Franța și Europa lansează cartografierea Universului cu 4MOST, „ochiul” telescopului VISTA din Chile: primele date arată mii de galaxii și stele analizate într-o singură noapte

83 de vizualizări
Foto: 4most.eu
4MOST, o instalație spectroscopică atașată de telescopul Observatorului european VISTA, amplasat în Chile, a furnizat primele sale analize în această săptămână, dând startul unei vaste cartografieri a unor regiuni mari ale bolții cerești, a anunțat marți Centrul Național de Cercetări Științifice din Franța (CNRS), citat de AFP, potrivit Agerpres.

Sâmbătă, VISTA, cel mai mare telescop din lume cu oglinda sa de 4,1 metri în diametru, a captat o lumină intermitentă înregistrată în spectre luminoase de către 4MOST, un instrument dezvoltat în mare parte de echipele de cercetători de la CNRS, Universitatea Claude Bernard Lyon 1 și ENS Lyon

„Am plasat 4MOST pe telescopul VISTA, conectându-l de acesta prin 2.400 de fibre optice, care ne permit să analizăm în același timp 2.400 de obiecte cosmice diferite, adică stele și galaxii”, a explicat Florence Laurent, ingineră la CNRS.

„Când captăm lumina, folosim timpi de expunere de 20 de minute, pentru ca elementele să fie suficient de luminoase pentru a fi înregistrate, iar apoi traducem lumina într-un spectru pentru a putea cunoaște compoziția chimică a elementelor, viteza lor, temperatura lor, toate caracteristicile spectroscopice ale acestor stele și galaxii”, a adăugat ea.

Fiecare punct luminos reperat este așadar descompus imediat și transcris într-o bandă de culori, fiecare dintre acestea corespunzând unei informații.

Lumina captată pe 18 octombrie a permis observarea galaxiei Sculptorul (NGC252), a roiului globular NGC288 – vechi de peste 13 miliarde de ani, apărut în timpul nașterii Căii Lactee – și a peste 2.000 de alte surse, printre care se numără stele din galaxia noastră ‘a căror temperatură, masă, diametru, viteză, vârstă și compoziție chimică sunt de acum cunoscute’, precizează un comunicat de presă publicat de CNRS.

„4MOST a realizat simultan spectrele a peste 100 de galaxii, aflate la o distanță de până la 10 miliarde de ani-lumină pentru a evalua distanța, mișcarea, evoluția și găurile negre din centrul acestora”.

Proiectul a fost lansat în 2010, iar cercetătorii francezi au jucat un rol central în dezvoltarea acestui instrument european. Două dintre cele trei spectrografe ale sale „au fost realizate de Centrul de Cercetare în Astrofizică din Lyon (CNRS/ Universitatea Claude Bernard Lyon 1/ ENS Lyon)”, a precizat comunicatul CNRS.

Misiunea instrumentului 4MOST este programată să aibă o durată de 15 ani, în timpul căreia, în toate nopțile, telescopul VISTA îi va oferi în permanență datele luminoase care îi alimentează spectrografele.

„El va crește de 10 ori capacitatea noastră de a cartografia regiuni mari ale bolții cerești. Cantitatea de măsurători fizice pe care le vom obține asupra unor obiecte atât de îndepărtate este cu adevărat impresionantă!”, a concluzionat Johan Richard, astronom și cercetător la Universitatea Claude Bernard Lyon 1. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere la liceu 2023. Profesorul Cătălin Ciupală, despre ierarhia pe baza rezultatelor de la Evaluarea Națională: Vor fi destul de mulți elevi cu aceleași medii pe ultimele locuri. Nota la limba română va decide dacă mergi la mate-info sau la științe

Profesorul Cătălin Ciupală a declarat pentru Edupedu.ro că la admiterea la liceu „vor fi destul de mulți elevi cu aceleași medii pe ultimele locuri, vor fi greu de departajat”. În…
Vezi articolul

Partidul de guvernământ din Italia elaborează un proiect de lege pentru a „proteja” scenele Nașterii Domnului din școli. Proiectul urmărește să ia măsuri împotriva școlilor care organizează festivități generaliste în perioada sărbătorilor

Partidul de extremă-dreapta aflat la putere în Italia a identificat un nou câmp de luptă în războiul său pentru protejarea „rădăcinilor culturale” ale țării: Scena Nașterii Domnului din școli, scrie The Guardian. Un…
Vezi articolul