiare

510 vizualizări
Foto: Freepik.com
Salariile profesorilor din Franța sunt în scădere din anii 1980, situație care nu a fost stopată în pofida indexărilor succesive, transmite agenția AFP, citată de boursorama.com, în condițiile în care președintele Emmanuel Macron urmează să abordeze acest subiect joi, potrivit G4Media.ro.

Cât câștigă profesorii? Salariul profesorilor evoluează progresiv pe parcursul carierei lor, în funcție de gradul pe care îl au. În plus, există diverse prime, comune tuturor (de exemplu, indemnizația de monitorizare a elevilor) sau legate de sarcini specifice (de exemplu, prima de profesor principal).

Salariul mediu lunar net al cadrelor didactice din sectorul public în 2020 a fost de 2.596 de euro, conform ultimului bilanț social publicat de Ministerul Educației (inclusiv bonusurile și indemnizațiile), cu disparități majore între cadrele didactice, în funcție de statut, vechime etc. Astfel, salariul a fost de 2.397 de euro în învățământul primar și de 2.774 de euro în învățământul secundar; și de 2.635 de euro pentru profesorii titulari, față de 1.948 pentru profesorii contractuali, conform sursei citate.

Potrivit aceleiași surse, la numirea în funcție, după anul de probă, un profesor școlar sau un profesor autorizat (Capes) primește 1.698 de euro net pe lună, fără prime (puțin peste 1.920 de euro cu prime).

Citește mai mult pe G4Media.ro.
Citește și:
Creșteri salariale de sute de euro pentru profesorii francezi debutanți și pentru cei aflați la mijlocul carierei, în discuții între sindicatele și Guvernul din Franța / Cel mai mic salariu net ar urma să fie aproape 2.100 de euro
Salarii de cel puțin 2.000 de euro net pentru profesorii francezi debutanți și creșteri de minim 10% la sută pentru restul – măsurile Guvernului din Franța, cu aplicare din septembrie 2023
Președintele francez, Emmanuel Macron, promite salarii de cel puțin 2.000 de euro net pentru profesorii debutanți


1 comment
  1. Una e sa scadă de la 2700 eur și alta de la 700 la noi..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

O școală cu promovabilitate 100% și abandon școlar zero, cu 420 de elevi, a fost desființată politic și absorbită de una cu 300 de elevi. Profesorii au contestat decizia politicienilor locali și a inspectoratului școlar în instanță

O școala Gimnazială din Vatra Dornei, județul Suceava, cu promovabilitate 100% și abandon școlar zero, cu 420 de elevi, a fost desființată politic și absorbită de una cu 300 de…
Vezi articolul

Cum vor fi ajutați copiii cu CES, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar. Părinții trebuie să aleagă una dintre formele de sprijin: Vouchere educaționale nou introduse sau alocația de hrană și cazarmament – surse

Toți copiii cu cerințe educaționale speciale (CES), inclusiv cei cu dizabilităţi, din școlile de masă sau speciale, de stat şi particulare vor putea beneficia vouchere educaţionale în cuantum fix sau…
Vezi articolul

Directorul Sorin Hagiu: Sub semnătura lui Daniel David s-a luat decizia să avem mai mulți copii la clasă. În rural există copii, în aceeași clasă, de niveluri diferite, iar profesorii ar trebui să lucreze diferențiat cu fiecare dintre ei. Acest lucru este, practic, imposibil de făcut într-o clasă cu 30 de copii

Sorin Hagiu, directorul Școlii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, a vorbit despre efectele creșterii numărului de copii la clasă. „Aceste generații de copii au nevoie să stabilească o relație emoțională…
Vezi articolul

Material susținut de NextLab.tech

INTERVIU Gabriela Cobel, profesor de fizică: Am construit împreună, am învățat împreună și am făcut tot felul de roboți, iar pentru ceea ce nu am știut, primii mei profesori au fost elevii. Au venit și în vacanță la clubul de robotică

Din dorința și pasiunea elevilor pentru ceva nou, Gabriela Cobel, profesor de fizică și director adjunct la Școala Gimnazială „George Coșbuc” din Sighetu Marmației, a înființat în aprilie 2023 un…
Vezi articolul

Ministerul Educației: 73,12% dintre absolvenții de clasa a VIII-a prezenți la Evaluarea Națională 2019 au luat note peste 5. Cel mai mic procent din ultimii 5 ani

Ministerul Educației anunță că a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională de absolvenții clasei a VIII-a (înainte de contestații), sesiunea 2019. „Situația statistică generală relevă că dintre cei 146.105 candidați…
Vezi articolul