Studiu: Bioluminiscența a apărut prima dată la animale, cu cel puțin 540 de milioane de ani în urmă

141 de vizualizări
Foto: © PawelGPhoto | Dreamstime.com
Bioluminiscenţa a apărut pentru prima dată în rândul animalelor cu cel puţin 540 de milioane de ani în urmă, sugerează un nou studiu, informează DPA, potrivit Agerpres.

Studiul, care s-a concentrat pe un grup străvechi de nevertebrate marine denumite octocorali, care includ şi „coralii moi”, a vizat vieţuitoare care au precedat cu aproape 300 de milioane de ani cel mai vechi exemplu anterior datat al acestei trăsături.

  • Studiul a fost publicat în revista Proceedings of the Royal Society B Biological Sciences. 

Bioluminiscenţa este capacitatea organismelor vii de a produce lumină prin intermediul unor reacţii chimice.

Până acum, s-a crezut că cea mai timpurie origine datată a fenomenului era de 267 de milioane de ani şi că a apărut la mici crustacee marine denumite ostracode.

Experţii spun că bioluminiscenţa a evoluat în mod independent de cel puţin 94 de ori în natură şi că ea este implicată într-o varietate largă de comportamente, inclusiv în camuflare, ceremonialurile de împerechere, comunicare şi vânătoare.

Andrea Quattrini, curatorul departamentului de corali din cadrul Muzeului Naţional de Istorie Naturală Smithsonian din Statele Unite şi coordonatorul principal al studiului, a spus: „Nimeni nu ştie cu exactitate de ce a apărut prima dată în rândul animalelor”.

„Am vrut să descifrăm calendarul privind originea bioluminiscenţei, iar octocoralii sunt unul dintre cele mai vechi grupuri de animale de pe planeta noastră despre care se ştie că produc bioluminiscenţă. Aşadar, întrebarea era: Când au dezvoltat ei această abilitate?”, a adăugat Danielle DeLeo, cercetătoare la acelaşi muzeu şi fostă bursieră la studii post-doctorale.

Alături de Catherine McFadden, de la Harvey Mudd College, doctorul Quattrini a realizat un arbore evolutiv extrem de detaliat şi de bine susţinut al octocoralilor în 2022, folosind date de la 185 de specii.

Cercetătorii au putut să folosească vârstele fosilelor şi poziţiile lor din arborele evolutiv al octocoralilor pentru a aproxima momentul în care liniile genealogice s-au despărţit pentru a deveni două sau mai multe ramuri.

Odată ce arborele evolutiv a fost datat şi ramurile care conţineau specii luminiscente au fost etichetate, echipa a utilizat apoi o serie de tehnici statistice pentru a realiza o analiză denumită reconstrucţia stării ancestrale.

Datele sugerează că în urmă cu 540 de milioane de ani, strămoşul comun al tuturor octocoralilor era la rândul său bioluminiscent.

Este cu 273 de milioane de ani mai devreme decât crustaceele ostracode strălucitoare care deţineau anterior titlul de animalele cu cea mai timpurie evoluţie a bioluminiscenţei.

Potrivit lui Danielle DeLeo şi Andrea Quattrini, miile de reprezentanţi vii ai octocoralilor şi incidenţa relativ înaltă a bioluminiscenţei lor sugerează că această trăsătură a jucat un rol în succesul evolutiv al acestui grup de vieţuitoare.

Foto: © PawelGPhoto | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Membrii și președintele unei comisii CNATDCU își vor putea pierde calitatea dacă nu respectă termenele de evaluare a dosarelor de doctorat sau abilitare / Prevederi suplimentare pentru Metodologia de acordare a atestatului de abilitare – Proiecte

Președintele unei comisii de specialitate a CNATDCU, forul responsabil cu atestarea titlurilor și diplomelor universitare, va putea nominaliza experți externi pentru evaluarea dosarelor de abilitare. Iar președintele CNATDCU va putea…
Vezi articolul

DOCUMENT Ministerul Educației pregătește o licitație, prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, pentru 3.200 de microbuze electrice. Microbuzele o să ajungă în școli anul acesta, potrivit Ligiei Deca. În prezent, 70.000 de elevi nu au mijloc de transport pentru a merge la școală

Ministerul Educației pregătește o licitație, pentru achiziția a 3.200 de microbuze electrice, prin Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate, potrivit unui proiectul de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică. Este…
Vezi articolul
Contestații depuse după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională

Teza să fie notată normal, fără să mai aibă ponderea de 25% din medie, este una dintre variantele discutate de Ministerul Educației. Tezele școlare sunt evaluare sumativă și „fiecare cadru didactic va aplica modalități de evaluare sumativă”

„Lucrările scrise, era vorba despre acele teze, reprezintă o formă de evaluare sumativă și – indiferent de varianta pentru care se va opta – fiecare cadru didactic va aplica modalități…
Vezi articolul

Biblioteca Școlară Virtuală, de 46 de milioane de euro din fonduri europene și naționale, stă nefolosită de aproape doi ani, cu 3.600 de lecții digitale pentru 11 discipline plus o platformă de management pentru profesori / Motivul: Ministerul Educației blochează crearea conturilor / Secretarul de stat Sorin Ion are cont și susține că „se vor conecta” și elevii, și profesorii

Biblioteca Școlară Virtuală EDULIB pentru elevi și profesori, proiect prevăzut de Legea educației încă din 2011, pe care Ministerul Educației a plătit peste 46 de milioane de euro din fonduri…
Vezi articolul