Franța și Europa lansează cartografierea Universului cu 4MOST, „ochiul” telescopului VISTA din Chile: primele date arată mii de galaxii și stele analizate într-o singură noapte

80 de vizualizări
Foto: 4most.eu
4MOST, o instalație spectroscopică atașată de telescopul Observatorului european VISTA, amplasat în Chile, a furnizat primele sale analize în această săptămână, dând startul unei vaste cartografieri a unor regiuni mari ale bolții cerești, a anunțat marți Centrul Național de Cercetări Științifice din Franța (CNRS), citat de AFP, potrivit Agerpres.

Sâmbătă, VISTA, cel mai mare telescop din lume cu oglinda sa de 4,1 metri în diametru, a captat o lumină intermitentă înregistrată în spectre luminoase de către 4MOST, un instrument dezvoltat în mare parte de echipele de cercetători de la CNRS, Universitatea Claude Bernard Lyon 1 și ENS Lyon

„Am plasat 4MOST pe telescopul VISTA, conectându-l de acesta prin 2.400 de fibre optice, care ne permit să analizăm în același timp 2.400 de obiecte cosmice diferite, adică stele și galaxii”, a explicat Florence Laurent, ingineră la CNRS.

„Când captăm lumina, folosim timpi de expunere de 20 de minute, pentru ca elementele să fie suficient de luminoase pentru a fi înregistrate, iar apoi traducem lumina într-un spectru pentru a putea cunoaște compoziția chimică a elementelor, viteza lor, temperatura lor, toate caracteristicile spectroscopice ale acestor stele și galaxii”, a adăugat ea.

Fiecare punct luminos reperat este așadar descompus imediat și transcris într-o bandă de culori, fiecare dintre acestea corespunzând unei informații.

Lumina captată pe 18 octombrie a permis observarea galaxiei Sculptorul (NGC252), a roiului globular NGC288 – vechi de peste 13 miliarde de ani, apărut în timpul nașterii Căii Lactee – și a peste 2.000 de alte surse, printre care se numără stele din galaxia noastră ‘a căror temperatură, masă, diametru, viteză, vârstă și compoziție chimică sunt de acum cunoscute’, precizează un comunicat de presă publicat de CNRS.

„4MOST a realizat simultan spectrele a peste 100 de galaxii, aflate la o distanță de până la 10 miliarde de ani-lumină pentru a evalua distanța, mișcarea, evoluția și găurile negre din centrul acestora”.

Proiectul a fost lansat în 2010, iar cercetătorii francezi au jucat un rol central în dezvoltarea acestui instrument european. Două dintre cele trei spectrografe ale sale „au fost realizate de Centrul de Cercetare în Astrofizică din Lyon (CNRS/ Universitatea Claude Bernard Lyon 1/ ENS Lyon)”, a precizat comunicatul CNRS.

Misiunea instrumentului 4MOST este programată să aibă o durată de 15 ani, în timpul căreia, în toate nopțile, telescopul VISTA îi va oferi în permanență datele luminoase care îi alimentează spectrografele.

„El va crește de 10 ori capacitatea noastră de a cartografia regiuni mari ale bolții cerești. Cantitatea de măsurători fizice pe care le vom obține asupra unor obiecte atât de îndepărtate este cu adevărat impresionantă!”, a concluzionat Johan Richard, astronom și cercetător la Universitatea Claude Bernard Lyon 1. 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David, explicații despre reforma propusă în învățământul rural: În cazul satelor izolate, școlile care au performanțe slabe se pot conecta online cu școli foarte performante de la orașe / În campusuri rurale copiii ar putea sta de lunea până joia sau vinerea

Ministrul Educației Daniel David a explicat cu exemple concrete cele trei modele de reformă pentru învățământul din mediul rural, propuse în raportul său de diagnoză QX, publicat recent. Într-o intervenție…
Vezi articolul

Sondaj INSCOP, „Reperele Nostalgiei”: Aproape jumătate dintre români cred că se trăia mai bine comunism. Aceștia au peste 60 ani, educație primară și nivel redus de trai / Școala e pe locul trei ca sursă de informare privind regimul comunist

Sondajul „Percepția populației cu privire la regimul comunist. Reperele nostalgiei”, realizat de INSCOP Research, la comanda Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) arată că peste 48% dintre români…
Vezi articolul

Directoarea Manuela Matits, apel la solidaritate către managerii din școli din țară: Consider inuman să fim obligați să predăm 14 ore. Mii de profesori tineri riscă să fie disponibilizați, nu putem rămâne tăcuți

Directoarea Manuela Matits de la Școala Gimnazială Săcălaz, județul Timiș, face un apel public la solidaritate către toți directorii de școli din țară, în contextul noilor propuneri de normare care…
Vezi articolul