Franța va testa 300.000 de elevi săptămânal cu prelevare de salivă pentru a putea ține școlile deschise și a controla răspândirea COVID-19

712 vizualizări
Foto: Pexels.com
Aproximativ 300.000 de elevi francezi vor fi supuşi săptămânal testelor antigen pentru COVID-19 cu prelevare din salivă, pentru a controla evoluţia patogenului şi a putea ţine şcolile deschise, a anunţat miercuri ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, citat de EFE, preluat de Agerpres.

În intervenţia sa în faţa Senatului francez, Olivier Veran a precizat că opţiunea testelor antigen cu probe de salivă a fost avută în vedere, pentru a nu îi perturba prea mult pe cei mici şi a evita introducerea de beţişoare în fosele nazale.

  • „Categoria prioritară sunt copiii şcolarizaţi pentru a identifica, fără a-i deranja prea mult, cazurile pozitive cu scopul de a prezerva şi proteja şcolile, care dorim să rămână deschise cât mai mult timp posibil”, a spus ministrul, care a reiterat că se încearcă evitarea unui lockdown strict, precum cel din martie 2020.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Citește și: Un milion de copii și profesori vor fi testați pentru COVID pe lună în Franța, țară care menține școlile deschise


3 comments
  1. Cand a deschis scolile, domnul Campeanu ne tot dadea exemplu Franta. De ce nu urmeaza exemplul francez pana la capat? Dorim sa avem scolile deschise, foarte bine, dar nu ne putem opri aici in conditiile date. Ar trebui sa ne dorim sa avem si copiii sanatosi in scolile noastre deschise, nu, domnule ministru? Nu doar sa iesim in presa si sa ne laudam ca noi nu avem niciun caz in scoli… normal ca nu avem niciun caz daca nu testam niciun copil 🙂

  2. De ce nu se folosesc astfel de teste și pentru elevii din România? Cele cu proba din nas provoacă durere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Reacție dură a expertului Șerban Iosifescu, la cenzura aplicată de ministrul Educației: Actuala situație, în care ministrul vrea de la cercetare numai confirmarea deciziilor, demonstrează că politicienii nu dau doi bani pe cercetare. Burta din care iau deciziile este cea mai tare!

Reacție dură a cercetătorului în științele educației și expertului educațional Șerban Iosifescu în cazul de cenzură aplicată de ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, unui răspuns de presă pentru Edupedu.ro…
Vezi articolul

Eduard Novak, propunerea pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, singurul campion paralimpic din istoria României: Sportul mă defineşte, mă determină să-mi depăşesc orice limită

Eduard Novak, propunerea UDMR pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, este preşedintele Federaţiei Române de Ciclism şi singurul campion paralimpic din istoria României. Novak, în vârstă de 44…
Vezi articolul

Ministerul Educației confirmă ca ARACIP a fost desființată de noua lege a Educației, dar susține că aceeași agenție „funcționează legal” în baza unui ordin de ministru

Ministerul Educației a dat o precizare Agenției naționale de presă Agerpres în legătură cu funcționarea Agenției Române pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, în condițiile în care Edupedu.ro a scris…
Vezi articolul