“Garanția” prezentată de guvern pentru creșterea salariilor profesorilor debutanți, cerință-cheie a greviștilor ignorată acum: a adăugat o referință la “Alte informații” în Nota de fundamentare a ordonanței adoptate joi

5.857 de vizualizări
Dan Cărbunaru / Foto: Facebook.com
Un paragraf la rubrica „Alte informații”, într-o notă de fundamentare. Așa susține purtătorul de cuvânt al guvernului, Dan Cărbunaru, că ar fi garantate solicitările sindicatelor din învățământ privind stabilirea salariului unui profesor debutant la nivelul salariului mediu brut pe economie, solicitare trecută cu vederea în ordonanța de urgență prin care, joi, guvernul încercă să impună o majorare salarială pentru personalul din învățământ care nu fusese acceptată de greviști.

„Pentru a oferi garanțiile solicitate de reprezentanții federațiilor sindicatelor din învățământ privind includerea referinței din grila de salarizare a viitoarei legi a salarizării pentru debutant sau asistent universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie, Executivul și-a asumat acest angajament, care a fost inclus în formatul obligatoriu pentru orice act normativ,  respectiv în  Nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat”, se arată într-un comunicat emis vineri.

Acesta prezintă „Clarificări ale purtătorului de cuvânt al Guvernului României, Dan Cărbunaru”. El susține, astfel, din nou că „Guvernul României a îndeplinit solicitările reprezentanților sistemului de învățământ privind majorările salariale începând cu data de 1 iunie”, deși sindicatele spuseseră că resping propunerile făcute de guvern.

Ce spun mențiunile de la Secțiunea 4.8 – „Alte informații” ale Notei de fundamentare pentru OUG 53:

„În contextul în care România are obligația să respecte jaloanele impuse prin PNRR și având în vedere situația excepțională care impus adoptarea prezentei ordonanță de urgență, în urma negocierilor desfășurate între reprezentanții Guvernului și liderii federațiilor sindicale care au declanșat greva generală la nivelul sistemului național de învățământ, pentru a putea asigura deblocarea sistemului de învățământ și respectarea dreptului la educație pentru 3 milioane de elevi, în urma negocierilor Guvern-Federații sindicale, s-a convenit asupra faptului că majorarea salarială acordată reprezintă un avans din creșterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024.

De asemenea, s-a convenit asupra faptului că, în noua lege a salarizării, salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează:

  1. 40% în primul an
  2. 30% în al doilea an
  3. 30% în al treilea an”
Comunicatul Guvernului de vineri dimineață, integral:

„Clarificări ale purtătorului de cuvânt al Guvernului României, Dan Cărbunaru, privind aplicarea majorărilor salariale din sistemul de învățământ

Guvernul României a îndeplinit solicitările reprezentanților sistemului de învățământ privind majorările salariale începând cu data de 1 iunie, data adoptării și publicării în Monitorul Oficial a Ordonanței de Urgență 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat.

Prin acest act normativ, au fost acordate majorări salariale de 1.000 lei brut/lună personalului didactic și didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut/lună pentru personalul nedidactic.
Pentru a oferi garanțiile solicitate de reprezentanții federațiilor sindicatelor din învățământ privind includerea referinței din grila de salarizare a viitoarei legi a salarizării pentru debutant sau asistent universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie, Executivul și-a asumat acest angajament, care a fost inclus în formatul obligatoriu pentru orice act normativ,  respectiv în  Nota de fundamentare a Ordonanței de Urgență 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul național de învățământ de stat.

Astfel, potrivit prevederilor din Secțiunea 4.8. a acestui document guvernamental public:
“De majorările salariale prevăzute în prezenta ordonanță de urgență beneficiază personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic din unitățile de învățământ preuniversitar și instituțiile de învățământ superior.

În contextul în care România are obligația să respecte jaloanele impuse prin PNRR și având în vedere situația excepțională care a impus adoptarea prezentei ordonanțe de urgență, în urma negocierilor desfășurate între reprezentanții Guvernului și liderii federațiilor sindicale care au declanșat greva generală la nivelul sistemului național de învățământ, pentru a putea asigura deblocarea sistemului de învățământ și respectarea dreptului la educație pentru 3 milioane de elevi, în urma negocierilor Guvern-Federații sindicale, s-a convenit asupra faptului că majorarea salarială acordată reprezintă un avans din creșterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar și nedidactic din sistemul național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024.

De asemenea, s-a convenit asupra faptului că, în noua lege a salarizării, salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează:
1. 40% în primul an
2. 30% în al doilea an
3. 30% în al treilea an”.

În acest cadru, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus ministrului Muncii, Marius Budăi, inițiatorul OUG 53/2023, să continue implementarea angajamentelor asumate în acest format, definitivând grilele bazate pe aceste repere prin dialog cu reprezentanții din sistemul educației.

Așa cum și-au asumat liderii Coaliției, ministerul Muncii va finaliza  legea nouă a salarizării până la 1 septembrie a.c., iar Guvernul o va trimite în Parlament  pentru a intra în vigoare din 1 ianuarie 2024.

Garanțiile privind implementarea noii grile în condițiile demarate deja prin majorările aprobate la 1 iunie pentru întreg personalul din învățământ sunt întărite de dialogul purtat la cel mai înalt nivel și de formatul de negociere care a inclus permanent liderii coaliției de guvernare.”


9 comments
  1. N-ai decât să faci revoluție omule ! Schimbă dumneata regimul,doar l-ai votat ! Poate faci o combinație între comunism și democrație. Sau poate îl chemi pe Ceaușescu înapoi, că am înțeles că până la urmă n-a murit !

    1. Văd că te deranjează rău când cineva te obligă să deschizi ochii mai bine.

      Dacă ai drept de vot, presupun că l-ai folosit și tu. Votul tău pentru niște mincinoși a anulat votul meu pentru ceva mai bun pentru țară. Iar din păcate, cei ca tine sunteți… dar mulți.

  2. E clar că profesorii nu se gândesc decât la ei. Din 1990 până în ziua de azi au ales ca momemt pentru a-și manifesta nemulțumirile sfârșitul anului școlar pe a constrânge populația să-i susțină;să se sature de mișelia lor și să „stirge „:”dați-le ce vor ca să scăpăm de gura lor „. Dar asta nu se poate. Cererile lor vor afecta nefavorabil celelalte categorii sociale pentru ca pretenția lor de salarii nu va trece neobservată de comercianți care nu vor pierde ocazia să mărească iar prețurile la alimente, utilități etc…și ei n-au rezolvat nimic nici pentru ei înșiși, iar celelalte categorii sociale vor cădea în prăpastie adâncă financiară. Ce se întâmpla ? Se vor reactiva CASTELE sociale ? un amărât nu se va putea căsători cu o „prințesă „… Susținătorii lor nu văd profund. Și elevii care îi susțin înțeleg ce se întâmplă ? Nu zic că nu intuiesc partea cu drepturile, dar cred că pentru ei acest eveniment e ca: ” A se întâmplă ceva! În sfârșit ! E mai amuzant decât să stau cu nasul în telefon…!”

    1. Adică, în loc ca toate celelalte categorii sociale să LUPTE la rândul lor pentru drepturi (inclusiv salariale) tu ai vrea să stăm toți cuminți în banca noastră, să nu deranjăm pe nimeni și nimic, să aibă guvernul și președintele o vacanță calmă și fără stres?

      Inflația a explodat, prețurile le plătim toți, dar salariile au rămas unde erau anul trecut sau chiar mai demult. Puterea de cumpărare a scăzut. Guvernul / parlamentul nu fac nimic pentru a controla și pedepsi specula (acum e doar speculă, criza energetică s-a terminat, nu mai sunt probleme de lanț de aprovizionare, e pură speculă din partea comercianților!)

      Dar oamenii ar trebui să stea cuminți și să plătescă, sărăcind de la o zi la alta, ca să nu supere pe cineva ”important”!

      Capitalist adevărat, nu alta, oricine ai fi.

  3. fratilor e cazul sa iesim in strada sa le aratam ca tb sa le fie frica…altfel I am votat ca sa faca pe noi …:))

  4. Pe draq , nota nu este ORDONANTA,nota explica contextul in care se da ordonanta ! Ordonanta este ORDONANTA ,ce scrie de acolo sus de pe pagina,unde incepe cu Ordonanta….! Tu cum ti-ai luat diploma ?Le-ai dat cate un buchet de flori la profesoarele prost platite si ele au cazut in fund ? Vezi,de asta trebuie sa fie bine platite profesoarele,ca sa nu cada-n cur cand un galigan mincinos ca tine le da un buchet de flori !

  5. Salarizarea în sistemul de educație e o trecută la subsol într-o notă de fundamentare (care nu creează obligații legale) a unei ordonanțe de urgență ce foarte probabil nu va trece un test de constituționalitate.

    Mai e ceva de spus?

    1. Sa nu mai zicem ca se considera salariul mediu din anul 2023, care nu va fi acelasi in 2026.
      Trebuie sa fie scris salariul mediu care este in plata in anul respectiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Studenţii solicită vouchere de 445 de euro pentru programul „calculatoare pentru elevi şi studenţi”, în loc de 200 cât valorează acum. ANOSR: Criteriile de eligibilitate şi birocraţia excesivă îi descurajează pe aplicanţi

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită actualizarea criteriilor de acordare a ajutorului financiar al programului național „Euro 200”, care presupune un sprijin pentru ca elevii şi studenţii…
Vezi articolul

Părintele al cărui soț muncește în străinătate nu primește zile libere plătite pentru a sta cu copiii în școala online – cazul semnalat la o școală din București / Situația părinților cu venituri impozitate în afara țării

Un părinte nu poate primi zile libere și indemnizație pentru a sta acasă cu copiii, când aceștia învață online, atât timp cât celălalt părinte lucrează în străinătate, semnalează un cititor…
Vezi articolul

Comasările de școli au fost utile, pentru că puteai face mai ușor normele profesorilor, spune ministrul Daniel David: Un titular sau un suplinitor nu mai trebuie să aibă două sau trei contracte cu trei unități cu personalitate juridică, are un singur contract. Comasările n-au dus la oameni dați afară

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a declarat miercuri la RFI că au fost utile comasările de școli, din anul școlar 2025-2026. „Un titular sau un suplinitor nu mai trebuie să aibă…
Vezi articolul

Ateliere gratuite pentru copii și adolescenți la mai multe institute culturale din București, sâmbătă, 23 septembrie, de Ziua limbilor europene / Profesorii pot participa la o dezbatere despre strategii incluzive la Institutul Goethe, de la 9:30

Copiii și adolescenții pot participa la mai multe ateliere organizat gratuit de institutele culturale din București sâmbătă, 23 septembrie, cu ocazia Zilei limbilor europene, potrivit unui comunicat primit la redacție.…
Vezi articolul